Aici aveti resurse audio pe care le puteti asculta  click pe alegere si a pornit playerul. Auditie placuta!


Create a playlist at MixPod.com

AURORA ROSIE: Document creat de grupul 666 Iunie1967

DOCUMENTUL Planul Roșu: PLANURILE SECRETE ale *grupului 666*…iunie 1967/ dezvăluit de Serge Monaste

1. Documentul Planul RoşuDocumentul grupului 6.6.6. de la sfârşitul lunii iunie, 1967
Titlul documentului organizaţiei 6.6.6.:
PANEM ET CIRCENSE”[1] ‚.
Scopul proiectului mondialist :
„Genocidul vitalităţii, în favoarea rentabilităţii oculte”.
Mijloacele de finanţare a proiectului
Între altele, se va folosi:
- Ajutorul Umanitar
- Ajutorul Umanitar Internaţional, pentru finanţarea multinaţionalelor din grupul 6.6.6.
1.Carnea vacilor nebune, datorată de o societate agro-alimentară americană, producătoare a făinei pentru bovine. (n.a.)
Documentul:
Toate perioadele istorice care au dus la decadenţa civilizaţiilor au fost marcate, fără excepţie, de „spiritul rătăcirii oamenilor”. Astăzi, trebuie să facem astfel încât acest
„spirit” să se traducă printr-o „societate mondială a timpului liber” sub toate formele sale. Acest timp liber trebuie să se compună din sex, droguri, sport, excursii (exo­tism) şi din distracţii în general, dar accesibile tuturor straturilor societăţii. Omul trebuie să ajungă la concluzia că este modern, şi că modernismul său e compus din capacităţile sale, din posibilitatea sa de a se distra în mare măsură şi, în prezent, din tot ceea ce îl înconjoară.
Pentru atingerea acestui obiectiv, este neapărat necesar să se poată infiltra mijloacele de informare (radioul, televiziunea, ziarele), mediile de modă şi de cultură, domeniile muncii noi, prin intermediul cărora vom influenţa, cu siguranţă, toate păturile societăţilor occidentale. Astfel, ţinând sub umbrela simţurilor tineretul, adulţii de mâine, vom avea în consecinţă cale liberă pentru a infiltra şi a transforma în profunzime, fără a da naştere la nelinişti, politica, sistemul legal şi învăţământul, ceea ce ne va permite să modificăm în profunzime cursul, orientarea viitoare a societăţilor vizate de „Planul” nostru.
Populaţiile, după cum ştim, nu au memorie istorică. Repetă la nesfârşit greşelile trecutului, fără a-şi da seama că tocmai aceste erori le-au condus părinţii, înaintea lor, spre aceleaşi scadenţe pe care le vor trăi sub o formă agravată înainte de sfârşitul secolului nostru. Observaţi, de exemplu, prin ce au trecut bunicii lor la începutul acestui secol, graţie muncii înverşunate a predecesorilor noş­tri. După ce au cunoscut, fără limite, liberalizarea moravurilor, abolirea moralei şi, cu alte cuvinte, rătăcirile spiritului, au cunoscut „Criza economică”, iar apoi, războiul. În prezent, copiii şi nepoţii lor se îndreaptă spre un deznodământ asemănător, dar şi mai grav, căci de astă dată finalul ne va permite în sfârşit să ne punem pe picioare „Noua Ordine Mondială”, fără ca nici unul dintre ei să-şi dea seama, fiind mult prea preocupaţi cu toţii de a-şi satisface în proporţie exagerată necesităţile senzuale cele mai primare.
O „Normă” generală mai mult decât importantă şi care şi-a dovedit deja valoarea la începutul actualului secol, prin construirea şi instalarea „Sistemului Comunist” de către regretaţii înalţi ofiţeri ai lojilor noastre, este rentabilitatea „excepţiei”. În principiu, după cum ştim, excepţia confirmă regula generală pe care o contrazice. Dar, în vocabularul nostru, excepţia este principiul care trebuie să le fie impus tuturor. Trebuie să procedăm de aşa manieră încât să imprimăm excepţii în diversele sfere ale societăţii, cum ar trebui să fie noile reguli generale aplicabile pentru toţi, scop principal al tuturor contestaţilor sociale viitoare, exprimate de tineretul Naţiunilor.
Astfel, excepţia va deveni detonatorul cu ajutorul căruia întreaga societate istorică se va nărui în sine însăşi, într-o epuizare şi o confuzie fără precedent.
Fundamentele societăţii occidentale, în esenţa lor, originează în linie dreaptă din moştenirea iudeo-creştină. Tocmai această moştenire este aceea care a făcut din familie nodul, cheia de boltă a oricărui edificiu social din prezent. Predecesorii noştri, care i-au finanţat pe scriitorii revoluţionari de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, înţeleseseră importanţa necesităţii de a fracţiona şi apoi de a face să explodeze acest nucleu vital, dacă dorea, în Rusia de exemplu, să reuşească să instituie noul „Sistem Comunist” din vremea aceea. Şi tocmai asta au făcut, determinând în mod minuţios producerea, de către filosofii şi scriitorii neconformişti ai epocii, al unui ,,manifest al gloriei Statului-Dumnezeu”, acesta având prioritate absolută asupra individului şi a familiei.
Pentru a ajunge cu certitudine la construirea unui guvern mondial, a unei Noi Ordini Mondiale Comunitare, în care toţi indivizii, fără excepţie, vor fi supuşi Stării Mondiale a Ordinii Noi, trebuie în primul rând să provocăm dispariţia familiei, ceea ce va antrena din aceeaşi lovitură dispariţia învăţămintelor religioase ancestrale şi, în al doilea rând, să-i nivelăm pe toţi indivizii, făcând să dispară clasele sociale, în special clasele mijlocii. Dar trebuie să procedăm astfel încât toate aceste schimbări să pară a fi fost generate de către voinţa populară să aibă aparenţele democraţiei.
Slujindu-ne de cazuri izolate, dar amplificându-le la nivel extrem cu ajutorul contestaţiilor studenţeşti instigate de noi înşine, al ziariştilor favorabili cauzei noastre şi a1 politicienilor cumpăraţi, vom reuşi să punem pe picioare noi organisme, prezentând toate aparenţele modernismului, cum ar fi un birou de protecţie a copilăriei susţinut cu o „cartă a drepturilor şi a libertăţilor”.
Pentru reuşita planului nostru mondial, Planul Roşu, trebuie să implantăm în toate societăţile occidentale ale ani­lor 1970 birouri pentru protecţia copilăriei, ai căror funcţionari, tineri intelectuali lipsiţi de experienţă, proaspeţi absolvenţi ai universităţilor unde sunt scoase în evidenţă principiile noastre mondialiste, vor respecta ca la carte, fără discernământ „Carta Drepturilor Copilului”. Cine ar îndrăzni să i se împotrivească, fără a fi identificat concomitent cu barbariile Evului Mediu?
Această Cartă, laborios pusă la punct în „Lojile” noastre, ne va permite în sfârşit să reducem la zero orice autoritate părintească, făcând familia să explodeze în indivizi opuşi cu sălbăticie unii altora, pentru protecţia intereselor lor personale. Ea îi va încuraja pe copii să-şi denunţe părinţii prea autoritari prin faptul că sunt prea tradiţionali, prea religioşi. De asemenea, va contribui la a-i supune pe părinţi unei psihoze colective a fricii, ceea ce va provoca în mod ineluctabil, de manieră generală în societate, o subminare a autorităţii părinteşti. Astfel, vom reuşi, într-o primă etapă, să producem o societate asemănătoare cu aceea din RUSIA anilor 1950, unde copiii îşi denunţau părinţii la stat, şi o vom face fără ca nimeni să-şi dea seama.
Transferând astfel Statului rolul patern, ne va fi mai uşor, în continuare, să acaparăm, una câte una, toate responsabilităţile care până la data respectivă au ţinut de resortul exclusiv al părinţilor. Astfel, îi vom putea face pe toţi să considere învăţătura religioasă traditiona1ă, de origine iudeo-creştină, un abuz contra copilului.
În acelaşi timp, dar la un alt nivel, vom face să se înscrie, în cele mai fundamentale legi ale naţiunilor, regula că toate religiile, cultele şi practicile religioase de orice fel, inclusiv vrăjitoria şi magia, trebuie să fie respectate cu titluri egale.
În consecinţă, va fi deconcertant de uşor să i se transfere acest rol statului, prin raportarea copilului la cele mai înalte instanţe internaţionale, cum ar fi Naţiunile Unite.
Să înţelegem bine următoarele: scopul nostru nu este acela de a proteja copii, nici pe oricine altcineva, ci de a provoca explozia, apoi prăbuşirea naţiunilor, care reprezintă un obstacol major în calea punerii în aplicare a Ordinii noastre Mondiale. Acesta este motivul pentru care „Birourile de Protecţie a Copilăriei” trebuie să fie investite cu o autoritate legală absolută. Ele trebuie să fie în măsură ca, după bunul lor plac, dar întotdeauna sub pretextul protejării copiilor, să-i poată retrage pe aceştia din mediile lor familiale originale şi să-i plaseze în medii familiale străine sau în centre guvernamentale deja atrase spre principiile noastre mondialiste şi religioase. Astfel, în consecinţă se va realiza spargerea definitivă a „Celulei Familiale Occidentale”.
Căci, fără protecţia şi supravegherea părinţilor lor naturali, aceşti copii vor putea fi astfel handicapaţi definitiv în dezvoltarea lor psihologică şi morală, ajungând să reprezinte, în virtutea consecinţelor fireşti, prăzi uşor adaptabile la ţelurile noastre mondialiste.
Pentru asigurarea reuşitei unei asemenea întreprinderi, este de o necesitate primordială ca funcţionarii care lucrează în aceste „birouri”, în serviciul statului, să fie tineri, fără experienţe de trecut bogate, îmbibaţi cu teorii pe care le ştim ca fiind vide şi lipsite de eficacitate şi mai ales să fie obsedaţi de spiritul misionar al unor mari protectori ai copilăriei ameninţate. Căci, pentru ei, toţi părinţii trebuie să reprezinte nişte criminali de facto, pericole potenţiale faţă de bunăstarea copilului, considerat în cazul de faţă ca un „Dumnezeu”.
Un „Birou de Protecţie a Copilăriei” şi o „Cartă a Drepturilor Copilului” n-ar avea nici un motiv de a exista, în lipsa copiilor ameninţaţi. Mai mult, excepţiile şi exemplele istorice întrebuinţate pentru înfiinţarea lor vor sfârşi, mai devreme sau mai târziu, prin a dispărea, dacă n-ar fi alimentate continuu cu cazuri noi, produse pe bază permanentă. În acest sens, trebuie să infiltrăm „sistemul de educaţie” al naţiunilor pentru a face să dispară, sub acoperirea „Modernismului” şi a „Evoluţiei”, predarea religiei, a istoriei şi a educaţiei civice, diluându-le pe toate sub o avalanşă de experimente noi în mediul de învăţământ, acela al limbilor şi al matematicilor. În acest mod, îndepărtându-le tinerelor generaţii toate bazele şi toate frontierele morale, toate cunoştinţele despre trecut – şi, prin urmare, orice formă de mândrie naţională – orice respect faţă de ceilalţi, orice putere prin cunoaşterea limbilor străine şi a ştiinţelor – deci, puterea asupra realităţii – vom contribui la fabricarea unui tineret în mare măsură predispus către toate formele de delincvenţă. În acest nou univers, fragmentat de frica de părinţi şi de abandonul oricărei responsabilităţi din partea acestora faţă de copii, vom avea cale liberă pentru a forma, în maniera noastră şi conform principalelor noastre obiective, un tineret în rândurile căruia aroganţa, dispreţul, umilirea aproapelui vor fi considerate ca fiind noile baze ale „Afirmării de Sine” şi ale „Libertăţii”. Ştim, însă, pe baza aceloraşi experienţe din trecut, că un asemenea tineret este din capul locului condamnat la autodistrugere, întrucât este de un „Individualism” funciar – deci, „Anarhist” prin definiţie. În acest sens, nu poate în nici un caz să reprezinte o bază solidă pentru continuitatea oricărui gen de societate şi, cu atât mai puţin, o valoare sigură pentru a se însărcina cu bătrânii acesteia.
În acelaşi spirit, este de asemenea imperios necesar să se creeze o „Cartă a Drepturilor şi a Libertăţilor Individuale”, precum şi „Birouri pentru Protecţia Cetăţeanului”, dându-le maselor iluzia că aceste inovaţii fac parte integrantă din „Modernismul” sus amintit al „Societăţilor Noi” din secolul XX. Sub aceeaşi formă şi în acelaşi timp, dar la un alt nivel, trebuie să se obţină votarea unor noi legi pentru ,,Respectul şi Libertatea Individuală”. La fel ca în cazul ‚,Fa­miliei”, dar pe planul „Societăţii”, aceste legi vor intra în conflict cu drepturile colectivităţii, împingând astfel societăţile vizate direct spre autodistrugere. Căci, în cazul de faţă, inversiunea este totală: „Nu mai trebuie protejată, contra indivizilor care o pot ameninţa, societatea – dreptul majorităţii – cu mai degrabă individul – dreptul minorităţii – trebuie să fie protejat contra posibilelor ameninţări din partea majorităţii”. Iată scopul pe care ni l-am fixat.
Pentru a realiza dezintegrarea familiei, a sistemului de învăţământ, deci a societăţii în general, este primordial să se încurajeze „Libertatea Sexuală” la toate eşaloanele societăţii occidentale. Trebuie să se reducă individul, deci masele, la obsesia de a-şi satisface instinctele primare prin toate mijloacele posibile. Ştim că această etapă reprezintă punctul culminant în care întreaga societate va sfârşi prin a se surpa în sine însăşi. Nu la fel s-a întâmplat şi cu Imperiul Roman la apogeul său şi cu toate civilizaţiile asemănătoare, pe parcursul istoriei?
Cu ajutorul oamenilor de ştiinţă şi al laboratoarelor finanţate de lojile noastre, am reuşit să punem la punct un procedeu chimic care va revoluţiona toate societăţile occidentale şi va arunca pradă uitării pentru totdeauna principiile morale şi religioase iudeo-creştine. Acest procedeu, sub formă de pilulă, va deschide larg calea „libertăţii sexuale” fără consecinţe şi le va împinge pe „femeile” naţiunilor spre dorinţa de a dori să se desprindă din starea care va ajunge să fie considerată jugul trecutului – sclavia femeii supuse bărbatului şi familiei iudeo-creştine tradiţionale. Odinioară „Centru şi pivot al celulei familiale”, femeia modernă, acum în calitate de persoană individuală independentă, va dori să-şi abandoneze rolul tradiţional, să se detaşeze de familie şi să-şi trăiască viaţa în conformitate cu aspiraţiile ei personale. Nimic mai firesc, ştim, dar locul în care noi vom interveni cu tărie va fi acela al infiltrării tuturor „mişcărilor de contestare feministe”, împingându-le logica până la cele mai extreme limite ale consecinţelor sale. Iar aceste limite se găsesc deja înscrise în dezintegrarea definitivă a familiei tradiţionale şi a societăţii iudeo-creştine.
Această „eliberare sexuală” va reprezenta calea finală pe care vom avea posibilitatea de a face să dispară din „conştiinţa populară” orice referire la „Bine şi Rău”. Prăbuşirea acestei bariere religioase şi morale ne va permite să realizăm procesul falsei ‚,Eliberări a omului de trecutul său”, care însă, în realitate, este o formă de sclavie ce va fi profi­tabilă pentru „Planurile Mondialiste” pe care urmărim să le punem în aplicare.
Respectiva poartă deschisă pentru încurajarea ,’Liber­tăţii Sexuale”, a „Divorţurilor”, a „Avorturilor” la cerere, a recunoaşterii legale a diverselor forme de homosexualitate, ne va ajuta să modificăm în profunzime bazele istorice ale „Dreptului Legal” al societăţilor. Ea va fi un atu major pentru a împinge ansamblul indivizilor spre o relaxare generală a moravurilor; pentru a diviza indivizii unii în raport cu ceilalţi, în conformitate cu instinctele şi cu interesele lor proprii; pentru a distruge viitorul tineretului, împingându-l spre experienţe nefaste ale sexualităţii precoce şi ale avor­turilor; şi pentru a distruge moralmente generaţiile viitoare, împingându-le pe calea alcoolismului, a drogurilor diverse – al căror control se vor însărcina să-1 preia, la nivel mondial, ofiţerii noştri superiori din Lojile Internaţionale – şi a sinuciderilor – suicidul fiind considerat, de către un tineret dezabuzat şi abandonat în voia sa însuşi, ca un sfârşit cavaleresc.
Să amăgim tineretul naţiunilor, arătându-i pe părinţii săi ca pe nişte iresponsabili, imorali şi nereligioşi – în definitiv, necăutând altceva decât plăcerea, evaziunea şi satisfacerea nestăvilită a instinctelor, cu preţul minciunii, al ipocriziei şi al trădării. Să facem din divorţuri şi din avorturi o nouă cutumă socială, acceptată de toţi. Să împingem astfel tineretul spre criminalitate sub toate aceste forme şi spre refugierea în grupări distincte, inaccesibile mediului familial, pe care el îl va percepe, în mod inevitabil, ca pe o ameninţare la adresa propriei sale supravieţuiri. Ţesătura socială fiind astfel bulversată iremediabil, ne va fi posibil în continuare să acţionăm asupra politicii şi a economiei naţiunilor, în scopul de a le aduce la cheremul nostru; de a le face să accepte, forţate de împrejurări, planurile noastre pentru O Nouă Ordine Mondială. Căci, trebuie să recunoaştem, naţiunile, fiind lipsite de posibilitatea de a se baza pe un tineret puternic, pe o societate în care indivizii, regrupaţi în jurul unui ideal comun, întăriţi cu ajutorul unor bastioane morale de neînfrânt, i-ar fi putut asigura sprijinul istoric, nu vor putea decât să abdice în faţa voinţei noastre mondiale. Astfel, vom putea atunci să inaugurăm ceea ce au anunţat atât de mult creaţiile noastre din trecut „sis­temul comunist care profeţea o revoluţie mondială pusă în mişcare de toţi proscrişii din lume” şi „nazismul prin care am anunţat O Nouă Ordine Mondială pentru o mie de ani”. Iată scopul nostru suprem: munca recompensată pentru toate valorile pe care le-a omorât pentru împlinirea ei, de-a lungul secolelor. Să afirmăm sus şi tare: „Toţi Fraţii din Lojile trecute, morţi în anonimat pentru realizarea aces­tui ideal pe care acum ne este posibil să-l atingem cu vâr­furile degetelor”.
Se ştie bine că omul, după ce şi-a asigurat necesităţile primare – hrana, îmbrăcămintea şi adăpostul – tinde cu tărie spre a fi mai puţin vigilent. Să-i permitem să-şi adoarmă conştiinţa, orientându-i totodată spiritul după placul nostru, prin crearea de faţadă a unor condiţii economice favorabile. Prin urmare, în această perioadă a anilor 1970, în care agenţii noştri se vor infiltra peste tot în diversele sfere ale societăţii pentru a o face să accepte noile noastre norme în materie de învăţământ, drept legal, social şi politic, vom veghea la răspândirea în jurul lui a unui climat economic de încredere. Muncă pentru toţi; deschideri de credite pentru toţi; distracţii pentru toţi – acestea vor fi devizele noastre pentru crearea iluzorie a unei noi clase sociale:„Clasa Mijlocie”. Căci, o dată atinse obiectivele noastre, vom face să dispară această „Clasă” de mijloc, situată între săracii seculari şi noi, bogaţii, tăindu-i definitiv orice mijloc de supravieţuire.
În acest sens, vom face din naţiunile-state noii „părinţi” ai indivizilor. Prin intermediul acestui climat de încredere în care „Agenţii Internaţionali” trimişi de noi vor fi făcut tot ceea ce este necesar pentru a îndepărta orice spectru al războiului mondial, vom încuraja ‚,Centralizarea” în favoarea statului. „Puterii GDe această manieră, indivizii vor putea dobândi impresia unei libertăţi de explorare totale, în timp ce povara legendară a responsabilităţilor personale va fi transferată în sarcina statului. Astfel, vom avea posibilitatea de a multiplica în proporţie vertiginoasă sarcina statului, înmulţind fără nici un fel de limite masa de funcţionari intelectuali. Având garantată pentru ani de zile în avans securitatea materială, aceştia vor fi’ în consecinţă, executanţi perfecţi ai Puterii Guvernamentale”; cu alte cuvinte, ai „Puterii” noastre.
Vom crea astfel o masă impresionantă de funcţionari care, ea în sine, va forma un guvern (în cadrul guvernului), indiferent de partidul politic care va fi într-un moment sau altul la putere. Această maşinărie anonimă ne va putea servi într-o bună zi drept pârghie, când va sosi momentul, pentru a accelera prăbuşirea economică a statelor-naţiuni; căci acestea nu vor putea să întreţină la nesfârşit o asemenea masă salarială, fără a trebui să se îndatoreze mai presus de mijloacele lor. Pe de altă parte, aceeaşi maşinărie îi va conferi aparatului guvernamental o imagine rece şi insensibilă; această maşinărie complexă şi absolut inutilă în multe dintre funcţiile ei ne va servi drept paravan şi mijloc de protecţie contra populaţiilor. Căci cine va îndrăzni să se aventureze prin dedalurile unui asemenea labirint, în scopul de a-şi face auzite doleanţele personale?
Tot în aceeaşi perioadă de buimăcire generală, vom profita de asemenea pentru a-i cumpăra sau elimina, în conformitate cu necesităţile momentului, pe toţi directorii de întreprinderi, responsabilii marilor organisme ale statelor, centrele de cercetări ştiinţifice a căror activitate şi eficacitate ar risca să confere o putere prea mare statelor-naţiuni.
Nu trebuie în nici un caz ca statul să devină o forţă independentă în sine, care ar risca să ne scape de sub control şi să ne pună în pericol „Planurile” ancestrale.
Vom veghea de asemenea să avem o autoritate absolută asupra tuturor structurilor supranaţionale ale naţiunilor. Aceste organisme internaţionale trebuie să fie plasate sub jurisdicţia noastră absolută.
În acelaşi sens şi pentru a garanta rentabilitatea influentei noastre asupra populaţiilor, va trebui să controlăm toate Mijloacele de Informare. Băncile noastre nu le vor finanţa, aşadar, decât pe acelea care ne vor fi favorabile, supervizând totodată închiderea celor mai recalcitrante. Acest lucru ar trebui, în principiu, să treacă neobservat în rândurile populaţiilor, acestea fiind absorbite de necesitatea de a câştiga cât mai mulţi bani şi de a se distra.
Încă de pe acum, trebuie să ne ocupăm de finalizarea fazei de deregionalizare a regiunilor rurale, amorsată la începutul „crizei economice” din 1929. Suprapopularea oraşelor a fost deviza noastră în cadrul „revoluţiei industriale”.
Proprietarii rurali de pământului, prin independenţa lor economică şi prin capacitatea pe care o au de a produce baza de alimentaţie a statelor, reprezintă o ameninţare la adresa noastră şi a planurilor noastre de viitor. Înghesuiţi în oraşe, oamenii vor fi mai dependenţi de industriile noastre pentru a supravieţui. Nu vom putea să ne permitem existenţa unor grupări independente de „Puterea” noastră.
Prin urmare, să-i eliminăm pe proprietarii de pământuri, făcând din ei sclavi ascultători, industriile fiind sub controlul nostru. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi, să le permitem să se organizeze în cooperative agricole, pe care agenţii noştri le vor infiltra pentru a le orienta mai uşor în conformitate cu priorităţile noastre viitoare.
În cadrul structurii statului, să ne ataşăm de scoaterea în evidentă a ,,respectului” obligatoriu faţă de diversitatea de „culturi”, de „popoare”, de „religii”, de ,,etnii”, cu prioritate faţă de noţiunea de „unitate naţională”; acest lucru ne va permite să divizăm mai eficace populaţiile statelor-naţiuni şi astfel, să le slăbim autoritatea şi capacitatea de manevră. Împins la limite extreme, dar pe plan internaţional, acest concept, în viitor, va determina etniile diverselor naţiuni să se regrupeze pentru a-şi revendica fiecare, indi­vidual, propria participare la „Putere”; ceea ce va sfârşi prin a ruina naţiunile şi le va face să se fragmenteze în războaie intestine interminabile
Când naţiunile-state vor fi astfel slăbite prin toate aceste lupte intestine, toate întemeiate pe recunoaşterea ,,Drepturilor Minorităţilor” la independenţă, când naţionaliştii divizaţi în diferite facţiuni culturale şi religioase se vor confrunta orbeşte în lupte fără nici un rezultat posibil, când tineretul îşi va fi pierdut complet contactul cu propriile sale rădăcini, atunci vom putea să ne servim de Naţiunile Unite pentru a începe să ne impunem Noua Ordine Mondială.
De altfel, în acel stadiu, „Idealurile Umanitare, Sociale şi Istorice” ale naţiunilor-state se vor fi dezintegrat de mult, sub presiunea diviziunilor interioare.
SFÂRŞITUL Documentului organizaţiei 6. 6. 6.,
datat în ultima parte a lunii iunie, 1967

DOCUMENTUL AURORA ROȘIE: PLANURILE SECRETE ale *grupului* 666…iunie 1985/dezvăluit de Serge Monaste

2. DOCUMENTUL ,,AURORA ROŞIE”
Documentul grupului 6. 6. 6. de la sfârşitul lunii iunie, 1985
Optsprezece ani mai târziu, (6+6+6, în timp), a avut loc o a doua reuniune de mare importanţă în Canada. Grupul celor 6.6.6. s-a întrunit din nou la Toronto, la sfârşitul lunii iunie, 1985, dar de astă dată în scopul de a finaliza ultimele etape dinaintea ofensivei, cu privire la căderea naţiunilor-state şi la preluarea Puterii Internaţionale de către Naţiunile Unite.

Titlul documentului organizaţiei 6.6.6.:
„AURORA ROŞIE”
Scopul proiectului mondialist:
„Influienţarea Ocultei Mondiale”

Mijloacele de finanţare a proiectului:
- controlul asupra F.M.I.,
- controlul asupra G.A.T.,
- controlul asupra comisiei de la Bruxelles,
- controlul asupra O.T.A.N…*NATO*
- controlul asupra O.N.U.,
şi asupra altor organisme internaţionale.

Documentul
Ultimii optsprezece ani au fost foarte profitabili pentru punerea în aplicare a proiectelor noastre mondiale. Pot să vă spun, fraţilor, că în acest moment ne aflăm aproape de atingerea scopului. Căderea naţiunilor-state nu mai este decât o chestiune de timp – un timp destul de scurt, după cum pot să mărturisesc, cu deplină încredere.
Graţie agenţilor noştri de infiltrare şi colosalelor noastre mijloace financiare, până acum s-au realizat progrese fără precedent în toate domeniile Ştiinţei şi ale Tehnologiei cărora le controlăm din punct de vedere financiar cele mai mari corporaţii. Începând de pe vremea reuniunilor secrete cu M. De Rotschild din jurul anului 1956, şi care au avut scopul de a pune la punct dezvoltarea şi implantarea imediată a „Ordinatoarelor”, avem acum posibilitatea de a întrezări punerea în aplicare a unui gen de „Autostradă Internaţională” prin care toate aceste aparate vor fi legate între ele. Căci, aşa cum ştiţi deja, controlul direct şi individual asupra populaţiilor planetei va fi cel puţin totalmente imposibil fără întrebuinţarea computerelor şi unificarea lor electronică, unele în raport cu altele, într-o vastă „Reţea mon­dială (Reţeaua Internet, situl World Wide Web, reţeaua Internet etc.(n. a.)”. De altfel, aceste aparate au avantajul de a înlocui milioane de persoane individuale. Mai mult, ele nu posedă nici conştiinţă, nici un fel sau altul de morală, ceea ce este indispensabil pentru reuşita unui proiect ca al nostru. Mai ales, aceste maşini îndeplinesc, fără să discute, tot ceea ce li se dictează. Sunt sclavii perfecţi la care au visat atât de mult predecesorii noştii, dar fără a-şi fi imaginat nici măcar o zi că nouă ne va fi posibilă o asemenea izbândă. Aceste aparate fără patrie, fără culoare, fără religie, fără apartenenţă politică, reprezintă suprema victorie şi instrument a1 Noii Ordini Mondiale propovăduite de noi. Ele sunt „cheia de boltă”!
Organizarea acestor aparate într-o vastă „Reţea mondială” căreia îi vom controla pârghiile superioare ne va ajuta să imobilizăm populaţiile. În ce mod?
După cum ştiţi, structura de bază a Noii Ordini Mondiale este compusă, în esenţă, dintr-o multitudine de „Reţele” diverse, acoperind fiecare toate sferele activităţilor omeneşti de pe întreaga întindere a planetei. Până în momentul de faţă, toate aceste „Reţele” erau legate între ele printr-o bază ideologică comună, aceea a omului ca fiind „Centrul” şi „Realizarea Supremă” a universului. Astfel, graţie tuturor acestor „Reţele” unite prin intermediul „Noii Religii a Omului pentru Om”, am putut infiltra cu uşurinţă toate sectoarele omeneşti din toate ţările occidentale, modificân­du-le baza iudeo-creştină. Rezultatul este acela că, în zilele noastre, acest om, indiferent dacă face parte din sfera politică, din cea economică, din cea socială, din cea educaţională, din cea ştiinţifică sau din cea re1igioasă, şi-a abandonat deja, de la ultima noastră reuniune desfăşurată la sfârşitul lunii iunie a anului 1967, moştenirea trecută, pentru a o înlocui cu idealul nostru referitor la o religie mondială bazată exclusiv pe om. Desprins de rădăcinile sale istorice, aşa cum este de-acum încolo, acest om nu mai aşteaptă, în definitiv, decât să i se propună o nouă ideologie. Bineînţeles, aceasta este ideologia noastră, cea a „Satului Comunitar Global”, căruia el îi va fi „Centrul”. Iar ceea ce-i vom aduce noi, îcurajându-1 să facă parte din ea, cu,,Trup şi Suflet”este tocmai această ,,Reţea Electronică Mondială” în care frontierele fostelor naţiuni-state vor fi fost abolite pentru totdeauna, anihilate până în cele mai adânci rădăcini ale lor.
În timp ce acest om rătăcit va fi absorbit de către entuziasmul său orb de a face parte din noua sa „Comunitate Mondială’’ aparţinând acestei vaste „Reţele de Computere”, noi, din partea noastră, vom veghea, cu ajutorul pârghiilor superioare ascunse cunoaşterii lui, să-l fişăm, să-l identificăm, să-l contabilizăm şi să-rentabilizăm, conform propriilor noastre obiective. Căci, în interiorul acestei „Noi Societăţi Globale”, nici un individ deţinător al unui potenţial de ,,Rentabilitate’’ pentru noi nu va putea să ne scape. Aportul constant al ,,tehnologiei electronice” va trebui să ne asigure toate mijloacele pentru a fişa, identifica şi controla pe toţi indivizii populaţiilor din occident. În privinţa celor care nu vor reprezenta nici o ,,Rentabilitate Exploatabilă” de către noi, vom avea grijă să se elimine de la sine, prin intermediul tuturor războaielor intestine locale pe care vom lua măsuri să le declanşăm ici şi colo, folosindu-ne de „Colapsul Economic” al naţiunilor-state şi de ,,Opoziţiile şi Revendicările’’ diverselor grupări din componenţa aceloraşi state.
Iată, prin urmare, maniera detaliată în care vom proceda, de acum şi până, în 1988, pentru a netezi drumul spre naşterea ‚,Guvernului Mondial’’, pe care-1 vom instaura:
1.Vom amplifica ‚,Societatea Plăcerilor”, care ne-a fost atât de profitabilă până în prezent. Folosindu-ne de inventarea tehnicii „video” pe care am finanţat-o şi de jocurile care-i sunt anexate, vom finaliza pervertirea morală a tineretului. Îi vom oferi posibilitatea de a-şi satisface, de acum încolo, toate instinctele. O fiinţă posedată de simţuri ajunsă sclavă a acestora, după cum ştim, nu are nici idealuri, nici forţa interioară pentru a apăra pe oricine sau orice. Omul respectiv este un „individualist’’ prin definiţie, reprezentând candidatul perfect pe care-1 vom putea modela cu uşurinţă, conform dorinţelor şi priorităţilor noastre. De altfel, amintiţi-vă cu câtă uşurinţă au putut predecesorii noştri să orienteze întregul tineret german, la începutul secolului, folosindu-se de dezabuzarea acestuia din urmă!
2. Vom încuraja ,,contestaţiile studenţeşti’’ asociate cu toate cauzele privitoare la ,,ecologie’’. Protecţia obligatorie a mediului ambiant va deveni un atu major, în ziua când vom fi determinat naţiunile-state să-şi schimbe „datoria internă”, contra pierderii a 33% din totalul teritoriilor lor rămase în stare de sălbăticie.
3. Vom umple vidul interior al acestui tineret, iniţiindu-1, încă de la cele mai fragede vârste, în universul computerelor. Vom folosi, în acest scop, sistemul de învăţământ. Un sclav în slujba altui sclav, care va fi controlat de noi.
4. Pe un alt plan, vom stabili ,,Liberul schimb Internaţional” ca pe o prioritate absolută pentru supravieţuirea naţiunilor-state. Această nouă concepţie economică ne va ajuta să accelerăm declinul „naţionaliştilor” din toate naţiunile; să-i izolăm în facţiuni diverse şi, la momentul dorit, să-i instigăm cu sălbăticie unii împotriva celorlalţi, în războaiele intestine care vor finaliza ruinarea acestor naţiuni.
5. Pentru a ne asigura cu orice preţ de reuşita unei asemenea întreprinderi, să facem astfel încât agenţii noştri infiltraţi deja în Ministerele de Afaceri Interguvernamentale şi de Emigrări ale naţiunilor-state să procedeze la modificarea în profunzime a legilor acestor ministere. Modificările respective se vor orienta în esenţă spre a deschide porţile ţărilor occidentale spre o emigraţie din ce în ce mai masivă în interiorul graniţelor lor o emigraţie pe care noi o vom fi provocat în prealabil, având grijă să declanşăm pe ici pe colo, noi conflicte locale. Prin campanii de presă bine orchestrate asupra opiniei publice din naţiunile-state vizate, vom provoca în acestea un aflux important de refugiaţi care va avea efectul de a le destabiliza economia internă şi a amplifica tensiunile rasiale din interiorul teritoriului. Vom avea grijă să facem astfel încât organizaţiile extremiste străine să facă parte din aceste torente de emigranţi ceea ce ne va facilita destabilizarea politică, economică şi socială a naţiunilor luate în colimator.
6. Vom organiza acest „liber schimb” care, în realitate, numai liber nu este, întrucât e controlat deja de noi, până în vârful ierarhiei economice, în „Trei Comisii Laterale”: (cea a Asiei, cea a Americii, cea a Europei). El ne va ajuta să semănăm discordia în interiorul naţiunilor-state, prin escaladarea şomajului asociat cu restructurările multinaţionalelor noastre.
7. Vom transfera încet dar sigur multinaţionalele noastre în ţări noi, cucerite de ideea ,,economiei de piaţă”, ca ţările din Estul Europei, Rusia şi China, de exemplu. Pentru moment, nu ne va interesa dacă populaţia lor reprezintă sau nu un vast rezervor de noi consumatori. Ceea ce ne interesează este să avem acces, în primul rând, la o Mână de Lucru Sclavagistă – ieftină şi nesindicalizată – pe care ne-o oferă aceste ţări şi cele din Lumea a Treia. De altfel, guvernele lor nu au fost instalate chiar de noi înşine? Nu fac apel la ajutorul extern şi la împrumuturile de la „Fondul Monetar Internaţional” şi de la „Banca Mondială”, care ne aparţin nouă?
8. Aceste transferuri ne oferă mai multe avantaje. Contribuie la menţinerea acestor noi populaţii în iluzia unei ,,eliberări economice” şi a unei „libertăţi politice”, când în realitate le vom domina noi înşine, prin pofta de câştig şi adâncirea în datorii pe care nu le vor putea achita niciodată. În ceea ce priveşte populaţiile occidentale, ele vor fi menţinute în visul „bunăstării economice”, căci produsele importate din aceste ţări nu vor suferi nici o mărire a preţurilor. Dimpotrivă, fără ca ele să-şi dea seama de la început, din ce în ce mai multe industrii vor fi obligate să-şi închidă porţile, din cauza transferurilor pe care noi le vom fi efectuat în afara ţărilor occidentale. Aceste închideri vor duce la escala­darea şomajului şi vor provoca pierderi importante de venituri pentru naţiunile-state.
9. În acest fel, vom pune pe picioare o „Economie Globală” la scară mondială, care va scăpa total de sub controlul naţiunilor-state. Această nouă economie va fi mai presus de toate; nici o presiune politică sau sindicală nu va avea vreo putere asupra ei. Îşi va dicta propriile „politici mondiale” şi va obliga iniţierea unei reorganizări politice, dar în conformitate cu priorităţile noastre la scară mondială.
10. Prin această ‚,economie independentă’’‚ neavând alte legi decât legile noastre, vom stabili o „cultură a masei mondiale”. Prin controlul internaţional asupra televiziunii şi a Mass-media în general, vom institui o ‚,nouă cultură”, însă nivelată, uniform, pentru toţi, fără a ne scăpa nici una dintre „creaţiile” viitoare. Artiştii viitorului vor fi plămădiţi după chipul şi asemănarea noastră, altminteri nu vor putea să supravieţuiască. Prin urmare, se va fi terminat cu vremurile în care ,,creaţiile culturale puneau permanent în pericol proiectele noastre mondialiste aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori în trecut.
11. Prin intermediul aceleiaşi economii, ne va fi astfel posibil să ne folosim de forţele militare ale naţiunilor-state cum ar fi acelea ale Statelor Unite în scopuri umanitare, în realitate, aceste ‚forţe ne vor servi spre a supune voinţei noastre ţările recalcitrante. Astfel, ţările din Lumea a Treia şi altele asemenea lor nu vor putea fi în măsură să scape voinţei noastre de a ne servi de populaţia lor ca de o mână de lucru în sclavie.
12. Pentru a controla piaţa mondială, va trebui să deturnăm productivitatea de la principalul său scop Eliberarea omului de duritatea Muncii. O vom orienta spre o întoarcere împotriva omului, aservindu-1 pe acesta din urmă sistemului nostru economic, astfel nu va mai avea încotro decât să devină sclavul nostru, sau chiar un viitor delincvent.
13. Toate aceste transferuri ale Multinaţionalelor noastre în străinătate şi reorganizarea mondială a economiei vor avea scopu1, printre altele, să escaladeze şomajul în ţările occidentale. Această situaţie va fi cu atât mai realizabilă, cu cât, din start, vom fi privilegiat im­porturile masive de produse de bază în interiorul naţiunilor-state şi, din aceeaşi lovitură, vom fi supraîncărcat aceste state prin folosirea exagerată a populaţiei lor pentru producţia de servicii pe care nu le vor putea plăti. Aceste condiţii extreme vor înmulţi la nivel de milioane masele de persoane asistate social de tot felul, ale analfabeţilor şi ale celor fără adăpost.
14. Prin pierderea a milioane de locuri de muncă în sectoru1 primar, şi chiar prin evaziuni fiscale deghizate în capitaluri externe în afara naţiunilor-state, ne va fi astfel posibil să punem în pericol de moarte armonia socială. prin spectrul războiului civil.
15. Aceste manipulări internaţionale de guverne şi populaţii ale naţiunilor-state ne vor furniza pretextul de a ne utiliza F.M.I.-ul pentru a determina guvernele occidentale să pună în aplicare „bugete de austeritate’’‚ sub camufalu1 reducerii iluzorii a „datoriei naţionale”, al conservării ipotetice a „cotei de credit internaţio­nal” şi al imposibilei conservări a „liniştii sociale”.
16. Prin aceste măsuri „bugetare de urgenţă’’, vom fractura astfel finanţarea Naţiunilor-state pentru toate „mega-proiectele” lor care reprezintă o ameninţare directă la adresa controlului nostru mondial asupra economiei.
17. De altfel, toate aceste măsuri de austeritate ne vor permite să frângem voinţa naţională a structurilor moderne în domeniul Energiei, al Agriculturii, al Transporturilor şi al Tehnologiilor noi.
18. Aceleaşi măsuri ne vor oferi ocazia mult visată de a ne instaura „Ideologia Competiţiei Economice”. Aceasta se va traduce, în interiorul naţiunilor-state, prin reducerea voluntară a salariilor şi demisiile voluntare cu „Remiterea de medalii pentru serviciile prestate”, ceea ce ne va deschide peste tot porţile pentru instaurarea ‚tehnologiei de control”. În această perspectivă, toţi demisionarii respectivi vor fi înlocuiţi cu ,,computere” aflate în slujba noastră.
19. Aceste transformări sociale ne vor ajuta să modificăm în profunzime mâna de lucru „poliţistă şi militară” a naţiunilor-state. Sub pretextul necesităţilor de moment şi fără a trezi bănuieli, ne vom debarasa odată pentru totdeauna de toţi indivizii care au o „Conştiinţă Iudeo-Creştină”. Această „Restructurare a corpului poliţienesc
şi militar” ne va permite să eliminăm, fără contestaţii, personalul îmbătrânit, precum şi toate elementele care nu vor vehicula principiile noastre mondialiste. Acestea vor fi înlocuite cu recruţi, tineri lipsiţi de „conştiinţă şi morală” şi deja complet antrenaţi, cu vederi favorabile faţă de folosirea fără scrupule a „tehnologiei reţelelor electronice” pe care o vom fi instaurat.
20. În acelaşi timp şi tot sub pretextul „reducerilor bugetare’’, vom veghea asupra transferului bazelor militare ale naţiunilor-state spre Organizaţia Naţiunilor Unite.
21. În această perspectivă, vom acţiona pentru reorganizarea Mandatului Internaţional al Naţiunilor Unite”. De la statutul de ,,Forţă de Pace” fără nici o putere de decizie, o vom determina să devină o „Forţă de Interven­ţie” în care se vor contopi, într-o omogenitate deplină, forţele militare ale Naţiunilor Unite. Acest lucru ne va permite să efectuăm, fără luptă, demilitarizarea tuturor acestor state, astfel încât nici unul dintre ele în viitor, să nu mai fie suficient de puternic şi independent pentru a ne pune în discuţie „Puterea Mondială”.
22. Pentru a accelera acest proces de transfer, vom implica forţa actuală a Naţiunilor Unite în conflicte imposibil de rezolvat. În această manieră şi folosindu-ne de mass-media controlate de noi, le vom demonstra populaţiilor neputinţa şi inutilitatea acestei „Foile” în forma sa actuală. Cu ajutorul frustrării împinse până la paroxism în momentul potrivit populaţiile naţiunilor-state vor fi determinate să le ceară instanţelor internaţionale formarea cât mai rapidă a unei asemenea „Forţe Multinaţionale”, care să apere cu orice preţ „Pacea’’.
23. Apariţia viitoare a acestei voinţe mondiale a unei „Forţe Militare Multinaţionale” va merge mână în mână cu instaurarea, în interiorul naţiunilor-state, a unei ‚Forţe de Intervenţie Multi-Jurisdicţională”. Prin această combinaţie de „Efecte Poliţieneşti şi Militare”, creată sub pretextul amplificării instabilităţii politice şi sociale crescânde din interiorul acestor state, care se năruiesc sub apăsarea problemelor economice, vom dobândi posibilitatea dea controla mai bine populaţiile occidentale. Aici, utilizarea fără limite a identificării şi a filtrării electronice ale indivizilor ne va asigura o supraveghere completă a tuturor populaţiilor vizate.
În cursul creşterii acceptate de către toţi a acestor noi necesităţi, va fi impetuos necesar să definitivăm cât mai curând controlul mondial asupra armelor de foc în interiorul teritoriilor naţiunilor-state. În acest scop, vom accelera „Planul Alfa”, pus în aplicare pe parcursul anilor 1960 de către anumiţi predecesori de-ai noştri.
Acest plan viza la origine, două obiective care au rămas valabile până în zilele noastre: ,,Prin inventarea trăgătorilor nebuni”, să se inventeze un climat de nesiguranţă în sânul populaţilor, pentru a determina un control mai strict asupra armelor de foc. Actele de violentă se vor orienta astfel încât responsabilitatea lor să şadă în sarcina extremiştilor religioşi sau a persoanelor afili­ate la organizaţii religioase de tendinţă ‚,Tradiţională’’, sau mai mult, a celor care vor pretinde că întreţin comunicaţii privilegiate cu Dumnezeu.
Astăzi, pentru a accelera acest ,,Control al Armelor de Foc’’, vom putea întrebuinţa ,‚Decăderea Condiţiilor Economice” din naţiunile-state, care va antrena după sine o destabilizare completă a Socialului – deci escaladarea violenţei.
Nu mai este necesar să vă amintesc, nici să vă demonstrez, fraţilor, fundamentele acestui „Control” asupra armelor de foc. Fără el, ne-ar deveni aproape imposibil să îngenunchem populaţiile din statele vizate. Amintiţi-vă cu cât succes au putut controla predecesorii noştri Germania anilor 1930, cu ajutorul noilor ,‚legi” puse în aplicare în acea epocă – legi, de altfel, pe care se bazează Legile actuale ale naţiunilor-state pentru acelaşi control.
24. Ultimele „etape” se raportează la ,‚Faza Omega” începută cu experienţele efectuate la începutul anilor 1970. Ele cuprind punerea în aplicare, la scară mondială, a ,‚armelor electromagnetice’’.
„Schimbările climaterice” vor antrena distrugerea recoltelor şi, în aceste condiţii, compromiterea terenurilor agricole denaturarea, prin mijloace artificiale, a produselor alimentare de consum curent, intoxicarea naturii printr-o exploatare exagerată şi lipsită de discernământ şi utilizarea masivă a produselor chimice în agricultură, toate acestea Fraţilor, vor duce la ruinarea sigură a industriilor alimentare din Naţiunile-State.
Viitorul ‚,control asupra populaţiilor” din aceste State trece obligatoriu prin controlul absolut, de către noi, asupra producţiei alimentare 1a scară mondială şi prin acapararea controlului asupra principalelor ‚,Rute alimentare” ale planetei.
Pentru a realiza aceste deziderate, este necesar să se întrebuinţeze ,,electromagneticul’’ printre altele, spre a destabiliza clima celor mai productive state pe plan agricol. În privinţa intoxicării naturii, ea va cu atât mai accelerată, cu cât escaladarea ratei demografice o va forţa fără restricţii.
25. Utilizarea electromagneticului pentru provocarea „cutremurelor de pământ” în cele mai importante regiuni industriale din naţiunile-state va contribui la accelerarea ,‚prăbuşirii economice” a celor mai ameninţătoare state la adresa noastră, amplificând de asemenea obligaţia de a institui Noua Ordine Mondială impusă de noi.
26. Cine va putea să ne bănuiască? Cine va putea să aibă vreo suspiciune cu privire la mijloacele folosite? Aceia care vor îndrăzni să se ridice împotriva noastră, difuzând informaţii privitoare la existenta şi la conţinutul „conspiraţiei” noastre, vor deveni suspecţi în ochii autorităţilor şi ai populaţiilor din naţiunile lor. Graţie dezinformării, minciunii, ipocriziei şi individualismului pe care le vom fi creat în sânul populaţiilor naţiunilor-state, omul va fi devenit un duşman al omului. Astfel, aceşti „indivizi independenţi”, care sunt cu atât mai periculoşi pentru noi tocmai din cauza „libertăţii’’ lor, vor fi consideraţi de ceilalţi ca fiind inamici, nu eliberatori.
Sclavia copiilor, jefuirea bogăţiilor din Lumea a Treia, şomajul, propaganda pentru libertatea drogurilor, abrutizarea tineretului naţiunilor, ideologia „respectului faţă de libertăţile Individuale’’ difuzată în sânul Bisericilor iudeo-creştine şi în interioru1 naţiunilor-state, obscurantismul consi­derat ca bază a mândriei, conflictele interetnice şi ultima noastră realizare, „restricţiile bugetare”, toate aceste ne permit în sfârşit să asistăm la împlinirea ancestrală a „visului” nostru, instaurarea „Noii Ordinini Monfiale

LUPTA NEVAZUTA CU DEMONI

Sa luam aminte la inselarile dracesti 

Trebuie să cunoastem metodele prin care ne luptă diavolii, ca să prindem curaj si să biruim pe vrăjmasii mântuirii noastre. Avem vrăjmasi cu adevărat răi, cumpliti, vicleni, mesteri în uneltiri, puternici, neadormiti, imateriali, care pot să aprindă cu focul păcatelor Biserica Vie a lui Hristos, care suntem noi, crestinii ortodocsi.
Fiecare dintre noi, cunoscând planurile potrivnicului, se va îngriji să nu cadă în cursa diavolului (1 Tim. 3,7). Multi crestini se întreabă dacă există diavoli si care sunt tacticile prin care acestia înseală pe oameni. Cea mai mare viclenie a diavolilor este să ne facă să credem că ei nu există.
Multi oameni zic adesea: “Vedeti-vă de treabă, nu există diavoli!” Diavolii îi îndeamnă să zică astfel. Ei au interesul să ne facă să credem că ei nu există, pentru că asa este usor să crezi că nu există nici Dumnezeu si atunci nu există nici un criteriu moral si totul este permis.
3.2. Diavolul îsi schimbă des planul de actiune
Diavolul cercetează ce fel de ispită este mai eficace si se potriveste mai bine fiecăruia si pe aceasta o pune în lucrare. Nesuportând înfrângerea, îsi măsoară si cântăreste bine fiecare lovitură. Asadar, într-un fel se luptă cu începătorii si în alt fel cu cei crescuti duhovniceste, într-alt fel cu cei nepăsători si în alt fel cu cei care cred în Dumnezeu. Altfel ispiteste diavolul pe cel bolnav si neputincios si altfel pe cei sănătosi. Altfel se poartă cu cei cinstiti si altfel cu cei vicleni. El stie că ceea ce vatămă pe unul, poate fi de folos pentru altul. Sfântul Atanasie cel Mare spune că “diavolii, după cum ne vor afla, tot astfel se vor face si ei fată de noi”.
Avva Isaac scrie: “Este un obicei al diavolului ca să împartă cu măiestrie atacurile sale împotriva celor cu care se luptă, după felul armelor sale si să-si schimbe ispitele după scopul urmărit cu fiecare în parte”. Sfântul Isaac Sirul spune că diavolii luptă diferit pe cei nepăsători si lenesi, fată de cei râvnitori si întăriti duhovniceste. Astfel, pe cei nepăsători îi luptă de la început cu tărie, ca să-i cuprindă frica si să li se pară de la început calea aspră si greu de străbătut. Pe cei râvnitori nu-i atacă de la început, când râvna lor pentru cele duhovnicesti este mare. Iar cu cei evlaviosi amână lupta până când vor cădea în lenevire si atunci îi atacă, micsorându-le râvna. Trebuie să luăm aminte, căci altfel vom cădea sub loviturile nemiloase ale diavolilor.
Să nu ne încredem în puterile noastre, căci în orice clipă vicleanul diavol poate exploata slăbiciunile noastre.
3.3. Diavolul ne ispiteste la început cu păcate mici
Diavolul niciodată nu începe lupta cu păcatele cele mari. El încearcă la început să-l păcălească pe om, ca să comită o cât mai mică greseală. Iuda nu a devenit trădător dintr-o dată, ci a început cu furtul unor mici sume de bani, iar apoi dorind mai mult si fiind ajutat de diavol s-a făcut rob al iubirii de bani. Apoi acest păcat a condus la trădarea Mântuitorului Iisus Hristos.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că diavolul de la păcatele cele mici ajunge la păcatele cele mari. Diavolului îi este suficientă o mică slăbiciune a noastră, iar apoi, dacă cedăm ispitelor, îsi face sălas în sufletele noastre. Sfântul Ioan Scărarul, care a descoperit acest viclesug al diavolilor, ne învată: “Multe chipuri are sarpele (diavolul) desfrânării. Pe cei care nu au cunoscut păcatul le spune să facă numai o încercare, ca să vadă cum este acest păcat si apoi să se pocăiască. Unii se lasă convinsi să încerce numai o dată si apoi să se oprească. Ei gândesc: Ce voi păti dacă voi păcătui o singură dată? Nimic. Nu mă voi pierde numai cu atât. Si astfel fac primul pas. Din nefedcire, răul nu se opreste numai aici. Primul pas este astfel făcut. Cetatea sufletului este distrusă si puhoi de diavoli pot intra acum si-l vor lupta pe om cu păcatul desfrânării”.
3.4. Diavolul exploatează slăbiciunile noastre
Diavolul studiază cu atentie toate slăbiciunile oamenilor si după aceasta îsi alege ispitele. Slăbiciunile diferă de la un om la altul: unul este înclinat spre lăcomia pântecelui, altul spre desfrânare, altul spre iubirea de arginti, altul spre mândrie, altul spre lene, altul spre băutură, altul spre nepăsare, altul spre necredintă, altul spre mânie.
Sfântul Simeon Noul Teolog spune că “Avem vrăjmasi fără de trup, al căror scop principal este aflarea slăbiciuailor noastre, asupra cărora să arunce săgetile sale, ca să ne doboare în păcate”. Iar Sfântul Apostol Pavel ne spune: “Nu dati loc diavolului” (Efeseni 4,27).
Neîngrijindu-ne de slăbiciunile noastre vom lăsa deschisă poarta inimii, iar diavolii vor veni să ne ispitească.
3.5. “Blândetea” diavolului
Vrăjmasul mântuirii noastre ne prezintă păcatele ca fiind bune si atrăgătoare. El stie că dacă ar ataca cu furie de la început, crestinii s-ar mobiliza să lupte împotriva lui.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că “la început diavolul arată indulgentă si încearcă să-si împlinească scopurile sale păcătoase cu blândete si se arată cu dragoste fată de crestini”. Din acest motiv, diavolul ne prezintă întunericul drept lumină, nefericirea ca fericire, păcatul ca fapta bună.
3.6. Diavolul lucrează în ascuns
0 tactică importantă a diavolului este ascunderea. Iată de ce multi oameni cred că nu există diavoli. Sfântul Clement Romanul spune că atunci când diavolii se retrag si se ascund, râvna crestinilor spre virtute scade. Iar dacă diavolii s-ar arăta în toată urâtenia si răutatea lor, atunci oamenii ar încremeni de frică si s-ar feri de ispitele lui.
Asadar, desi diavolul este fiintă personală, el se ascunde cu grijă, pentru ca oamenii să nu dea importantă si să fie linistiti.
3.7. Diavolul ne atacă prin surprindere
In viata duhovnicească, cea mai înfricosătoare armă a diavolului este atacul prin surprindere. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a învătat cum să biruim această puternică ispită: “Rugati-vă neîncetat, ca să nu cădeti în ispită” (Matei 26,41). Prin rugăciune si priveghere, darul Duhului Sfânt va pătrunde în sufletul nostru si ne va sfinti si astfel va alunga pe diavoli.
Sfântul Apostol Pavel ne spune să priveghem si să ne rugăm neîncetat, “ca să nu ne ispitească Satana din pricina noastră” (1 Corinteni 7,5). Neînfrânarea datorită nepăsării noastre fată de cele duhovnicesti este starca sufletească de care are nevoie diavolul pentru a stăpâni sufletul nostru.
3.8. Diavolul ne luptă cu nepăsarea
Viata duhovnicească este o luptă permanentă pentru sfin tirea noastră si orice clipă care trece fără luptă este un pas înapoi. Toate eforturile noastre pentru curătire si sfintire se pot pierde într-o clipă prin căderea în păcate.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne învată: “Diavolul, când află un suflet molesit si care nu se îngrijeste de rănile păcatelor sale, nu încetează să-l lupte cu această armă”. “Antidotul nepăsării este împlinirea cu râvnă a datoriilor duhovnicesti”.
Sufletul care nu-si simte căderea sa duhovnicească, fie că nu este interesat de viata cea vesnică, fie că din cauza ostenelilor nechibzuite este căzut în această cursă a diavolului. Să ne ostenim duhovniceste, ca să păzim cetatea sufletului de atacurile satanei, ca să nu găsească la noi posibilitatea de a ne ispiti.
3.9. Amânarea pocăintei
Ai timp să te pocăiesti! Aceste gânduri le auzim adesea în mintea noastră, prin gândurile pe care ni îe insuflă diavolul în mintea noastră, cât si prin cuvintele oamenilor păcătosi.
Ani de zile am fost jucării în mâinile diavolilor, făcându-le pe piac si săvârsind păcate. Intr-o zi însă, lumina dumnezeiască străluceste în noi si ne îndeamnă la pocăintă. Darul lui Dumnezeu ne face să simtim starea noastră păcătoasă. Dumnezeu ne cheamă la pocăintă prin gânduri de pocăintă insuflate de Sfântul Inger Păzitor si prin duhovnici. Acum intervine însă si diavolul. El lucrează cu gândurile amânării, pe care ni le insuflă în mintea noastră. Incearcă să ne convingă prin argumente mincinoase: nu ai postit, nu esti pregătit, ai timp, ce o să zică duhovnicul când va afla păcatele tale? Lasă, să te îndrepti si apoi te vei pocăi!
Nici un om nu poate fi însă sigur că în viitor se va pocăi sau că nu va muri. Dar diavolul, ajutat de înclinările noastre spre păcate, de cele mai multe ori reuseste să câstige vointa noastră. Astfel, pocăinta noastră este amânată si ocazia începutului bun si al mântuirii noastre este amânat. Cu trecerea timpului, patimile noastre se vor mări.
Rănile sunt mai usor de vindecat la început decât atunci când s-au cronicizat. Trebuie să punem de îndată în practică hotărârea noastră de a ne pocăi. Să facem să rodească prezentul. Să ne închidem urechile la povetele viclenilor diavoli, care ne soptesc că avem timp. Nu! Nu! Nu mai avem timp. Acesta este adevărul, pe care diavolul caută să-l schimbe, pentru a ne însela.
Unui părinte îi soptea diavolul la ureche: “Lasă, ai să mergi mâine să te spovedesti!” Iar părintele îi spunea: “Nu, astăzi mă voi spovedi si mâine fie voia Domnului”.
3.10. Diavolul se preschimbă luând înfătisarea văzută
Din Vietile Sfintilor aflăm că diavolii se arată trupeste. De aceea Duhul Sfânt ne avertizează că “Satana se preface în înger de lumină” . Sfântul Antonie cel Mare ne spune: “Diavolul stăruia ticălosul noaptea, lua chipul unei femei si o imita în tot felul, numai ca să mă însele. Uneori mi se arăta ca un om evlavios. Adeseori se prefac a cânta psalmi. Se întâmplă uneori ca atunci când citim să rostească după noi ca un ecou cele ce au fost citite. Diavolii pot imita orice. Sunt vicleni si gata să se prefacă si să se schimbe în toate înfătisările. Ei râd nebuneste si suieră, căci toate le fac si le grăiesc si le tulbură si în toate se prefac si pe toate le amestecă, pentru a amăgi pe cei simpli”.
Vietile Sfintilor prezintă nenumărate exemple despre aparitiile sensibile ale duhurilor rele, care uneori vorbesc, alteori imită diferite animale, iar alteori fac să se audă tropăituri, suierături, blasfemii si vorbe murdare. Si toate acestea cu scopul de a înspăimânta si înfricosa pe cel credincios. Stiind toate aceste lucruri, trebuie să fim foarte atenti si să nu ne temem.
Sfântul Antonie cel Mare ne sfătuieste să nu dăm nici o importantă unor astfel de mestesuguri diavolesti. Pentru că diavolii, dacă ar putea ceva asupra celor credinciosi, nu ar mai veni cu astfel de mestesuguri, ci i-ar doborî direct. Duhurile rele se mistuiesc dacă ne rugăm cu credintă si smerenie si chemăm numele Domnului, însemnându-ne cu Sfânta Cruce.
3.11. Diavolul ne înseală prin ghicit, vise, prejudecăti si superstitii
Diavolul ne înseală prin ghicit, prejudecăti, vise si superstitii, care la prima vedere par nevinovate. Dumnezeu, cu multa Sa Intelepciune, a ascuns omului viitorul său. Iar acest lucru l-a făcut pentru a-l feri de o înfricosată sursă de neliniste si nefericire. In plus, i-a hărăzit speranta si l-a încredintat de iubitoarea Sa purtare de grijă, cerându-i să se lase în grija Sa, cu încrederea copilului fată de Părintele Său.
Insă vrăjmasul diavol, vrând să slăbească si să micsoreze această încredere, speculează cu viclesug capacitatea sa (ca duh ce este asemenea îngerilor) de a cunoaste anumite lucruri, la care omul nu are acces. Mai ales cele referitoare la viitor. Să nu uităm că omul este, totusi, mai prejos decât îngerii (Evrei 2,7). Asadar, diavolii fără să fie a toate cunoscători, căci atotstiinta este o însusire numai a lui Dumnezeu, cunosc totusi unele împrejurări legate de cele ce se vor petrece.
Sfântul Antonie cel Mare spune că, de exemplu, diavolii văd cum plouă torential în Muntii Etiopiei si, în acelasi timp, se pot arăta în Egipt, unde prin ghicit si prin vise prevestesc celor creduli umflarea apelor Nilului. Dacă un frate de al tău, aflat într-o localitate îndepărtată, se va porni să vină la tine, diavolii care văd si aud acest lucru se vor arăta în vis tie si îti vor spune aceasta. Iar când se va întâmpla de mai multe ori aceste lucruri, te vei încrede în visele si descoperirile tale. Astfel, diavolii, folosind una din însusirile lor, se prefac că ghicesc si că spun mai înainte ce se va întâmpla după mai multe zile.
Sfântul Atanasie cel Mare spune că diavolii “se prefac că ghicesc”, căci în esentă ei nu ghicesc nimic, ci înseală pe oameni cu falsele lor previziuni. Pe termen lung, ei se dovedesc mincinosi, căci mint si nu spun nimic adevărat si sigur.
Hrana diavolilor este minciuna. Si chiar atunci când spun adevărul, o fac de nevoie, ca să poată apoi să însele si să ne robească si să ne prindă în cursele sale.
Sfântul Didim Alexandrinul spune că “de multe ori diavolul ne înseală, amestecând adevărul cu minciuna”. De aceea, noi nu trebuie să ascultăm si să credem ce spune diavolul si nici cuvintele rostite de cei demonizati. Să luăm pildă pe Domnul Iisus Hristos si pe Sfintii Apostoli, care n-au primit cele ce diavolul le-a ghicit, ca fiind adevărate. Domnul însusi i-a respins pe diavoli, cu toate că mărturiseau despre El un adevăr, anume că este Fiul lui Dumnezeu (Matei 4,1-11).
La fel a făcut si Sfântul Apostol Pavel, cu duhul pitonicesc al tinerei din Filipi, care aducea mult câstig stăpânilor ei, ghicind. Ea spunea adevărul când striga despre Sfântul Apostol Pavel si Sila: “Acesti oameni sunt slujitorii Dumnezeului celui Preaînalt” (Fapte 16,17). Sfântul Apostol Pavel nu a primit aceste adevăruri, care proveneau de la diavoli. Astfel ne-a învătat să nu credem în ghicit si prevestiri, care sunt lucrări diavolesti. Si acest lucru, pentru ca nu cumva în adevărul spus de diavol să fie amestecată si minciuna sa si ca să ne deprindă pe noi să nu dăm niciodată crezare. Pentru că nu se cuvine ca noi, având dumnezeiestile Scripturi si libertate de la Mântuitorul, să ne lăsăm înselati de diavoli. Trebuie să fim foarte atenti, pentru că multi vrăjitori si ghicitori fac aceste lucrâri, folosind cuvinte de evlavie si de rugăciune.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Si lucrul cel mai mare al înselăciunii este că, atunci când suntem preveniti asupra acestor înselăciuni, încercăm s-o apărăm pe femeia ghicitoare spunând despre ea că este crestină si că nu spune nimic altceva decât numele lui Dumnezeu. De aceea trebuie s-o urâm si mai tare, pentru că foloseste numele lui Dumnezeu spre ocară”.
Nici în vise nu trebuie să credem, pentru că visele sunt înselătoare. De foarte putine ori ne vorbeste Dumnezeu prin ele. Diavolii însă ne pot vorbi de multe ori prin ele, urmărind să ne murdărească sufletul si trupul. De aceea, Sfântul Ioan Scărarul ne zice: “Nimeni să nu se învovoiască a se gândi ziua la năluciri visate în timpul noptii, căci si acesta este un scop al diavolilor, ca să ne murdarească în timpul stării de veghe cu spurcăciunile visate în timpul noptii”. Deci, regula de aur pentru interpretarea viselor este de a nu crede în vise.
Dacă Dumnezeu vrea să ne descopere voia Sa cea Sfântă prin vise, are puterea să ne-o descopere, trecând peste cenzura noastră (de a nu crede în vise). Sfântul Ioan Scârarul ne învată: “Cel ce crede în vise este asemenea celui care aleargă după umbra sa si încearcă s-o prindă”. Când începem să credem în vise, dăm dracilor dreptul de a ne ispiti si când suntem treji. Atentie, de asemenea, si la superstitii si la prejudecăti. Acestea sunt armele în mâinile diavolilor, prin care oamenii devin jucăriile lor. Sunt oameni care consideră cifra 13 fatidică sau se nelinistesc la strigătul cucuvelei sau la urletul câinilor, sau dacă le-a tăiat calea o pisică s.a.m.d. Toti acestia, fară să vrea sau fără să înteleagă, îsi leagă viata, fericirea sau belsugul de anumite persoane sau întâmplări, care nu au nici o legătură cu desfăsurarea firească a vietii. De cele mai multe ori, diavolii aranjează astfel lucrurile ca oamenii să creadă în superstitii. Este vorba aici de oameni necredinciosi sau mai putin credinciosi.
De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: “Văzând un om oarecare, repede îl poti condamna, la îndemnul nefast al superstitiei, dar nu vezi cursa diavolească ce ti-a fost întinsă. De ce te faci vrăjmas fratelui tău, fără nici un motiv justificat? Si nu întelegi cât de mare este batjocura, cât de mare este rusinea si, mai mult, cât de mare este primejdia. De multe ori omul are un cosmar sau vede o pisică neagră sau alte lucruri si crede că acestea ar prevesti ceva ău. Aceasta este o lucrare diavolească, pentru că nu ceea ce crede omul face ziua rea, ci petrecerea în păcate. Prin urmare, când iesi din casâ, să te păzesti de a păcătui. Dacă vom păcătui, va veni si căderea noastră. Astfel, diavolul nu ne poate vătăma. Dacă vom păcătui, vom fi sub influenta diavolilor, care ne vor conduce la tot lucrul rău”.
Desi Sfânta Scriptură condamnă orice fel de prezicere (III Regi 22-29) si este cunoscut că diavolul este tatăl minciunii (Ioan 8,44), se găsesc destui crestini care se ocupă cu ghicitul, cred în vise si prejudecăti, lăsând prin aceasta ca diavolul să le conducă viata lor.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne învată: “Noi însă nu trebuie să cădem vicleniei diavolilor, ci să ne îndepărtăm de orice unealtă satanică a vrăjitoriei, ghicitului, prezicerii sau a superstitiilor. Căci pentru noi este mai de pret să credem în Domnul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos si în învătătura Sa, iar ca armă să avem Crucea Sa. Fericit este însă si sufletul care cheamă numele lui Iisus Hristos în orice necaz, boală sau trebuintă, pentru că se va îndepărta de la el orice lucrare satanică”.
3.12. Diavolii ne ispitesc prin răul natural
Dumnezeu a îngăduit diavolilor să ne ispitească, pentru a încerca credinta si evlavia oamenilor. Răul care există în lume este de multe ori o armă redutabilă a diavolilor, prin care încearcă pe oameni. Astfel, diavolul trimitând cele rele oamenilor, adică nenorocidle, bolile, încercările, mâhnirile, reuseste de multe ori să aducă pe oameni la disperare si deznădejde.
In pilda Evangheliei, cu femeia gârbovă, se arată putinta diavolului de a chinui pe oameni cu boli. Domnul Iisus Hristos, vorbind despre cei 18 ani de suferintă ai femeii, spune că satana a legat-o cu aceasta (Luca 13,11). Din nefericire, diavolul ne războieste tot timpul cu cele rele: mâhnirile ne coplesesc, bolile ne cercetează, moartea bate la usă, nereusitele ne încearcă, visurile ne sunt spulberate, sperantele zdrobite, biciul încercărilor ne loveste fără milă. Iar noi, în fata greutătilor vietii si, mai ales, din pricina nelinistii, neputintelor si descurajărilor, ne pierdem nădejdea si credinta. Iar pentru aceste lucruri ne certăm cu Dumnezeu, îl hulim, îl ocărâm, îi cerem socoteală. Alături de noi, diavolul se bucură de aceste reusite ale lui.
Trebuie să fim cu luare aminte pentru a înfrunta greutătile vietii, căci diavolul pândeste tot timpul, ca să exploateze momentele grele ale vietii prin care trecem. Diavolii ne atacă mai ales când Dumnezeu îngăduie să fim ispititi, pentru cresterea noastră duhovnicească. Prin gândurile insuflate ne împinge la vrăjmăsie cu Dumnezeu si urmăreste să ne îndepărteze de El, ca după aceasta să devenim pradă usoară pentru ei.
Sunt boli care apar datorită firii noastre slăbite fată de microbi. Alte boli sunt datorate păcatelor noastre. Alteori, diavolul intră în trupurile oamenilor si le suge puterea, din sănătoase făcându-le bolnave si chircite.
Cuviosul Nil Ascetul Spune: “Sunt asadar diavoli care intră în trupul omului si în toate mădularele lui si îi sug puterea, lăsându-le aproape fără vlagă. Si aceasta se întâmplă cu toate că în trup nu se află nici o boală”. De aceea, în orice boală trebuie să alergăm în primul rând la Sfintele Taine si la rugăciunile Bisericii. Si nu numai la Sfântul Maslu, ci si la rugăciunile speciale pentru vrăji, deochi, farmece, cosmaruri, insomnii, precum si orice rele care îi bântuie pe oameni.
Puterea lui Dumnezeu este infinit mai mare decât a diavolilor, iar omul care se roagă lui Dumnezeu va putea să scape prin puterea dumnezeiască de orice rău cu care satana încearcă să ne chinuie.

3.13. Furnico-leul
Furnico-leul este tactica de actiune a diavolului. La început diavolul este mic si neobservat, ca o furnică, iar după o perioadă de timp devine mare si înfricosător ca leul (1 Petru 5 8).
Furnico-leul este, de fapt, păcatul, asa cum ni-l prezintă diavolul. La început, înainte de a păcătui, diavolul ni-l prezintă mic, cât o furnică, fără însemnătate si fără consecinte. Se străduieste, ajutat de patimile noastre, să ne prezinte păcatul ca fiind mic si fără nici o gravitate. Iar după ce am păcătuit, ni-l arată ca un leu, mare si înfricosător. Si acest lucru îl face pentru a ne arunca în deznădejde si a ne convinge că nu mai este sansă de pocăintă si, deci, de mântuire. Toti am avut de suferit de pe urma acestei arme diavolesti.
La început, diavolul îti pune în gând să calci o poruncă dumnezeiască. De exemplu, să desfrânezi. Ajutat de pofta ta spre desfrânare, atacul diavolului începe sistematic. Dacă omul nu i se împotriveste prin post, rugăciune, smerenie, spovedanie si Sfintele Taine, diavolul îi spune: “Nu te necăji, nu esti tu primul nici ultimul care greseste. Si apoi ce mare păcat, astăzi toti păcătuiesc. Mai târziu te vei pocăi”. Astfel de atacuri foloseste diavolul, ca sa pară mai mic păcatul si fără însemnătate.
După ce ai păcătuit, diavolul te aduce la deznădejde spunându-ti ce lucru înfricosător ai făcut. Cum ai să te duci la duhovnicul tău să-i spui că ai gresit. El, care te stie atât de bun si curat? Ai călcat porunca lui Dumnezeu si pentru aceasta vei fi canonisit. Pentru tine nu mai este iertare si milă. Nu mai ai sansă de mântuire. Mai bine distrează-te si păcătuieste în continuare. Ingreunându-ti sufletul cu păcate, pierzi astfel sansa pocăintei si a mântuirii.
De aceea este nevoie de mare atentie. In esentă nu există păcate mari sau mici, usoare sau grele. Toate păcatele sunt păcate. Cine a gresit într-o singură poruncă dumnezeiască, s-a făcut vinovat de toate poruncile dumnezeiesti (Iacob 2,20). Deci, nu trebuie să considerăm unele păcate mici si altele mai grele. Această metodă de deosebire a pâcatelor este de la diavol. Orice călcare a poruncilor este de la diavol. Orice călcare a poruncilor dumnezeiesti este păcat. Bine este să nu păcătuim, pentru că orice păcat este urâciune înaintea lui Dumnezeu si mânie pe Dumnezeu. Iar dacă am păcătuit, să ne ridicăm imediat, să ne rugăm, căci mila lui Dumnezeu este nemăsurată.
3.14. Diavolul înseală prin erezie si necredintă
Credinta putemică dreaptă(ortodoxă) si faptele bune crestine mântuiesc pe om. Dimpotrivă, credinta rătăcită, eretică si care se sprijină pe născociri omenesti si diavolesti si care nu cunoaste Sfintele Scripturi, nu foloseste si nu mântuieste.
Sfântul Atanasie cel Mare spune: “Diavolul, care în urâciunea răutătilor lui, a născocit ereziile, se foloseste de cuvintele
Sfintelor Scripturi ca de un acoperământ, pentru amăgirea celor naivi, semănând îti ele otrava sa sufletească”. Ca urmare, credintele eretice si gresite, care se împotrivesc învătăturii Bisericii Ortodoxe sunt piedici înfricosătoare pentru mântuirea sufletelor noastre si arme putemice ale diavolilor. Prin necredintă, diavolul
întinde curse mai ales celor învătati, care se încred în ei însisi. Diavolul se prezintă în fata lor cu stiinta si filozofia si le aduce necredinta.
Oare nu-i vedem pe astfel de oameni lângă noi? “Cine a văzut ceea ce spun Sfintele Scripturi?” întreabă cei necredinciosi. Iată gânduri si întrebări insuflate de diavoli oamenilor care au deja o înclinare spre necredintă.
Sfântul Apostol Pavel scrie: “Dunmezeul acestui veac (diavolul) a orbit mintea necredinciosilor, ca să nu le lumineze lumina Sfintei Evanghelii slava lui Hristos”.

3.15. Oamenii păcătosi sunt slugile diavolilor
Diavolul este împăratul acestei lumi a păcatelor. El are în această lume slujbasii săi (Ioan 12,31). Vrăjmasul mântuirii noastre se luptă pentru pierderea sufletelor omenesti si a avut întotdeauna ucenici, cu voia sau fără voia lor. Astfel de oameni, gata oricând să facă voia diavolului, sunt nenumărati, atât tineri, cât si vârstnici, bărbati si femei. Iată numai câteva exemple: sotul tiran, aspru, betiv si desfrânat, care alungă pacea si dragostea din familia sa; o femeie ispititoare, care umblă sumar îmbrăcată pe stradă, smintind pe oameni cu păcatul desfrânării; un om de stiintă sau de cultură, necredincios sau eretic, care prin scrierile sale, prin cuvintele sale varsă otrava necredintei si a ereziilor în sufletele cititorilor; omul bogat, care cu ajutorul banilor corupe constiintele; tatăl si mama, care prin educatia atee, eretică si imorală pe care o dau copiilor îi conduc pe acestia în mrejele păcatelor si spre pierderea sufletelor…
Să luăm aminte la noi însine, ca nu cumva să ajungem vreodată unelte ale diavolilor, cu voia sau fără voia noastră si să contribuim astfel la pierderea sufletelor semenilor nostri. Căci va veni într-o zi clipa în care vom da seama de sufletele care s-au pierdut în iad din pricina noastră. Dumnezeu ne va spune atunci:
“Sângele lor din mâna ta se va cere” (lezec. 3,20).
Tot Mântuitorul nostru ne-a învătat: “Feriti-vă de proorocii mincinosi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori” (Matei 7,15). Iar Sfintii Apostoli ne-au învătat: “Nu dati crezare oricârui duh. Ci cercetati duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă multi prooroci mincinosi au iesit în lume” (1
Ioan4,l).
Având o astfel de poruncă de la Dumnezeu, trebuie să ne ferim de orice legătură cu duhurile necurate (de astrologi, vrăjitori, magi, senzitivi, contactanti ai OZN, prezicători, bioenergeticieni, radiestezisti) etc. Chiar dacă demonul se preface că spune prin ei adevărul, noi cunoscând scopurile pe care le urmăreste el, să le respingem, aducându-ne aminte de cuvintele Sfintelor Scripturi: “Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: Pentru ce tu istorisesti dreptătile Mele” (Ps. 49,17).

3.16. Diavolul ne luptă cu deznădejdea
Ca să păcătuiesti este cel mai usor. Rar si greu lucru este a te pocăi si a te mântui. Multe pricini contribuie la aceasta: nepăsarea, rusinea, lipsa de interes. Si astfel omul rămâne căzut în păcate, departe de mântuirea sa.
Pocăinta noastră se sprijină pe nădejdea ca Dumnezeu, prin marea Sa milostivire, îsi va deschide cu dragoste bratele sale, primind pe fiul cel pierdut, care se întoarce din tara păcatului, în casa Tatălui Său. Lipsit de această nădejde, omul păcătos se simte parăsit de Dumnezeu si neputincios, renuntând la lupta de a se elibera de păcatele sale, care îl apasă. lar greutatea păcatelor sale creste în fiecare zi si starea sa sufletească se înrăutăteste. Odată cu pierderea nădejdii sale în Dumnezeu, omul îsi pierde si mântuirea, pentru că rămâne încătusat păcatului, rob al satanei, care îl conduce la tot lucrul rău si aceasta împotriva
bunăvointei lui Dumnezeu, care vrea ca toti oamenii să se mântuiască si la cunostinta adevămlui să vină (1 Tim. 2,4).
Arma deznădejdii este extrem de eficace pentru diavoli, căci deznădejdea va sluji.întotdeauna de sfetnic rău omului. Ea îi închide omului calea întoarcerii la Dumnezeu si îl sileste să rămână împotmolit în mlastina păcatelor. Dar cum lucrează diavolul? El sopteste la urechea fiecărui om păcătos: “Iată tineretea
ti-ai pierdut-o în păcate, toată viata ta ai făcut numai rele, desfrânări, hotii, minciuni, iubire de arginti, betii, ai mintit, ai jurat, ai hulit pe Dumnezeu. Ce nădejde de mântuire ai? Esti pierdut! Cel putin mai distrează-te, câte zile mai ai de trăit pe pământ”.
Astfel urmăreste diavolul să adâncească pe om si mai mult în păcate, să facă inima noastră locas al diavolilor si să ne îndepărteze de Dumnezeu.
Atitudinea noastră trebuie să fie alta. Ai păcătuit? Trebuie să-ti pară rău de păcatele săvârsite si să te ridici si să te întorci la Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur zice că “diavolul are cea mai mare bucurie când omul cade în deznădejde, mai multă decât atunci când păcătuieste”.
Sfânta Scriptură si Sfintii Părinti ne arată cât de bun si iubitor de oameni este Dumnezeu, ca să ne dea nădejde si curaj, să ne ridicăm din robia păcatelor. De fiecare dată când sovăim să ne pocăim si rămânem în deznădejde, bucurăm pe diavoli si ne facem robii lor. Trebuie să scăpăm de această cursă a diavolilor (II Tim. 2,26). Să nu ne lăsăm stăpâniti de deznădejde, căci deznădejdea se naste din multimea păcatelor, din îngreunarea constiintei si din nesuferita mâhnire sau din mândrie si din îngâmfare, după cum ne spune Sfântul Ioan Scărarul.
Această stare de deznădejde nu este plăcută lui Dumnezeu, iar Sfânta Scriptură si Sfintii Părinti ne-o prezintă ca pe o stare sufletească periculoasă. Numai diavolul se bucură de deznădejdea omului. Orice gând de deznădejde este de la cel viclean.
Sfântul Ioan Scărarul spune: “Nimic nu se compară cu îndurarea lui Dumnezeu. De aceea, cel ce deznădajduieste, s-a
înjunghiat pe sine”.
3.17. Diavolul atacă pe oamenii izolati
Oamenii izolati, care se sprijină pe ei însisi, care nu se sfătuiesc cu alti oameni, sunt cel mai usor de atacat si de doborât de diavoli. Întărirea reciprocă a doi sau mai multi frati este o armă înfricosată împotriva diavolilor. Oamenii uniti duhovniceste, care se ajută si se întăresc reciproc, cad foarte greu în cursele diavolilor. Vrajmasul mântuirii noastre stie că “unde sunt doi sau trei adunati întru numele Domnului, acolo se află si Hristos în mijlocul lor” (Matei 18,20) si de aceea îi urmăreste pe cei izolati, pentru a-i ataca. Deci, trebuie să păstrăm în permanentă legătura duhovnicească cu Hristos, cu Biserica si cu semenii nostri.
Crestinii, care sunt uniti duhovniceste cu Hristos si cu semenii lor când se roagă împreună, se ajută unii pe altii si muncesc împreună, iar harul lui Dumnezeu îi păzeste de săgetile diavolilor. Cele mai multe cazuri de sinucidere sunt semnalate la oamenii care se despart de Biserică si trăiesc izolati. Datoria noastră este foarte clară: Nu vom îngădui diavolului să ne piardă cu înselăciunea sa.
Să rămânem credinciosi în cele ce am învătat si de care suntem încredintati din Sfintele Scripturi si învătăturile Sfintilor Părinti (11 Tim. 3,14). Pentru că aceste lucruri sunt spre folosul mântuirii noastre si al dobândirii vietii celei vesnice.
3.18. Diavolii ne ispitesc cu cele de-a dreapta
Dacă vede diavolul că armele sale pline de răutate si de păcate nu au reusit, atunci ne atacă cu mândria. Omul care cedează acestui mare păcat este stâmit de orgoliu si, astfel, din cel mai înalt om duhovnicesc va ajunge cel mai păcătos. Dacă, de exemplu, ne luptăm cu diavolii si nu cedăm ispitelor lor, ei îsi schimbă metodele si ne atacă cu cele de-a dreapta, cu mândria. Astfel, îti va sopti la ureche: “Bravo! Esti un luptător virtuos. Meriti laude!” Este însă glasul diavolilor, care sunt învătătorii îngâmfării.
Dar această metodă poate fi utilizată si în alt mod:
Diavolul vine si sădeste în om dispozitia pentru o râvnă foarte mare, adică ne îndeamnă să ne nevoim, spre cele ce depăsesc puterea noastră (post peste măsură, somn putin, priveghere de toată noaptea…). Sfântul Ioan Scărarul ne lămureste: “De multe ori scopul vrăjmasilor nostri este să ne îndemne la cele mai presus de puterea noastră, ca, descurajându-ne (sau îmbolnăvindu-ne), să lepădăm si cele după putere si să prilejuim râsul cel mai mare al vrăjmasilor nostri”. Sfintii părinti ne învată că tot ceea ce este peste puterea noastră este de la diavoli. De exemplu, dacă tinem post aspru, fără binecuvântarea duhovnicului, ne putem îmbolnăvi cu trupul si nu mai putem munci pentru fapta bună crestină, necesară mântuirii noastre.
Pentru toate lucrurile este un timp, iar drumul virtutilor are si el anumite legi. Diavolul ne îndeamnă să le călcăm, să urmăm, adică, cele mai presus de puterile noastre. Iar rezultatele? Nereusind, ne îmbolnăvim, deznădăjduim, scade râvna spre virtute si în cel mai rău caz ne putem îmbolnăvi psihic.
Alt mod în care se manifestă ispita diavolului de-a dreapta este lepădarea dojanei. Vrajmasul nostru ne laudă pentru izbânzile noastre; ne înaltă pe culmile mândriei si ne arată pe ceilalti oameni neînsemnati, păcătosi si prosti. Fariseul din noi va cugeta: “eu nu sunt ca ceilalti oameni, răpitori, nedrepti, adulteri…” (Lc. 18,11). Si astfel se întâmplă ceea ce spune Sfântul Ioan Scărarul: “Dracii ne silesc fie să păcătuim, fie, dacă nu păcătuim, să judecăm pe cei ce păcătuiesc, pentm ca prin lucrul cel de-al doilea să pătăm pe cel dintâi”.
Prin judecarea aproapelui nostru ne îndepărtăm de Dumnezeu si pierdem astfel plata pentru virtutile pe care le
avem. Aceste viclenii ale diavolilor sunt arme redutabile împotriva crestinilor si a celor ce sporesc duhovniceste. Pe acestia, diavolul îi prinde în mrejele sale, fie prin mândrie, fie prin judecarea aproapelui. Cu adevărat, vrăjmas înfricosător este diavolul.
Să stăm bine! Să stăm cu frică, să luăm aminte!
3.19. Cele patru atacuri ale diavolilor în preajma mortii omului
a) Primul atac al diavolilor este asupra credintei. Satana seamănă gânduri de îndoială si de necredintă în mintea omului.
Crestinul trebuie să se însemne cu Sfânta Cruce, să se roage lui Dumnezeu cu smerenie si să-i răspundă: “Mergi înapoia mea
Satană, tată al minciunii, pentru că eu cred ce spune Dumnezeu, iar nu ce spui tu si cei asemeni tie”;
b) Al doilea atac este asupra deznădejdii. Prin aceasta ne înfricosează cu păcatele pe care le-am făcut, spunându-ne că nu mai avem nădejde de mântuire. Noi să ne aducem aminte că Dumnezeu este milostiv si poate ierta păcatele noastre;
c) Al treilea atac al diavolilor în preajma mortii omului este cu slava desartă. Prin aceasta ne îndeamnă să avem încredere în faptele noastre. Noi să ne aducem aminte că toate faptele bune le-am făcut numai cu ajutoml lui Dumnezeu;
d) Al patrulea atac este cu închipuirea de sine. La multi crestini, înainte de moarte, diavolii se arată în chip de îngeri luminati si alte năluciri (2 Cor. 11,14). În aceste clipe trebuie să ne smerim si să-i zicem: “Prefă-te ticălosule în întunericul tău. Eu nu sunt vrednic de astfel de arătări”.
Dumnezeu, care se află în noi de la Sfântul Botez, este mai putemic decât diavolul.
Diavolul dispune de arme puternice si nenumărate si ne atacă cu mare furie, pentru a ne birui. Dar nu trebuie să ne speriem de atacurile diavolului atâta timp cât ne aflăm aproape de Dumnezeu cel Atotputernic. Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a făcut om “ca să strice lucrările diavolului” (Ioan 3,8) si să izbăvească pe cei care “frica mortii îi tineau în robie toată viata”
(Evr. 2,14-15).
Când Domnul nostru Iisus Hristos a coborât la iad, El a desfiintat împărâtia iadului si a eliberat pe cei detinuti acolo de diavoli. Sfântul Antonie cel Mare ne spune: “Se cuvine să nu ne temem de atacurile lui si de săgetile lui arzătoare si de vicleniile lui lucrate de mestesugita lui minte. Toate acestea nu sunt nimic înaintea puterii lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care numai rostind numele Lui cu credintă si cu evlavie, pune pe fugă toată ostirea diavolilor”. Aceasta întrucât
Dumnezeu ne-a încredintat că “mai mare este Cel ce este în voi, decât cel din lume” (1 Ioan 4,4). Alături de Dumnezeu cel Atotputemic ne facem si noi putemici. Si astfel si noi smeritii si neputinciosii avem curajul să ne aruncăm în luptă si sa ne împotrivim vrăjmasilor diavoli.
La Sfântul Botez am fost întrebati: “Te lepezi de satana si de toate lucrurile lui si de toti îngerii lui? De toată slujirea lui?”
Iar noi am răspuns: “Mă lepăd!” Iar apoi: “Te unesti cu Hristos?” Si noi am răspuns: “Mă unesc!” Cu cât vom fi mai sfinti, mai apropiati de Dumnezeu, mai uniti mistic cu Hristos, cu atât diavolii vor fi mai departe de noi, iar atacurile lor vor fi mai neputincioase. Iar cu cât vom fi mai uniti cu lumea si cu păcatele, cu atât diavolii vor fi mai apropiati de noi si noi vom fi slujitorii lor. Sfântul Apostol Ioan ne spune: “Cel ce s-a născut din Dunmezeu se păzeste pe sine si cel viclean nu se atinge de El” (1 In. 5,18).




　

O rezistență generală dar invizibilă este mai de temut decât o gloată nemulțumita

Au mai trecut o grevă generală și două manifestații violente și…..nu s-a schimbat nimic. Dormiți liniștiți, UE și FMI veghează la bunăstarea dumneavoastră!

Greva generală de ieri din Grecia și demonstrațiile de ieri și alaltăieri din Spania, ambele evenimente soldate cu violențe, dovedesc încă o dată că așa zisa putere populară este egală cu zero tăiat în patru. Atâta timp cât masele se vor ridica împotriva guvernelor și mai ales a guvernărilor lor dezastruoase doar la inițiativa sindicatelor sau a unor lideri de partide care au pierdut ciolanul, nimic nu se va schimba. Și liderii de sindicate și cei de partide fac parte din același sistem  și nu luptă decât pentru binele lor propriu.

Ieșirile în stradă, soldate în 90% din cazuri cu violențe și fără  nici o urmare benefică pentru demonstranți, nu fac decât să alimenteze ideea că n-are nici un rost să te opui sistemului, că el oricum e mai puternic decât tine. Este ceea ce de fapt și urmăresc cei de la putere. Imaginile de la aceste demonstrații, care fac înconjurul lumii și sunt difuzate pe toate canalele de televiziune, au un singur scop: înregistrarea, conștientă sau inconștientă, în mințile devoratorilor de televiziune a ideii că, în ciuda faptului că elitele sunt mai puțin numerice decât noi, ele dețin puterea și nu masele. Și se pare că funcționează. Adevărul este că ele au puterea de a manipula (evenimente, informații, minți) dar și mai adevărat este că lumea se lasă manipulată, voluntar sau involuntar.

Dacă ne uităm puțin în trecutul istoric al omenirii, vom vedea că nici o răscoală, nici o revoluție și nici o grevă n-a avut sorți de izbândă decât atunci când cei din umbră au dorit să mai promoveze un punct de pe agenda lor de lucru.

Nu va exista niciodată o mișcare cu adevărat populară ( fără sindicate, partide și alte organizații animatoare) atâta timp cât fiecare se va gândi doar la binele propriu și nu la cel general.

Ieșitul în stradă, care nu face decât să dea apă la moară guvernanților și carne de tun  polițiștilor, nu-și are rostul. O rezistență generală dar invizibilă este mai de temut decât o gloată nemulțumită ce-și varsă năduful în stradă. Cum credeți că ar reacționa guvernul dacă, într-o zi, nimeni n-ar mai merge la muncă, nimeni n-ar mai plăti taxele, nimeni n-ar mai cumpăra decât strictul necesar? Cum ar reacționa dacă la alegeri nu s-ar duce nimeni să voteze? Ce ar putea face? Dar sigur asta nu se va întâmpla pentru că oamenilor le este frică, pentru că sunt egoiști și pentru că fiecare se gandește numai la el și numai la ziua de azi sau maximum la cea de mâine. Nimeni nu se gândește că, nu peste mult timp, acei bani mărunți pe care-i câștigă și pe care, în marea lor majoritate îi dă înapoi tot statului, sub diferite forme, nu-i vor mai ajunge nici pentru subzistența zilnică. Oamenii nu se mai gândesc nici măcar la proprii lor copii, pe care îi  înrobesc cu bună-știință datorită lașității lor. Pe zi ce trece nu mai avem nimic uman în noi dar sperăm,  ticăloșindu-ne împreună cu cei ce ne ticăloșesc, că mergând la biserică și rugându-ne Domnului ne vom mântui, că doar așa vrea Domnul să fie și toate se întâmplă cu îngăduința Lui. Nimic mai neadevărat ca asta dar foarte simplu și plăcut auzului nostru.

Este o mare diferență între a îngădui și a răbda. Dumnezeu ne rabdă și pe noi și faptele noastre dar asta nu înseamnă că le și îngăduie. Așa cum un părinte adevărat rabdă prostiile copiilor lui dar nu înseamnă că le și îngăduie. Spuneam într-un alt articol că folosim prea ușor anumite cuvinte, fie pentru că nu cunoaștem semnificația reală a cuvântului, fie pentru că nu dăm importanță acestei semnificații sau pentru că folosește scopului nostru.

Conform DEX-ului a îngădui înseamnă a fi în tot sau în parte de acord cu ceva. Nu pot să cred că Dumnezeu îngăduie toate mizeriile care se întâmplă în societatea actuală. Nu pot  să cred că Dumnezeu este de acord  să moară copii și oameni nevinovați datorită războaielor justificate doar de dorința unora de a acapara cât mai multă putere și de a subjuga. Nu cred că Dumnezeu îngăduie ca copiii să fie molestați chiar de reprezentanți ai bisericii. Nu cred că Dumnezeu îngăduie, în numele așa-zisei credințe în El, să ne omorâm unii pe alții sau între noi. Noi îngăduim toate acestea prin lipsa noastră de atitudine și prin scuza pe care singurim ne-o oferim în numele Lui. Dumnezeu doar ne rabdă pentru că ne iubește prea mult și pentru că speră să poată salva cât mai mulți dintre copiii săi din mijlocul urgiei care va veni. Oricât de rău este un copil, un părinte adevărat nu va înceta niciodată să-l iubească și să spere că într-o zi el va reveni la calea cea dreaptă. De aceea și Dumnezeu tot amână momentul urgiei cele mari. Dar faptele noastre de zi cu zi și vocile celor nevinovați care strigă către El după ajutor  nu-i vor mai lăsa prea mult timp. Acesta este Dumnezeul în care cred eu și pe care îl descrie Noul Testament. Un Dumnezeu blând, iubitor și răbdător, dar nu îngăduitor la fapte strigătoare la cer. Dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea Lui dar noi nu avem dreptul să-L asemănăm cu noi și să-L facem  părtaș la nelegiuirile și lașitățile noastre. Este simplu să te ascunzi în spatele Lui și prin asta să-ți spui că ești cucernic și umil. A te umili în fața Domnului e una și a te umili în fața sistemului și a oamenilor de la putere este alta.Noi nu suntem robi ai lui Dumnezeu ci ai unui sistem și ai banului. Robia Domnului e ușoară și nu cere decăt respectarea unor valori fundamentale. Dar se pare că ne place  mai mult cealaltă pentru că ne permite să etalăm ”veleitățile”, de orice fel. Ar fi prea frumoasă și prea monotonă o lume în care toți sunt la fel de frumoși, la fel de deștepți, la fel de bogați și de egali. O lume în care nimeni n-are nimic de ascuns sau de ce să se ascundă.O lume pe care noi nu o îngăduim pentru că nu se potrivește cu eul nostru.

sursa articol http://mucenicul.wordpress.com

Masonii din Biserica

Răsfoind internetul am găsit un articol scris în 2005 care mi s-a părut interesant,cu atât mai mult cu cât la acea vreme nu se vorbea atât de mult despre Masonerie și conexiunea ei cu  BOR.Redau în întregime articolul.

” In ultimii ani, un fenomen interesant a marcat viata politico-spirituala romaneasca: o apropiere insidioasa, dar tenace, desi aparent fara un demers programatic, a unor personalitati din clerul inalt din Biserica Ortodoxa, de segmente declarat masonice, in speta, de Masoneria recunoscuta oficial.

Este vorba de Episcopi si Mitropoliti, membri ai Sfantului Sinod, dar si de reprezentanti ai clerului mijlociu. Ca personalitati clericale invocate insistent in ultimii ani, si din a caror agenda, relatiile cu Masoneria au devenit un loc comun, ii citam pe: IPS Pimen Suceveanul (Templier si afiliat la Loja “Fiii coloniei lui Traian” din Nordul Moldovei), IPS Teofan – fost Sinaitul, azi, Mitropolit al Olteniei (in relatie cu Loja “Armonia”, Craiova), IPS Ambrozie Sinaitul (vicar patriarhal, Loja “Armonia” Craiova), IPS Teodosie Tomitanul (fost Snagoveanul, fost Episcop vicar la Mitropolia Bucurestilor, sub obladuirea Lojii “Ovidius” Constanta), IPS Daniel Ciobotea, (Mitropolit al Moldovei), IPS Ion Salajeanul (Episcop de Covasna si Harghita) si IPS Sofronie (Drincec, Episcop de Gyula, in relatie cu Loji maghiare).

Despre IPS Vincentiu Ploiesteanul parerile sunt radical impartite, acesta avand manifestari antimasonice, intersectate cu intalniri “de gradul trei” in sanul albastrei familii Grifofoni. Staretul manastirii Putna, Arhimandrit Melchisedec Velnic, este, de asemenea, pomenit ca fiind intr-o Loja “Sfantul Stefan cel Mare”.Dupa cum se va vedea si din fondul articolului, nu incriminam fenomenul, ci il semnalam ca analiza a mecanismelor ce unesc mult mai strans decat transpare la abordari superficiale, forta lobby-ului masonic romanesc cu influenta covarsitoare a institutiei Ortodoxiei.

Pentru intelegerea cat mai apropiata de realitate a mecanismelor fine de deblocare ale relatiilor complexe BOR-Masonerie, trebuie sa ne intoarcem la hiatul de putere din BOR, consecutiv datei de 22 decembrie 1989. Intre 18 ianuarie si 4 aprilie 1990, Patriarhul Teoctist s-a retras asteptand limpezirea lucrurilor, perioada in care, puterea in BOR a fost exercitata de o “locotenenta ecleziala” compusa din cinci Arhiepiscopi. Aceasta perioada, ca orice “interregnum”, a fost folosita din plin: acum au fost numiti, in proceduri de urgenta fara precedent, toti Episcopii de care vorbim in ultimii 15 ani.

Intalniri de curtoazie

De exemplu, fostul secretar patriarhal Daniel Ciobotea este uns Episcop Vicar de Timisoara si imediat, in iulie 1990, a devenit Mitropolit al Moldovei, pozitie-cheie pentru trambuline ulterioare. Vorbim de o crestere rapida, contrara uzantelor ierarhice consolidate. Interesant este amanuntul ca, in martie ’90, Daniel s-a intalnit cu Gabriel Nachmann si Frank Dimant, de la organizatia Bn’ai Brith Canada (“The action arm of the Jewish community”).

Inainte de aceasta, Daniel Ciubotea a fost membru in Miscarea pentru reinnoirea BOR, cea care a dat celebrul comunicat “Ora Adevarului”, calitate in care, alaturi de Bartolomeu Anania si de Dumitru Staniloae, a staruit pentru numirea ca Patriarh al Romaniei a Arhimandritului Ilie Cleopa de la manastirea Sihastria. Coincidenta sau nu, dupa intalnirea din martie, Daniel si-a schimbat orientarea si a revenit in “Vestitorul Ortodoxiei” in sprijinul ex-Patriarhului Teoctist, renegandu-l, tradandu-l de fapt, pe Cleopa, cel care il hirotonise intru monah. Daniel s-a revazut cu reprezentantii Bn’ai Brith la 2-3 noiembrie 1993, prilej cu care i-a condus si la Patriarhul Teoctist. Au existat si alte asemenea intalniri. IPS Pimen Suceveanul, inalt membru Templier, s-a intretinut la 14 martie 1991 cu Jean-Paul Coteron, presedinte al Fundatiei Forum Masonic din Elvetia. Tot domnia sa, impreuna cu Teofan Savu (Sinaitul), a primit la 8 ianuarie 2003 pe Philip Green, director pentru Europa al companiei DHL, membru in Loja Mama (RSAA). La randul sau, IPS Teofan Savu, Mitropolit al Olteniei, a facut intre 26 februarie-3 martie 2005 o vizita oficiala in Regatul Unit unde a participat la ungerea ca cel de-al 104-lea Arhiepiscop de Cantenburry, Rowan Douglas Williams, membru marcant de rang 33 al Lojii Scotiene Antice si Acceptate, prilej cu care s-a intalnit si cu membri ai Lojii Mama. La intoarcere a declarat ca “vizita se inscrie in contextul international al legaturilor promovate de BOR”.

Lobby PSD-ist

IPS Teofan Tomitanul (fost Snagoveanul, fost Episcop Vicar la Mitropolia Bucurestilor) a ajuns strategic in Dobrogea cu sprijin clar PSD, in contextul in care, influenta Marelui Maestru al Marii Loji Nationale (MLN) din Romania, Eugen Chirovici, a fost folosita ca Arhiepiscopia Tomisului sa fie ridicata la rang de Mitropolie. Manevra avea un dublu scop: trebuia sa aduca masiv voturi pentru PSD si, pe de alta parte, sa creeze sansa unei contra-candidaturi la functia de Patriarh, celei traditionale, a Moldovei. Cu alte cuvinte, sa schimbe cutuma alegerii sefului Autocefaliei romane. Rezultatul alegerilor din toamna lui 2004 a dat peste cap (sau, poate, a amanat) aceste planuri. Arhiepiscopia Tomisului ne va rezerva si alte surprize publicistice cu dezvaluiri financiare. In ce-l priveste pe IPS Ambrozie Sinaitul, acesta a participat intre 18-21 martie 2005 la hirotonirea secretarului Sf. Sinod al Patriarhiei Ecumenice, prea-cuviosul Elpidofor Lamridiadis, membru in Loja de Constantinopol, iar exemplele pot continua. La 19 aprilie 2005, PS Episcop Vincentiu Ploiesteanul s-a intalnit cu Joseph Lorent, redactor la cotidianul “Luxemburger Wort”, secretar general al Consiliului Presei din Marele Ducat de Luxemburg si marcant membru al Ritului Scotian Antic si Acceptat. Evident ca un mare lider mason nu-si trimite inainte CV-ul, inaltului for BOR care urmeaza sa-l primeasca, dar nici nu credem ca serviciul “de identificare” al BOR n-ar sti ce factor de influenta este respectiva per-sonalitate. Mentionam ca abordam azi Ortodoxia drept ceea ce este ea in fond, o ierarhie, o scara de Putere, o institutie, si nu ca expresie a spiritualitatii romanesti majoritare preferential acreditata, cum apare ea in suma sondajelor de opinie din ultimii 15 ani. De asemenea, abordam Masoneria nu ca pe o Oculta, cum apare ea in suma textelor puse in circulatie de autori superficiali de la ziare de scandal, ci ca forma de influentare de tip lobby-st, compusa din oameni care duc simultan, la bun sfarsit activitati economice, cu finalitate politica si cu influenta radianta de mai mica si de mai mare anvergura.

Din cauza faptului ca intr-un deceniu si jumatate textele pro si antimasonice au abundat in presa romaneasca intr-o dulce devalmasie, aducand mai multa dezinformare decat in alte campuri de interes public (din cauza luptei acerbe pentru recunoastere internationala si a beneficiilor materiale ce deriva de aici), ne-am propus sa facem si o scurta radiografie a miscarilor masonice asa cum se prezinta ele la sfarsitul anului 2005.

Marele Maestru al Lojii Nationale, Eugen Ovidiu Chirovici, sustine proiectul Marii Catedrale Radacinile comune ale Bisericii si Masoneriei

Sa privim o prima definire a Masoneriei post-’89 facuta de un maestru in intelegerea de mecanisme, Alexandru Paleologu, cel caruia i se oferea cu generozitate in anul 1990 un titlu onorant de Mare Maestru, refuzat in cele din urma. Secventa provine din interviul luat in 1997 de Catalin Dumitrescu, azi arhidiacon la Sibiu: “In general, Masoneria isi asuma o traditie filosofica, este chiar o societate filosofica sincretista. Sincretismul acesta care culege foarte mult din traditiile ezoterice ale antichitatii si din cele ale Orientului, capata o anumita linie de ordinul acesta: nu se constituie chiar ca o Biserica, dar nici ca o non-Biserica si ii numeste profani pe cei care nu fac parte din ea. Deci, era ceva care, la un moment dat, tinea de Biserica pentru oamenii care erau inclinati spre un anumit fideism, pentru o anumita viziune mai ecumenica pe plan mondial, dar aceasta mi se pare azi ca nu mai este operanta, cel putin in Europa. Este mult decazuta in ceea ce priveste calitatea participarii si se constata o linie relativ mediocra. Este de inteles curiozitatea aceasta, a oamenilor mai tineri care nu au apucat vremea cand Masoneria functiona plenar. Insa, dupa mine, azi este un interes excesiv pentru un lucru cam rasuflat. Acum, noi l-am reluat, dar nu am impresia ca joaca rolul de odinioara. Nu stiu daca vorbim de un lucru bun sau rau”. Conceptul de “Regular” este vechi din anul 1723, cand pastorul protestant Andersen a redactat Constitutia actualei Masonerii de rit Antic si Acceptat, generand in timp, recunoasterea “regulara” a Lojilor nationale subsumate. Constitutia regulara pretinde Lojilor membre prezenta Cartilor Sacre la ceremonii (Biblie, Coran, Tora etc.), precum si credinta in Dumnezeu si in nemurirea sufletului. Deci, tangente clare cu ierarhia bisericeasca crestina a timpului. Intre anii 1755-60, francezii, la acea ora, “eterni” dusmani ai britanicilor, au organizat Marele Orient al Frantei, generand o masonerie “iregulara”, care nu pretinde prezenta Cartilor Sacre, permite accesul ateilor si agnosticilor in Ordin (urmarea va fi chiar Revolutia Franceza), iar dupa anul 1850, ca o consecinta a miscarii Subretelor, permite Lojile mixte cu femei in componenta. In 1992 au aparut in Romania doua Loji Mari, regulare, tot pana atunci, Franta infiintand alte trei, iregulare. Italia sprijinita de SUA (California) a mai infiintat in 1991, prin Costel Iancu si Nicu Filip, Marea Loja Nationala a Romaniei. Tot la inceputul anilor ?90, apar in Transilvania grupul de la Alba-Iulia, Lojile maghiare, dar si Ioanitii – Loja Simbolica Ioanita de Ardeal – cu 18 Loji in Transilvania, al caror Venerabil a fost Adrian Marino. Cel care incerca sa le coordoneze, Lucian Cornescu-Ring, a fost “desfiintat” de Venerabilul Marcel Shapira, liderul care a tinut steagul sus al Masonilor din exil in timpul regimului comunist din Romania: “Cornescu este un fantezist. Nici un ban nu mai are. In Franta nu avea voie sa semneze un cec. S-a casatorit cu o fata ca sa-i ia dota, a plecat in Israel, nu a divortat de ea, dar s-a recasatorit a doua oara zicand ca in Israel poate sa aiba doua-trei neveste. A iesit cu scandal. S-a instalat la Bucuresti, l-a zapacit si pe Nicu Filip. I-am zis: vreau sa evit sa fii dat afara, asa ca demisioneaza. A doua zi mi-a trimis demisia in plic. Este un iresponsabil”.

O unificare importanta a lojilor a avut loc in anul 2001 in favoarea organizatiei condusa de Marele Maestru Eugen Chirovici, ex-ministru in fostul guvern Nastase, dar prezent si in guvernul Tariceanu, al actualei Agentii pentru intreprinderi mici si mijlocii si cooperatie. Din aceasta s-a rupt insa gruparea Danacu-Nicu Filip sub numele de MLN a Romaniei.

Originile masoneriei sunt paralele, suprapuse si comune celor ale crestinismului, avand Templul lui Solomon ca sursa primara si pe zeul furtunii, Iahve, ca generator de trei religii mari, mozaismul, crestinismul si islamismul. “Sa nu uitam insa – in nici o imprejurare – ca poporul evreu este supranumit poporul ales: pentru ca a preluat, intacta, uriasa si inalta cultura a Sumerului, predand-o, apoi, spre pastrare si fructificare egiptenilor”, a tinut sa ne precizeze Olimpian Ungherea, Maestru in Loja “Mesterul Manole”. Toata literatura initiatica ne confirma faptul ca de la aparitia Templierilor, fata lumii s-a schimbat fundamental si ireversibil “spre lumina, spre cunoastere de sine, adica spre Dumnezeu”, a adaugat acelasi onorabil membru al ordinului.

Ramane de vazut acum cati preoti, multi dintre ei nedovediti colaboratori ai Securitatii, sau chiar cu stele sub sutana, sunt membri actuali marcanti in diversele Loji, atrasi de motivatii aproape similare.

Contactat telefonic, IPS dr. Teofan, Mitropolit al Olteniei, ne-a declarat: “Nu cunosc nimic. N-am avut nici o legatura cu dansii, am avut doar intalniri tangentiale, pe la diferite evenimente si receptii oficiale. In ceea ce ii priveste, le doresc sa-si faca treaba cat mai bine, in folosul oamenilor. Cat despre interdictia anti-masonica, nu stiu, daca nu a fost abrogata inseamna ca este inca in vigoare”. Orice s-ar spune, cert e ca relatiile dintre Masonerie si Biserica Ortodoxa Romana sunt mult mai profunde decat transpar ele, chiar la o privire mai atenta, aceasta si pentru ca Masoneria regulara copiaza foarte mult (ab initio) din structura organizatorica a Bisericii. Un adevar usor deductibil este ca BOR nu isi poate atinge scopurile proprii, intre care, fie obtinerea de bunuri abuziv confiscate de comunisti (padurile lui Pimen, de pilda), fie mentinerea in patrimoniu a altor bunuri confiscate de comunisti si date BOR in administrare, fara sprijinul ocult de tip lobby al Masoneriei. Lucrurile au evoluat normal, astfel incat,Masoneria sprijina astazi construirea Catedralei Neamului prin interventie directa, declarata in mai 2004. Principalul pretendent bisericesc de paduri si pamanturi este IPS Pimen Suceveanul, aflat sub obedienta “Fii coloniei lui Traian” din Nordul Moldovei.

IPS Teofan Tomitanul, fost Snagoveanul. Similitudini europene

Legat de relatia cu Biserica oficiala, aceasta problema a existat in toate Lojile Nationale europene, Marele Maestru al Austriei, Michael Kraus, explica in ultimul numar al “Forumului Masonic”, revista MLNR: “daca nu privesti Masoneria din interior, Biserica ne poate suspecta ca noi practicam ceva ce face religia superflua, ce poate substitui religia. Iar, prin faptul ca noi nu vorbim de acest lucru si nu le spunem de ce anume facem asta si de ce folosim Ritualuri, fiindca noi consideram acest lucru un secret si nu fiindca facem ceva rau (a avea un secret e important din punct de vedere instrumental), se contureaza o justificare pentru suspiciunea celor care judeca: ?Ce fac ei acolo? Pretind ca fac religie??. Iata, acesta este trecutul si motivul pentru care Biserica s-a aflat intotdeauna in conflict cu Masoneria. Este fundamental gresit”. Tot el pune degetul pe o rana deschisa si in noile provocari cu care se confrunta Biserica: “nu suntem o dogma, nu suntem religie si nu suntem un substitut pentru religie, ci vrem sa-i facem pe oameni sa se intoarca la valorile lor. Suntem de parere ca globalizarea si lipsa de incredere in autoritati si biserici creaza un gol.” Iar o alta realitate care caracterizeaza noile democratii din Europa de Est este definita tocmai de o dorinta si o nevoie cu mult mai mari de a participa activ la formarea noii societati. Mecanism care indeamna pe multi laici sa se indrepte spre organizatii ca Masoneria, dupa ce au fentat prosperitatea prin piste false de tip Caritas, sau spre organizatii radical-ortodoxe ca Noua Dreapta, miscari ce sugereaza viitoare dictaturi nascute pe temeiuri contestatar-nihiliste. Marele Maestru, Eugen Chirovici, transeaza lucrurile recent, intr-un interviu din “Curierul de Valcea”: “Consideram ca acum se convietuieste in buna pace si intelegere cu Biserica Ortodoxa. N-am facut nici o statistica privitor la cultele imbratisate de masoni, pentru ca nu ne privesc, de buna seama, credinta religioasa sau convingerile politice ale membrilor nostri. Nici nu discutam despre religie sau despre politica in sedintele noastre. Data fiind proportia, cei mai multi membri ai ordinului in Romania sunt, probabil, de confesiune ortodoxa, ca si mine, de altfel. Si n-am vazut niciodata, nici o contradictie intre ceea ce am invatat in atelierele noastre si preceptele bisericii“. Conform procedurilor interne ale Masoneriei, poti sa fii budist sau de religie iudaica, dar exista o preponderenta a semnificatiei Sfantului Ioan Botezatorul si a Sfantului Ioan Evanghelistul. De asemenea, nu sunt primiti in Masoneria regulara ateii si agnosticii. Secretul nu este doar un specific masonic, el exista zilnic in Biserica prin procedura practica a spovedaniei, lucru ce pune preotul in postura de depozitar de cunoastere primara, cu buzele pecetluite. Acest gen de cunoastere a fost ravnit de orice ierarhie politica totalitara, motiv pentru care multi preoti ori au colaborat, ori s-au sacrificat. Conform dictonului lui Lao Tze, “Cine stie nu vorbeste, cine vorbeste nu stie”, comportamentul derivat din acest dicton sta si la baza misterului initiatic masonic. Este vorba de initierea inteleasa in toate timpurile ca dezvaluire a unui secret, patrundere in misterele existentei si transmiterea unor puteri prin intermediul unui sistematic proces metapsihic si subliminal (Ahile Verescu), nimic nou si necunoscut de mecanismele similare ale Bisericii. Problema cu secretele, in ambele ierarhii, este ca trebuie sa le meriti, deci, sa fii initiat.

IPS Vincentiu Ploiesteanul. Tot eterna relatie dintre Bine si Rau, generatoare a primelor carti biblice – Facerea, Iesirea, mitul pacatului originar – este si problema de fond a spiritului masonic. Fostul Mare Maestru al Marelui Orient al Italiei, Virgilio Gaito, explica cu amanuntele contemporane ca “imaginea transmisa prin Scripturi a primului om trebuie sa ne constientizeze asupra prezentei de neinlaturat, in diferite proportii in fiecare dintre noi, a cro-mozomilor negativi, care ne fac sa devenim homo ho-mini lupus cand nu suntem ingraditi de legi si de autoeducatie”.

BOR se apara

Dincolo de aceste configurari de similitudini, intalnirile dintre clericii romani de varf si liderii masoni sunt la ordinea zilei si avem convingerea ca se vor accentua in viitorul apropiat. O retro-privire aprofundata confirma aceasta tendinta clara. In ceea ce priveste pozitia BOR, Consilierul pentru Presa al Patriarhiei, Preot Constantin Stoica, a declarat doar ca “referitor la PS Episcop Vincentiu Ploiesteanul precizam faptul ca supozitia dumneavoastra nu are nici o legatura cu realitatea”. Totusi, intalnirile cu lideri masoni raman consemnate, fiind indicatorul atenuarii relatiilor dintre cele doua ierarhii.

Aceste noi tipuri de relatii pun in umbra, pana la a fi inoperante azi, interdictiile severe date de BOR impotriva Masoneriei, cu pornire de la anul critic 1937, sub presiunea unor evenimente promovate de radicalismul ortodox-legionar, care astazi, au disparut cu totul, parerea Marelui Maestru Chirovici fiind ca “nu le mai putem invoca, ele sunt cu totul depasite”.

O concluzie ne arata Masoneria ca actionand – in ultima analiza, in campul de Putere romanesc – dincolo de stilul unui club elitist de oameni de afaceri (componenti majoritari) dar cu interese politice mult peste medie, o Camera de Comert paralela si influenta, in care cunoasterea se concentreaza in adevaruri ce maresc influenta si, deci, capacitatea de a determina manifestarile Puterii cu discernamantul initiatic obtinut. Era normal ca elita Bisericii Ortodoxe Romane, dar si a celorlalte Biserici, sa fie atrasa de o astfel de ierarhie – mai liberala decat propriile precepte nepermisive in laicul ravnit – pentru ca interesele principale ale celor doua ierarhii de Putere sunt convergente, iar adevarurile care le justifica sunt comune. Atat Masoneria, cat si Biserica detin (nu doar pretind) segmente largi ale adevarului utilizabil politic, ca pe un monopol tot mai concentrat, distilat in secole de cautari si rabdare, pentru ca rezerva de Timp la scara masonica si bisericeasca este nelimitata. In schimb, deciziile in plan politic ce deriva din provocarile inceputului de secol XXI sunt imediate si la ele contribuie prin influente specifice ambele ierarhii

Sursa: .http://www.newspad.ro/Masonii-din-Biserica,45272.html

După cum se vede și din acest articol ” Magaoaia Neamului” nu este o catedrală în adevăratul sens al cuvântului ci un templu ridicat cu sprijinul și acceptul ” fraților” din Loji. Cât despre cei enumerați mai sus ( și mulți alții neștiuți încă) rămâne să hotărîți singuri ce fel de atitudine veți adopta față de ei și față de tot ce emană de la ei. În opinia mea, acestea nu mai sunt fapte doar de natură personală, pentru care nu trebuie judecat cineva, ci afectează însăși bunul mers al bisericii.

sursa articol http://mucenicul.wordpress.com