Au mai trecut o grevă generală și două manifestații violente și…..nu s-a schimbat nimic. Dormiți liniștiți, UE și FMI veghează la bunăstarea dumneavoastră!
Greva generală de ieri din Grecia și demonstrațiile de ieri și alaltăieri din Spania, ambele evenimente soldate cu violențe, dovedesc încă o dată că așa zisa putere populară este egală cu zero tăiat în patru. Atâta timp cât masele se vor ridica împotriva guvernelor și mai ales a guvernărilor lor dezastruoase doar la inițiativa sindicatelor sau a unor lideri de partide care au pierdut ciolanul, nimic nu se va schimba. Și liderii de sindicate și cei de partide fac parte din același sistem și nu luptă decât pentru binele lor propriu.
Ieșirile în stradă, soldate în 90% din cazuri cu violențe și fără nici o urmare benefică pentru demonstranți, nu fac decât să alimenteze ideea că n-are nici un rost să te opui sistemului, că el oricum e mai puternic decât tine. Este ceea ce de fapt și urmăresc cei de la putere. Imaginile de la aceste demonstrații, care fac înconjurul lumii și sunt difuzate pe toate canalele de televiziune, au un singur scop: înregistrarea, conștientă sau inconștientă, în mințile devoratorilor de televiziune a ideii că, în ciuda faptului că elitele sunt mai puțin numerice decât noi, ele dețin puterea și nu masele. Și se pare că funcționează. Adevărul este că ele au puterea de a manipula (evenimente, informații, minți) dar și mai adevărat este că lumea se lasă manipulată, voluntar sau involuntar.
Dacă ne uităm puțin în trecutul istoric al omenirii, vom vedea că nici o răscoală, nici o revoluție și nici o grevă n-a avut sorți de izbândă decât atunci când cei din umbră au dorit să mai promoveze un punct de pe agenda lor de lucru.
Nu va exista niciodată o mișcare cu adevărat populară ( fără sindicate, partide și alte organizații animatoare) atâta timp cât fiecare se va gândi doar la binele propriu și nu la cel general.
Ieșitul în stradă, care nu face decât să dea apă la moară guvernanților și carne de tun polițiștilor, nu-și are rostul. O rezistență generală dar invizibilă este mai de temut decât o gloată nemulțumită ce-și varsă năduful în stradă. Cum credeți că ar reacționa guvernul dacă, într-o zi, nimeni n-ar mai merge la muncă, nimeni n-ar mai plăti taxele, nimeni n-ar mai cumpăra decât strictul necesar? Cum ar reacționa dacă la alegeri nu s-ar duce nimeni să voteze? Ce ar putea face? Dar sigur asta nu se va întâmpla pentru că oamenilor le este frică, pentru că sunt egoiști și pentru că fiecare se gandește numai la el și numai la ziua de azi sau maximum la cea de mâine. Nimeni nu se gândește că, nu peste mult timp, acei bani mărunți pe care-i câștigă și pe care, în marea lor majoritate îi dă înapoi tot statului, sub diferite forme, nu-i vor mai ajunge nici pentru subzistența zilnică. Oamenii nu se mai gândesc nici măcar la proprii lor copii, pe care îi înrobesc cu bună-știință datorită lașității lor. Pe zi ce trece nu mai avem nimic uman în noi dar sperăm, ticăloșindu-ne împreună cu cei ce ne ticăloșesc, că mergând la biserică și rugându-ne Domnului ne vom mântui, că doar așa vrea Domnul să fie și toate se întâmplă cu îngăduința Lui. Nimic mai neadevărat ca asta dar foarte simplu și plăcut auzului nostru.
Este o mare diferență între a îngădui și a răbda. Dumnezeu ne rabdă și pe noi și faptele noastre dar asta nu înseamnă că le și îngăduie. Așa cum un părinte adevărat rabdă prostiile copiilor lui dar nu înseamnă că le și îngăduie. Spuneam într-un alt articol că folosim prea ușor anumite cuvinte, fie pentru că nu cunoaștem semnificația reală a cuvântului, fie pentru că nu dăm importanță acestei semnificații sau pentru că folosește scopului nostru.
Conform DEX-ului a îngădui înseamnă a fi în tot sau în parte de acord cu ceva. Nu pot să cred că Dumnezeu îngăduie toate mizeriile care se întâmplă în societatea actuală. Nu pot să cred că Dumnezeu este de acord să moară copii și oameni nevinovați datorită războaielor justificate doar de dorința unora de a acapara cât mai multă putere și de a subjuga. Nu cred că Dumnezeu îngăduie ca copiii să fie molestați chiar de reprezentanți ai bisericii. Nu cred că Dumnezeu îngăduie, în numele așa-zisei credințe în El, să ne omorâm unii pe alții sau între noi. Noi îngăduim toate acestea prin lipsa noastră de atitudine și prin scuza pe care singurim ne-o oferim în numele Lui. Dumnezeu doar ne rabdă pentru că ne iubește prea mult și pentru că speră să poată salva cât mai mulți dintre copiii săi din mijlocul urgiei care va veni. Oricât de rău este un copil, un părinte adevărat nu va înceta niciodată să-l iubească și să spere că într-o zi el va reveni la calea cea dreaptă. De aceea și Dumnezeu tot amână momentul urgiei cele mari. Dar faptele noastre de zi cu zi și vocile celor nevinovați care strigă către El după ajutor nu-i vor mai lăsa prea mult timp. Acesta este Dumnezeul în care cred eu și pe care îl descrie Noul Testament. Un Dumnezeu blând, iubitor și răbdător, dar nu îngăduitor la fapte strigătoare la cer. Dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea Lui dar noi nu avem dreptul să-L asemănăm cu noi și să-L facem părtaș la nelegiuirile și lașitățile noastre. Este simplu să te ascunzi în spatele Lui și prin asta să-ți spui că ești cucernic și umil. A te umili în fața Domnului e una și a te umili în fața sistemului și a oamenilor de la putere este alta.Noi nu suntem robi ai lui Dumnezeu ci ai unui sistem și ai banului. Robia Domnului e ușoară și nu cere decăt respectarea unor valori fundamentale. Dar se pare că ne place mai mult cealaltă pentru că ne permite să etalăm ”veleitățile”, de orice fel. Ar fi prea frumoasă și prea monotonă o lume în care toți sunt la fel de frumoși, la fel de deștepți, la fel de bogați și de egali. O lume în care nimeni n-are nimic de ascuns sau de ce să se ascundă.O lume pe care noi nu o îngăduim pentru că nu se potrivește cu eul nostru.
sursa articol http://mucenicul.wordpress.com
