joi, 29 noiembrie 2012

Sfanta simplitate


Prin sfanta simplitate omul cunoaste tainele lui Dumnezeu

- Gheronda, studiul cartilor si cunoasterea il ajuta pe om sa-L cunoasca pe Dumnezeu?

- Asculta la mine: atunci cand cineva lucreaza duhovniceste si ajunge la o stare duhovniceasca buna, vede foarte limpede anumite lucruri prin dumnezeiasca luminare, fara sa le fi cunoscut mai dinainte din carti. Si, mai ales, le vede mai limpede decat altii care au citit toate cartile de pe lume.

Prin curatia lui launtrica vede limpede si foarte departe si adanc, fiindca a iesit de pe traiectoria lumeasca si se misca de acum pe cea duhovniceasca, in spatiul tainelor. Toti cei care au dobandit simplitatea si curatia launtrica vad lucrurile suprafiresti ca fiind foarte simple, ca fiind firesti, caci la Dumnezeu toate sant simple, asa cum si El Insusi este foarte simplu si cum ne-a aratat-o si Fiul Sau pe pamant prin sfanta Lui simplitate. Si nu foloseste o putere mai mare pentru lucrurile mai presus de fire si alta mai mica pentru cele firesti, ci aceeasi putere pentru toate.

- Adica un om poate sa cunoasca tainele lui Dumnezeu chiar si fara mult studiu?

- Da, daca are sfanta simplitate, el poate nu numai sa cunoasca tainele lui Dumnezeu, ci si sa le traiasca. [...]



Pentru ca harul lui Dumnezeu sa se salasuiasca in om, trebuie sa existe inlauntrul sau aceasta lipsa de viclesug, aceasta curatie. Dumnezeu Se daruieste celor care au o simplitate curatita. Cand omul inainteaza in simplitate si curatie, impreunata cu credinta fierbinte si cu evlavie, ajunge mai apoi sa se invredniceasca de experiente dumnezeiesti si sa cunoasca tainele lui Dumnezeu, fara sa aiba cunostinte. Caci atunci Se salasuieste intr-insul Sfanta Treime si, cu dumnezeiasca luminare pe care o are, gaseste cu usurinta cheile intelesurilor dumnezeiesti si talcuieste in Duhul lui Dumnezeu, in mod simplu si firesc, fara durerea de cap a intelectualului.”



Parintele Paisie, nu a avut ucenici, nu a avut internet, nu citea ziare, nu asculta la radio, nu se uita la tv, si cu toate astea a inceput sa vorbeasca despre ceea ce se intampla in zilele noastre – biometrie, carduri, insemnare, incepand cu 1986.



Degeaba citim Biblie, Sfinti Parinti, carti duhovnicesti, daca spunem ca acesti parinti isi iau informatia de pe net si atat. Chiar e de gradinita o astfel de judecata.



Spunea parintele Paisie ca lucrurile sant atat de simple si de pe fata ca si cum ai citi intr-un ziar. Nu mai trebuie nici o talcuire, nici o interpretare…

Asta, pentru parintele Paisie. Altii nici acum nu vad si nu pricep, sau nu vor sa vada si nu vor sa priceapa.


Cuviosul Paisie Aghioritul – vol5, Patimi si Virtuti





miercuri, 28 noiembrie 2012

“Iubirea e fundamentul fiintei noastre”





“Fara Dumnezeu, orice iubire moare”

- Timisorean la origine, absolvent al Facultatii de Arte Plastice a Universitatii de Vest, in prezent e calugar si preot la Manastirea Oasa, unde picteaza si minunate icoane, pline de aur si har. Dar aurul cu adevarat pretios al tanarului parinte e inaltimea sa duhovniceasca deosebita, care transpare si in textul pe care il publicam. Un indreptar de viata si de iubire adevarata -


- Drumul spre Oasa e batut de sute de tineri care vin sa se spovedeasca. Simtiti, oare, prin destainuirile lor, ca ceva s-a schimbat in felul in care se raporteaza la dragoste?


- As spune ca noi, monahii, cunoastem mult mai bine lumea decat se cunoaste ea insasi, pentru ca noi n-o vedem din exterior, ci din interior. In sensul acesta, parerea mea este ca tinerii de azi au mare potential sufletesc, dar le lipsesc punctele cardinale. Cel mai adesea ei nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.



- De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare?



- Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti cumva, straniu, de fiecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo, in iubire, e adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai nevoie de ea chiar si atunci cand te prefaci ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb, dar o iei de la capat. Gravitezi in jurul ei, te straduiesti mereu sa o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi, oamenii, nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa fim iubiti. Pentru ca asta e fundamentul fiintei noastre. Dumnezeu este iubire si tot ceea ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire. Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creati ca oameni sa participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa fim impreuna. De aceea se spune ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi.



- Desi il avem pe Dumnezeu, simtim totusi ca fara celalalt nu suntem completi. E nevoie de un altul, ca sa fim fericiti?



- Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleti, tocmai ca sa aiba nevoie unul de altul. Daca ne-ar fi facut perfecti, ne-am fi fost suficienti singuri. Sigur, exista oameni care daruiesc mai mult, oameni care dau mai putin, dar nu trebuie sa ne oprim la relatia cu un singur om, trebuie sa invatam sa iubim pe toata lumea, sa castigam un rod din relatia cu fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viata. Orice om e un dar potential pentru noi, cu care ne putem imbogati.



- Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata. Si totusi, realitatea ne arata ca iubirile mor, si ele, mai des decat am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?



- Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie. Si atunci noi nu avem de unde sa ne alimentam, sa ne regeneram iubirea. Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta limitata. Harul e cel care il face infinit de adanc. Harul e de la Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca orice realitate netransfigurata degenereaza. Se consuma. Fara har, omul e in stare cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca nu exista raspuns. Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Daca o intorci catre tine, catre trup, catre materie, ea se cheltuie, se epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.



- Din pacate, simplul fapt ca te cununi in biserica nu garanteaza mereu fericirea…



- Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ne raportam la un om ca la un lucru finit. Orice persoana e un izvor infinit, dar care nu e descatusat.



Prin iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire. Pentru ca fiecare om e cu mult mai mult decat se vede. Si vine iubirea si activeaza in celalalt ceva ce habar nu avea ca zace in el. Ai nevoie de un celalalt care sa iti dea masura. In relatie de doi, omul evolueaza continuu. Si nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa ajunga la rutina. Pentru ca fiecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui este infinita. Multi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa infloreasca. Dar toate astea nu sunt posibile fara Dumnezeu. Si fara efortul fiecaruia de a activa in celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt.

- Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?



- Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii. Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru celalalt. Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in absenta lor. E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu adevarat sa iubesti. Am citit de curand intr-o carte cum un detinut politic taran, inchis la batranete, primea de la babuta lui scrisori, in care ea punea si cate o floare presata. Asta inseamna iubirea. Si chiar mai mult. Sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti.



Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are valoare. Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt, izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem. Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si pestii ajung tuturor.

- Pana unde te poti darui pe tine, fara ca asta sa te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine sa te opresti, daca celalalt nu-ti raspunde la fel…



- Daruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenta fata de celalalt, nu e sclavie. Nu ti se cere s-o faci. Prin daruire nu ma anulez, ci ma regasesc pe mine si ma imbogatesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, ma anulez. Unora le convine sa se lase stapaniti de altii. E cazul multor femei de azi, care ajung sa se inrobeasca. Le bat barbatii, sunt chinuite, dar le e frica sa-si asume un drum, de dragul sigurantei. Au parte de o suferinta absurda, care nici macar nu e mantuitoare. E o forma de lene. Refuza responsabilitatea propriilor decizii si atunci prefera doar sa execute. Dar asa nu vor evolua niciodata.



“Cand Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da

de-a gata si o mare iubire”



- Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?



- Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala. Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb.



- Iubirea adevarata e intotdeauna libera?



- Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur.



- Ar trebui atunci sa cultivam toleranta in dragoste?



- Ar trebui sa facem exercitiul alteritatii, nu al tolerantei. Toleranta e un fel de ingaduinta fata de ceva ce tie nu-ti convine, presupui ca celalalt are niste defecte pe care tu, din marinimie, le treci cu vederea. Adica toleranta presupune mandria. Or, intr-o relatie de iubire tu nu ai dreptul sa consideri felul tau de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie sa ceri celuilalt sa se schimbe, trebuie sa-ti ceri tie sa-l suporti pe celalalt. In iubire, nu trebuie sa te preocupe binele tau, ci trebuie sa te pui pe tine in slujba celuilalt, preocuparea ta sa fie devenirea lui. Scopul lui nu e sa te infrumuseteze pe tine, sa te faca sa te simti mai frumos si mai bun. Iubirea traita drept schimba oricum lucrurile in bine. Faptul ca ma daruiesc total, ca ma arat jertfitor il face si pe celalalt sa se corecteze, sa se simta, il schimba in bine. Parintele Teofil Paraian spunea ca dragostea niciodata nu calculeaza si dragostea totdeauna calculeaza. Cum vine asta? Pai, niciodata nu calculeaza ce daruieste, ca sa-i atraga atentia celuilalt uite, cate am facut pentru tine, acum da-mi si tu la fel. Si in acelasi timp calculeaza mereu cat primeste, ca sa poata da mai mult. Asta e iubirea adevarata.



- Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot?

- In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu.



“Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie”



- Si atunci care e rostul casniciei?



-Relatia, casnicia sunt doar un cadru in care noi ne manifestam, ne desavarsim. Ne exersam iubirea, aceasta capacitate de a iesi din noi insine, de a deveni transparenti, ca Dumnezeu sa se poata manifesta deplin in noi, iar noi sa ajungem la acea patrundere reciproca intre oameni, sa putem iubi tot mai mult. Numai daca ne exersam deschiderea, devenim niste vase largi care pot primi mult mai mult decat pe celalalt. Si atunci pot iubi, prin intermediul lui, pe toti oamenii, intreaga natura si toate animalele, pot cuprinde in inima mea toata creatia lui Dumnezeu. Exersand comuniunea in doi ne pregatim pentru comuniunea cu toti, care va fi in Imparatia Cerurilor.



- Exista suflete pereche? Oameni alaturi de care totul devine mult mai usor?



- Exista, dar mai multe. Nu exista un singur om cu care sa-ti fie scris sa fii impreuna. Exista insa mai multe persoane in lumea asta cu care relationezi foarte bine. Faptul ca ai intalnit una si, din nestiinta, iubirea s-a cheltuit, nu inseamna ca vei ramane toata viata singur. Asa cum faptul ca ai intalnit un suflet pereche nu garanteaza ca iubirea va dura, daca nu lucrezi virtutile ei. Fara potrivire, nu e posibila dragostea. Dar potrivirea e doar o scanteie. Ea nu garanteaza vesnicia sentimentului. Nu meriti ceva pentru care n-ai muncit! (rade). Din contra, se intampla des ca tocmai aceste iubiri sa se cheltuie mai repede, pentru ca totul e perfect si nimeni nu depune nici un efort. Se ajunge la un fel de suficienta, pentru ca celalalt corespunde perfect nevoilor mele si eu nevoilor lui, si atunci fiecare se iubeste pe sine, prin intermediul celuilalt.



- Asa se nasc gelozia si posesivitatea?



- Gelozia e iubirea de sine prin celalalt. Daca esti gelos, nu-l iubesti pe celalalt cu adevarat, ci consideri ca celalalt e dreptul tau si cineva atenteaza la el. Ti-e frica sa nu vina cineva sa ti-l fure. Dar nici un om nu are dreptul sa il confiste pe celalalt. Iubirile astea contorsionate, cu gelozii si suferinte care-ti fura ochii si-ti intuneca mintea, sunt iubiri demonice. Ele sunt fascinante in felul lor, sunt foarte simtuale, au un erotism exacerbat, dar produc enorm de multa suferinta, te desfiinteaza ca persoana. Tu crezi ca te-ai jertfit suferind, dar de fapt ai fost posedat. Iubirea adevarata, dumnezeiasca, afirma, nu distruge. E ca un cer senin. N-are tulburare si n-are ceata.



- Astazi, tot mai multi oameni aleg o forma libera de iubire. Nu se mai casatoresc, ba uneori nici nu mai locuiesc impreuna, dar cu toate acestea, se iubesc si traiesc in armonie. E gresit ca procedeaza asa?



- Iubirea care nu implica responsabilitate si sacrificiu nu e iubire adevarata. E iubire conjuncturala, care nu ajunge la maturitate. De fapt, in cazul lor nici nu se ajunge cu adevarat la iubire, ei raman in faza de indragostire. Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie. Si fara harul dumnezeiesc, omul e finit si dragostea lui tine doar o vreme. Cei care aleg calea aceasta vor o iubire in care sa nu aiba nimic de pierdut, ci doar de castigat. Vor sa ia ceva ce se obtine usor si sa se pastreze mereu liberi, in cazul ca apare ceva mai ofertant.

- Cand traiesti o iubire nefericita, te gandesti adesea ca ar putea exista cineva care sa te iubeasca mai mult, sa te inteleaga mai bine…



- Modul asta de a vedea lucrurile e o consecinta a gandirii tehniciste. Un produs se uzeaza moral, in momentul in care apare o versiune imbunatatita a lui. (rade) Adica iese din uz. Or, oamenii nu ies din uz, ei devin continuu. Trebuie sa aprofundam, sa sapam in relatia respectiva, pentru a ajunge la noi si noi adancimi, chiar daca apar oportunitati de relatii mai bune, chiar daca cunoastem persoane care ni se par mai potrivite. N-avem voie sa schimbam persoana. N-avem voie sa incepem mii de drumuri, pentru ca nu mai ajungem niciodata la capat. Nu poti sa te remodelezi la infinit dupa alte tipare de femei sau barbati, pentru ca te tocesti ca piesa, ajungi sa nu mai ai nici un profil. Tu crezi ca ai capatat experienta, ca ti-ai imbogatit modul de a fi, avand foarte multe iubiri, dar de fapt te-ai pierdut pe tine, nu mai stii cine esti cu adevarat. In iubire, ca si in profesie, e foarte important sa fii statornic. Nu te poti face trei ani medic, apoi inca trei actor si dupa alti trei sa te pregatesti sa devii fotbalist. Trebuie sa mergi mai departe. Pentru ca impasul la care ajungi intr-o relatie e al tau, in primul rand, nu al celuilalt. Dumnezeu ti l-a randuit tie, ca sa te depasesti, ca sa evoluezi. Schimband persoana, fugi de tine, fugi de devenire. Iar obstacolul va reveni, sub alta forma, oricine ar fi langa tine.



“Nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii”



- De ce e atat de importanta fidelitatea? Cunosc persoane care spun ca-si iubesc partenerii, desi ii mai insala din cand in cand, si ca asta nu are nici o importanta, atata timp cat nu sunt sentimente la mijloc.



- Se mint singuri. Infidelitatea e o forma de consum. E foarte urat sa-i consumi pe ceilalti, pentru nevoile tale erotice. Dar, de fapt, te consumi pe tine. Stagnezi. Fara fidelitate, nu poti ajunge la nivele mai profunde. Numai asa poti evolua. Or, daca iti permiti alternative, inseamna ca nu esti dispus sa infrunti blocajul, ca vrei sa il ocolesti. Daca iti refuzi alternativa, atunci nu mai eziti, depasesti criza si vezi si ce potential zace in tine si in celalalt. Si esti mai castigat si mai bogat ca inainte. Ajungi la alt nivel al iubirii, e o iubire rafinata si foarte profunda, care nu mai sta doar in indragostirea trupeasca. Efortul putin inseamna devenire putina, inseamna sa fugi de implinirea de sine. Vedeti, nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii. Sacrificiul pe cruce e fereastra spre Inviere. Sfantul Maxim Marturisitorul spunea ca in creatie toate se cer dupa cruce. Asa se manifesta iubirea lui Dumnezeu fata de noi. Pentru ca asta e conditia noastra cazuta, consecinta caderii in pacat. Nu ni se da nimic, daca nu jertfim ceva. Si iubirea e o jertfa. Jertfesti sinele tau, ca sa-ti apropii sinele celuilalt. E o renuntare la tine. Sacrificiul da profunzime oricarei relatii. E cel care fixeaza iubirea. Sa te indragostesti e usor, dar sa iubesti e foarte greu. Fugi de cruce: fugi de inviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea adevarata! Nu se poate fara. Fara cruce, e calea usoara, comoda. Nestiind sa suferim cu bucurie, sa umplem suferinta de rost, fugim, de fapt, de viata. Si tot ce primim e de mana a doua. Toate bucuriile si iubirile sunt diluate. Tot ce traim e searbad.



- De ce suferintele din dragoste sunt unele dintre cele mai dureroase?



- Pentru ca omul, iubind, se deschide si devine profund. Si atunci incaseaza loviturile direct in profunzimea fiintei. Daca iubirea a fost cu Dumnezeu si celalalt pleaca totusi, Dumnezeu nu ramane dator. Vine El si umple golul, pentru ca tu nu l-ai iubit doar pe cel care a plecat, ci si pe Dumnezeu din el. Poti fi destramat cu adevarat dupa o despartire, doar daca nu-L ai pe Dumnezeu. Daca ai iubit stramb, daca ai fost posedat de celalalt.



- Uneori, dupa o mare iubire, nu mai avem curaj sa mergem mai departe, sa ne mai deschidem sufletul inca o data. Cum putem vindeca ranile lasate de o suferinta din dragoste?

- Parintele Teofil Paraian spunea ca suferinta e o mare taina. Degeaba ti-o explici teoretic, inima continua sa doara. Si orice sfat din afara ramane tot in afara. Numai Dumnezeu poate vindeca astfel de rani, daca considera. Dar unele dintre ele nici nu trebuie sa se vindece. Se intampla uneori ca inima ta sa poata purta infinit de multe rani deschise. Capacitatea de suferinta a omului e foarte mare. Dar nici nu trebuie sa devenim atat de obsedati sa se inchida rana, sa uitam tot. Un esec in dragoste nu trebuie sa ne infirmizeze afectiv. Poti sa duci o alta relatie si cu o rana in inima. Si cu mai multe rani in inima. Dumnezeu iti da oricum puterea de a iubi din nou. Trebuie sa mergi inainte, sa ai curajul sa te deschizi din nou, sa incasezi din nou. N-ai voie sa te opresti.



“Fericirea se munceste in fiecare zi”



- Unora parca le sunt date numai suferinte, toata viata…



- Trebuie sa intelegi ca e ca un joc intre tine si Dumnezeu. In suferinta se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu fata de tine. Si atunci incepi sa gasesti un rost fiecarei suferinte. Fara Dumnezeu, totul sfarseste intr-un mare absurd. Si cea mai mica suferinta te doboara. Nu mai intelegi nimic si ajungi sa-ti pui capat zilelor. Cu Dumnezeu, cea mai mare suferinta e umpluta de sens si e mereu urmata de bucurie. Trebuie sa nu uiti niciodata ca Dumnezeu te iubeste si te pune la incercare. Te incearca, pentru ca vrea sa-ti dea ceva. Dar cu un pret! Trebuie sa meriti darul, sa te ridici spiritual la nivelul la care il poti primi. Nivelul urmator al jocului. Oricum, darul e intotdeauna cu mult mai mare decat suferinta pe care o treci ca sa ajungi la el. Dumnezeu nu ne poate darui liber, ca atunci ne-ar asfixia cu iubirea lui, ne-ar distruge fiinta, nu ne-ar mai lasa sa inflorim liber. Dumnezeu, cand ne iubeste, ne pune la incercare, ca pe argint in topitoare. Pentru ca vrea sa scoata din noi esenta cea mai pura.



- Ce ar trebui sa facem ca sa fim fericiti?



- Trebuie sa pornim in cautarea adevarului iubirii, cu toate fortele noastre. Sa nu ne angajam steril, de suprafata, ci sa ne daruim total, tuturor oamenilor si, prin ei, lui Dumnezeu. Si sa o facem pe viata. Fericirea adevarata exista. Si exista aici, pe pamant. Ea nu e decat o cale pe care inaintam. Doar in masura in care stim sa daruim, o sa si primim. Pentru ca Dumnezeu ne chinuie uneori, dar ne si rasplateste cu asupra de masura. Se joaca cu noi, ne face sa vrem mai mult, sa ne dorim mai mult, sa devenim mai mult. Fericirea nu e un dat, o pleasca, o incremenire care pica pe tine. O fericire statica ne-ar strivi sub o plictiseala cumplita. Fericirea se munceste, se castiga in fiecare zi. E un urcus continuu, o dinamica ce se adapteaza permanent nevoilor noastre. Fericirea e devenire.

Despre dragoste, cu Parintele Pantelimon, de la Manastirea Oasa





http://ortodoxiacopiilor.blogspot.ro

marți, 27 noiembrie 2012

VECHEA ORDINE MONDIALA



Ce este în neregulă cu această lume? De ce toate aceste războaie civile, de ce tot acest haos şi dezastru? De ce nu pot oamenii sa traiasca împreună în pace ? Când apar conflicte, de ce este atât de greu pentru Organizaţia Naţiunilor Unite şi alte părţi, de a opri uciderea – Luand in calcul totodata negociatorii de pace şi ambasadorii ?
Este natura omului rea ? Este doar comportamentul uman ? O gramada de intrebari.Cand ne uitam in jurul nostru pare ca omul este rau, dar acest lucru nu este adevarat. Exista atat bine cat si rau in fiecare dintre noi, sunt necesare pentru supravietuirea de baza a noastra, iar “acestia” sunt termeni subiectivi in sensul ca putem defini binele sau raul in orice mod. Ce este bine pentru cineva, poate fi considerat rau pentru altcineva si vice versa.
In cele din urma societatea va reflecta mintea liderilor care o conduce. Si în cazul în care liderii pun în aplicare ceea ce majoritatea percepe ca fiind rău, societatea va fi la fel- rea, iar oamenii afectati de un guvern rauvoitor se vor comporta ca acesta. Cu toatre acestea , noi suntem cei care decid si accepta sistemul de lideri, aşa că în cele din urmă, responsabilitatea este a ta şi a mea.
În tot acest haos, genocid, de epurarea etnică şi de dezastre globale au un veritabil scop Este totul foarte bine planificat de doar cateva persoane ( majoritatea barbati ) din spatele scenei deasupra oricarei puteri structurale cunoscute de cetateni in general. ,Este o extindere moderna a unui obiectiv mai vechi – De a prelua controlul Lumii. Pentru acei oameni , puterea ,controlul si banul este religia lor, si folosesc orice mijloace pentru a-si mentine puterea, controlul, iinclusiv crima si genocidul.

Acesti oameni din varf care descind dintr-o singura linie genealogica regala,comploteaza ( acum- in prezent ) sa reduca populatia globului pentru a mentine mai usor controlul, si în final depunerea efortului spre o centralizare de putere, care va cuprinde întreaga lume.
Acesta este un plan vechi, la care a lucrat aceasta linie genealogica de mii de ani..Cu toate acestea, acum este momentul în care au mijloacele necesare pentru a realiza scopul şi îndeplinirea “Muncii de Ere” (work of the ages). Ei ne ved inferiori pe noi cetatenii, si ne devalorizeaza in ochii lor pana in masura în care acestora nu le pasă dacă traim sau murim. Daca ei reusesc sa duca la capat acest plan, atunci eu si tu nu vom mai fi nimic altceva decat niste sclavi,.pe care ai poate bate si ucide oricand vor ei.
Multa lume numesc acest plan NOUA ORDINE MONDIALA, dar este o VECHE ORDINE MONDIALA, Care se indreapta spre final, daca nu facem ceva Impotriva realizarii sale.
Aşa cum v-am arătat pe acest blog-site, suntem deja controlati mental, inselati si inrobiti in fata acestor super-bogate familii, majoritatea dinte noi fara macar sa stim acest lucru, dar viitorul pe care al au in maini pentru noi, va fi mult mai rau, daca nu ne trezim la timp sa ne unim fortele. ( prin iubire neconditionata )
Illuminati – Stapanii Din Umbra
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=gs1juWiQRZw[/youtube]
Ceea ce indeobste ( deobiciei ) numim realitate istorica este un fenomen care se desfasoara pe doua planuri. Primul plan este cel vizibil, la indemana oricarui om care iese pe strada sau acceseaza televiziunile si Internetul. Nu este decat varful aisbergului. Cel de al doilea plan este nevazut pentru cei multi. In aceasta dimensiune ascunsa se pune la cale insasi viitorul lumii. Autorii? Un grup ocult care vegheaza destinele omenirii de mii de ani. Cei care au auzit de ei, le spun Illuminati.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=CKrUa4vaPuo[/youtube]
Illuminati Este O Organizatie Oculta Satanica Ce Manipuleaza Si Controleaza Lumea De Foarte Multa vreme…

Simbolismul Lor Se Afla peste Tot , Un prim Exemplu Ar Fi Bancnota De Un Dolar, pe care se afla Imprimata Piramida Si Ochiul Atotvazator ( Horus- Amen Ra Zeul Soare )

Iar Sub Piramida Se Afla Textul: Novus Ordo Seclorum – Noua Ordine Mondiala= Planul IlluminatiCei Care Se Opun Acestei Secte Satanice Sunt Pedepsiti Aspru Sau Platesc Chiar Si Cu Moartea Precum: John Kennedy, Robert Kennedy, Martin Luther King Jr, William Cooper, Printesa Diana, Mohandas Karamchand Gandhi, Papa Ioan I, John Lennon, Tu Pac,Bob Marley,Michael Jackson Si Multi Multi Altii.

Puterea acestei lumi nu este aceea pentru care se bat in prezent Statele Unite, Rusia, Japonia, U.E.
Toate aceste puteri economice si militare nu sunt decat niste piese de joc, manuite din umbra de adevaratii stapani ai planetei.
De acolo, din anonimatul intunericului, ei leaga si dezleaga mersul lucrurilor..Ei fac legi si revolutii, ei instaureaza guverne, ei hotaresc ce tari dispar pentru ca altele sa le ia locul. Ei fabrica noi ideologii si chiar si religii.
Puterea lor este cu adevarat mare si temuta de oricine ajunge sa afle cate ceva despre ei.De-a lungul mileniilor , au desavarsit arta conspiratiei pana aproape de piscul perfectiunii. Proba de nestirbit a timpului le-a slefuit politica in patru mari directii, simple si greu de contracara.
1. Creaza conflicte si razboaie in care cele doua parti provocate, lupta una impotriva celeilalte si nu contra adevaratului instigator.
2. Nu apar niciodata in vazul tuturor
3. Finanteaza toate partile implicate in conflict
4. Trec intotdeauna drept instanta impaciuitoare care pune capat conflictelor ( Toate acestea in costul a milioane de vieti omenesti nevinovate )

Salutul Illuminati – Semnificand Controlul Mental Al Omenirii
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=1qzjdeJwf3g[/youtube]

Cladire Din America – California Ce Arata Ca Svastica Nazy “Gasita” Cu Ajutorul Unui Satelit

J.F. Kennedy Discurs Despre Societatile Secrete
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=V-4c-HUAyRI[/youtube]

Irakul Nu A Fost In Mod Real O Ameninţare Pentru SUA. James Bamford Demască Manipulările Politice A Mass-Mediei Americane. ATENTIE – MASS MEDIA TE MINTE
James Bamford este unul dintre acei puţini jurnalişti, care au fost capabili să străbată apele tulburi ale serviciilor secrete şi să rămână totuşi independenţi. Specialist în serviciile secrete de un sfert de secol, Bamford şi-a extins colaborările din presa scrisă precum şi cele cu televiziunea, fără a renunţa vreodată la libertatea sa de a critica, care este, din punctul său de vedere, un atu profesional şi totodată o datorie faţă de cititorii săi.
Am să vă dau un exemplu de minciuni inventate la nivel înalt, pentru o cauză bună. Vicepreşedintele Cheney a vorbit des despre o întâlnire la Praga, între Mohammad Atta, piratul aerului din 11 septembrie şi un reprezentant al lui Saddam Hussein. El vroia cu orice preţ să facă legătura între Irak şi atentatele asupra Turnurilor Gemene. CIA şi FBI ajunseseră amândouă la concluzia că nu exista nici cea mai mică dovadă că această întâlnire avusese vreodată loc. CIA şi FBI nu vor convoca niciodată o conferinţă de presă pentru a declara că vicepreşedintele este un mincinos notoriu! În cel mai fericit caz, acestea ar putea doar să ofere câteva indicii, dar cam atât.

Arhitecţii războiului din Irak
Pe scurt, administraţia vroia să lase să se creadă că Irakul reprezenta un mare pericol, că Saddam Hussein avea legături cu Al-Qaida şi că era pe punctul să ne atace. Ori, nu asta era ceea ce raporta CIA, ci exact contrariul!
Printre principalele personalităţi care se înverşunau să propage aceste minciuni se afla şi Ministrul Apărării, Donald Rumsfeld şi acoliţii săi: Douglas Feith, subsecretar în Ministerul Apărării în acea perioadă, însărcinat cu chestiuni politice şi Paul Wolfowitz, vice-ministru al Apărării pe atunci. Pentru a contracara informaţiile CIA, aceştia şi-au infiltrat oameni de-ai lor în Grupul de evaluare a politicii antiteroriste, alcătuit dintr-o mână de fideli ai lui David Wurmser, consilierul lui Dick Cheney pentru Orientul Apropiat. Wurmser este un neo-conservator de cea mai aleasă teapă, asociat de lungă durată al lui Douglas Feith.
Toţi aceşti oameni militau în favoarea unui război în Orientul Apropiat, încă de pe la mijlocul anilor 1990. Visul lor era ca SUA să dea lovitura în Irak. Grupul de politică antiteroristă recupera cu grijă informaţiile pe care CIA le considera puţin credibile sau eronate, precum raportul fals cu privire la Nigeria, după ce administraţia divulga aceste informaţii, fapt care le conferea un fel veridicitate. Partea cea mai periculoasă din toată această poveste este clasificarea partidară a informaţiilor, într-un scop politic precis.
“BATALIA “ILUMINATILOR” CU ENERGIA NOASTRA UMANA !
Universul nu are soliditate. Daca cauti sa vezi care este cea mai mica particula din corpul tau, dincolo de celule si molecule, vei afla ca esti facut din atomi, iar acei atomi sunt formati din protoni, electroni si neutroni, iar aceste trei particule subatomice sunt formate din cuarci, care nu sunt nimic altceva decat energie. Totul este energie. Tu esti energie. Materia nu este altceva decat energie condensata sau energie care vibreaza pe o frecventa joasa.

Asta inseamna ca Dumnezeu ne-a creat pe noi ca “transmitatori” de energie care putem fi afectati de energia din jurul nostru, si mai mult, care putem afecta. energia din mediul nostru. Daca eliberezi energie pozitiva, aceasta se va combina cu cea din exterior de acelasi tip. In acest fel te mentii intr-un camp de energie pozitiva. La fel se intampla si cu energia negativa. De aici si zicala: “Ceea ce dai, aia primesti”. Deci esti afectat foarte mult de energia din mediul tau inconjyrator, de aceea te simti asa de minunat in jurul energiei pozitive si vindecatoare a naturii si nu foarte placut in jurul energiei negative a orasului. Cladirile importante precum Catedrale, manastiri, moschee sunt construite in asa fel incat arhitectura lor bazata pe geometria sacra sa emane energie pozitiva. ( domurile si piramidele elibereaza o energie de frecventa inalta, facandu-le cele mai puternice structuri de eliberare a energiei ) Religile monoteiste nu au fost create de “Illuminati”, asa cum cred unii, ci ele au fost infiltrate de acestia.
Geometria sacră reprezintă forma pe care o creează un anumit tip de frecvenţă. Altfel spus, forma este un rezultat direct al frecvenţei. Materia întreagă există datorită faptului că energia acestei materii este menţinută într-o anumită stare, ca substanţă a vibraţiei. Toate tiparele Creaţiei tridimensionale, inclusiv forma umană, sunt constituite din legături energetice, care rezultă dintr-una din cele cinci forme simple ( Solidele platonice ) sau dintr-o combinaţie a lor.)
Dar cine decide ce fel de energie este eliberata din aceste cladiri ? Tipul de actibitate ale fiintelor umane ce au loc inauntrul acestora. Si cand este vorba de cladiri guvernamentale si alte propietati detinute de “Illuminati” acestea sunt folosite pentru a elibera o energie negativa sau demonica.
“Illuminati” – Masonii cred ca ritualurile lor in care implica sacrificii ce implica sange ( forta vitala ) este trimisa lui Lucifer. Ei cred in filosofia luciferiana care spune ca Adam si Eva au fost tinuti prizioneri in Gradina Edenului si ca au fost eliberati din lanturile ignorantei de catre Intelect, darul lui Satan. Si prin acest Dar omul poate deveni Dumnezeu. Prin aceste invataturi false, societatile secrete ( in numele lui Satan ) il provoaca pe Dumnezeu cu toate fortele lor.
Masonii adora principiul masculin + secrete ascunse de masele de oameni
“Din cele mai vechi timpuri, oamenilori din Egypt li s-au dat Idoli la care sa se inchine ,in timp ce inteleptii au inteles fortele nevazute reprezentate de acei Idoli. In lumea de azi se intampla acelasi lucru – Pentru public starurile Hollywood sunt idolatrizate, adorate si celebrate, cu toate ca sub masca halucinogena a mass mediei avem de a face cu programul sofisticat de control mental – Mk-Ultra, si folosirea Magiei Negre pentru dominarea si controlul total asupra lumii.
Tot showbizul, filmele, reclamele, moda, cartile, arhitectura (geometrie sacra), siglele marilor corporatii, absolut tot ceea ce ne inconjoara e impanzit de simbolurile “Iluminatilor” pentru a manipula energiile si a deschide in permanenta porti stelare catre alte dimensiuni in anumite puncte (unde se formeaza vortexuri de energie) pentru a permite entitatilor negative sa intre in aceasta dimensiune in care traim noi – de aici ritualurile magice si sataniste ale masonilor care intotdeauna se desfasoara pe acea “tabla de sah”…

Podeaua -Modelul Masonic ( “Tabla De Sah” ) Este Simbolul Pentru Traveresarea In Alte Dimensiuni. ( In filmul masonic Matrix – Neo nu poate parasi lumea lui pentru al vizita pe Morpheus doar daca traverseaza Modelul alb/negru masonic – “Tabla De Sah” , Doar atunci “Usile” se deschid” – Acesta Este Modul De “Transportare”) . Binenteles ca Aceasta este doar reprezentarea simbolica pentru traversarea in alte dimeniuni, Ritualurile Fac Ca “Usile” Sa Se Deschida.

Toate Ritualurile Masonice Trebuie Sa Se Desfasoare Doar Pe “Podeaua De Sah” . De-a lungul secolelor , Illuminati Au Venerat cu Succes si “Binecuvantat” Demoni Pe “Podeaua De Sah”.
Reprezentarea lui Dumnezeu cu un singur ochi este de natura oculta şi asi are rădăcinile sale în simbolismul egiptean – Ochiul lui Ra ( de asemenea Horus ) – Masonii nu au nici o treaba cu Egiptul, acestia doar au furat cunoastrile sacre ale acestora si le au tinut depaerte de cei multi. Egiptul s-a destramat atunci cand magia neagra a luat locul adevaratelor invataturi sacre.

Masonii venereaza principiul masculin, ratiunea-emisfera cerebrala stanga, materialismul – societate patriarhala.. Asta indica faptul ca masonii urasc principiul feminin–spiritualitatea-creativitatea, ( masonii venereaza intelectul-ratiunea in detrimentul -spiritualitatii-intuitiei ). Ratiunea nu este ceva rau. Ratiunea venerata de masoni este una deformata. . Echilibrul ( unirea ) dintre ratiune si intuitie / masculin si feminin, fizic/ spiritual este reprezentat de pilonul dn mijloc care semnifica realizarea sinelui, Iluminarea.

Masonii – “Illuminati” ascund adevarata cunoastere departe de masele de oameni. Cei doi stalpi din inmagine de mai sus reprezinta ce doi stalpi de la intrare in templul lui Solomion, a căror denumire începea cu litera iod, amintind de simbolismul falic, respectiv cu litera beth, a doua literă a alfabetului ebraic, reprezentând principiul feminin. Denumirea lor este Jakin (Iakin) şi Boaz. Ele reprezintă, de asemenea, principiul activ (masculin) şi pe cel pasiv (feminin).
Suprimand femininul din orice societate si silind oamenii sa gandeasca strict cu emisfera stanga a creierului, umanitatea si-a piersut abilitatea naturala de a percepe energia pamanteasca, cosmica si personala.
În religia egipteană regăsim aceleaşi două principii, sub denumirile de Osiris şi Isis. Cele doua principii se gasesc si in corpul subtil al fiintei umane. In planul fizic ele sunt pozitionate in regiunea coloanei vertebrale.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=xqZRr_-CmW8[/youtube]

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=j7peVet9RRU[/youtube]

Acesti “Illuminati” folosesc aceleasi simboluri si principii sacre, dar opuse ( inversate ) pentru a creea o energie negativa, sau mai bine zis de a imputernici aceea entitate energetica ( Satana ,Lucifer ,Baphomet ,Sarpele-Kundabufferul…) pe care noi o alimentam cu frica.
TREZITI-VA !
“Ei au acaparat mintea si inima conducatorilor nostri. I-au corupt pe ceo bogati, iar pe noi ne-au orbit ca sa nu vedem adevarul. Spiritul nostru uman este corupt. De ce veneram lacomia ? Fiindca ascunsi privirilor noastre, hraninduse de pe urma noastra, catarati pe spinarea noastra de la nastere pana la moarte, ei sunt propietarii nostri. Ne controleaza ! Suntem ai lor ! TREZITI-VA ! Sunt Peste tot !”
“Saracii si defavorizatii sunt tot mai numerosi, drepturile omului sunt vorbe in vant. Ei au creat o societate represiva,iar noi le suntem, fara voie, complici.Intentia lor de a ne stapani se bazeaza pe anihilarea constiintei. Ni s-a indus o stare de transa, ne-au facut indiferenti, fata de noi insine si fata de ceilalti. Nu ne mai preocupa decat propriul castig. Va rog sa intelegeti ca ei sunt in siguranta, atata timp cat nu sunt descoperiti, asa supravietuiesc, adormindu-ne, facandu-ne egoisti si sedandu-ne.”
“Clasa mijlocie, somnolenta este dezmembrata, Din ce in ce mai multa lume devine saraca, Suntem vitele lor de povara. Suntem crescuti pentru a le fi sclavi…”
Cea mai puternica unealta cu care o persoana poate sa invinga in viata este cunoasterea, iar prin cunoastere vine intelepciunea si o intelegere mai profunda, iar adevarul adevarat poate fi inveselitor, deoarece adevarul te va elibera.
“Care este reala noastra legatura comuna ? Libertatea ! Libertatea ! Fara libertate, nu poti sa fi crestin, Indiferent de confesiunea careia apartii. Nu poti fi budist, Nu poti fi hindus, nu poti fi musulman… Fara libertate, nu poti sa fi propietarul unei gogoserii…Singura salvare de la opresiune sau inrobire este puterea, cunoasterea, constiinta de Sine.” ( William Cooper )

Revolutia iubirii

miercuri, 7 noiembrie 2012

Comunismul opera a francmasoneriei

În 1919, după ce Lenin a ajuns la putere, acesta a stabilit contacte cu Marele Orient al Franţei în Paris. Cât timp cât a locuit la Paris, Lenin a vizitat ocazional această lojă. (Viktor Ostretsov –Francmasoneria, cultura şi istoria Rusiei, Moscova, 1999, p. 584). De obicei nerecunoscător, Lenin şi-a arătat gratitudinea exclusiv faţă de şefii masoni din Paris care l-au ajutat să ajungă la putere. În anul 1919 el a trimis o sumă enormă de bani Marelui Orient pentru renovarea sediului lor din Paris, pentru propagandă şi alte activităţi, în timp ce milioane de ruşi răbdau de foame şi mureau pe străzile din Petrograd şi Moscova (Oleg Platonov – Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei în secolul 20, Volumul 1, Moscova, 1997, p. 577). În 1920, ziarul Parole Libre publica informaţii despre întâlnirea Marelui Orient din 20 decembrie 1919 care a avut loc pe strada Cadet. Oficial, conducătorul lojii a dorit să aibă o atitudine anti-bolşevică. Ziarul a precizat însă că fratele Millet a declarat că Marele Orient a salutat cu entuziasm revoluţia bolşevică şi faptul că ei au ajuns la putere, menţionând că datorită bolşevicilor Marele Orient a reuşit să reconstruiască templul din strada Cadet. Marele Maestru portughez Sebastiao Magalhaes din Lima a fost de asemenea prietenos faţă de republica bolşevică din Rusia. Fratele Lankin din Paris a recunoscut că printre membrii Marelui Orient al Franţei sunt revoluţionari bolşevici şi că bolşevicii au fost încurajaţi de către francmasoni în activităţile lor din lumea întreagă.
Reprezentanţii francmasoneriei internaţionale au vizitat deseori Rusia sovietică, pentru a discuta diverse probleme cu Lenin, Trotsky, Bucharin, Petrovsky, Lunacharsky şi alţi fraţi masoni (Oleg Platonov – Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei între 1731- 1996, Moscova, 1996 p. 283). Francmasoneria internaţională a urmărit cu satisfacţie distrugerile săvârşite de către bolşevici în Rusia, ţară prosperă şi cu o cultură înfloritoare. Marele Orient a răspândit minciuni despre această ţară înainte ca bolşevicii să ajungă la putere, susţinând că ea se afla într-o condiţie mizeră şi că lucrurile nu mergeau bine. Nu au fost menţionate părţile bune ale vechiului sistem, cum ar fi că în Rusia ţaristă companiile cu peste 100 de salariaţi ofereau asistenţă medicală gratuită salariaţilor. În anul 1919, liderul Consiliului Marelui Orient a declarat că bolşevismul înseamnă evoluţie, şi ca urmare, reprezintă un fenomen pozitiv. Pe data de 5 iulie 1843, Ragon, liderul francmason al lojii Socialistul din Bruxelles a prezentat o schiţă a programului de activitate revoluţionar, care avea să devină mai târziu Manifestul Partidului Comunist. Ziarul Le Socialiste a susţinut acest program, iar cea mai înaltă autoritate masonică belgiană, Consiliul Suprem al Belgiei, a convenit să accepte programul anarhist al lui Ragon ca fiind „corespunzător punctului de vedere masonic privind socialismul, şi toţi cei uniţi în credinţă faţă de Marele Orient trebuie să ducă la îndeplinire cu orice preţ acest program.” (Buletin intern al Lojii Marele Orient, iunie 1843).
Marxismul – încarnarea francmasoneriei
Pe 17 noiembrie 1845, Karl Marx a devenit membru al lojii Socialistul din Bruxelles. La insistenţa liderilor masoni, în februarie 1848 a apărut Manifestul Partidului Comunist. Marx şi Engels au fost amândoi francmasoni de gradul 31 (Vladimir Istrarkhov – Lupta zeilor ruşi, Moscova, 2000, p. 154). Profesorul suedez şi francmason Zimmermann a declarat la o Convenţie Masonică din Winterhur: „Marxismul este cel mai nobil fenomen al secolului al XX-lea.” Un alt francmason proeminent a considerat marxismul ca fiind „o filosofie a francmasoneriei, o ştiinţă socială pentru controlul maselor”.
În 1919, Wiener Freimaurer Zeitung scria „profund mişcaţi, francmasonii au salutat steagurile roşii ale proletariatului revoluţionar”. Francmasonul Raimund Mautner a numit marxismul „încarnarea francmasoneriei” (Der Zirkel, No. 4, Vol. 37, p. 61).

Aşadar, este limpede de înţeles de ce liderul socialist austriac, francmasonul şi asasinul politic Friedrich Adler discuta frecvent în secret cu liderul masonic Rothschild. În anul 1916, Adler a fost condamnat pentru uciderea prim-ministrului austriac Karl von Sturgkh, însă a fost eliberat după o scurtă perioadă de detenţie.
Gărzile Albe au fost condamnate la dispariţie după trecerea puterii în mâna bolşevicilor, odată cu formarea guvernului alternativ al lui Kolchak, Yudenich, Denikin, şi Wrangel, toate domeniile fiind controlate de către francmasoni. Francmasonii francezi aveau deseori pe ordinea de zi a întâlnirilor lor dezbaterea situaţiei din Rusia sovietică. Împreună cu bolşevicii, ei plănuiau măsuri împotriva aripii de dreapta, şi a tendinţelor anti-sovietice din vest. (Oleg Platonov – Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei între 1731- 1996, Moscova, 1996, p. 297).
Majoritatea francmasonilor din lumea întreagă susţineau regimul de violenţă al sovieticilor. Fără acest ajutor, regimul s-ar fi prăbuşit. Cu toate că au existat păreri diferite între francmasoni şi bolşevici, colaborarea acestora a continuat. Marele Orient al Franţei a condamnat atitudinile antisovietice ale unor loji. În anul 1933, biroul internaţional pentru cooperare în cadrul francmasoneriei a acceptat o rezoluţie, făcând excepţie de la propaganda antisovietică încurajată de către loja franceză Steaua Nordului din Paris. Unii francmasoni activau ca revoluţionari de stânga, proclamând faptul că nu trebuie să se lupte împotriva bolşevicilor, deoarece a-l susţine pe Generalul Kolchak, personaj important al mişcării albe, ar constitui o crimă împotriva Rusiei.
Sacrificii umane in ritualurile francamsoneriei
Francmasonul şi fostul ministru de externe Pavel Milyukov a afirmat în anul 1924 despre comunism că s-a dezvoltat în deplină democraţie şi că ruşilor aflaţi în exil nu li se permite să interfereze în acest proces, prin sprijinirea anti-comunismului (Svobodnaya Rossiya, 1924). Atunci când bolşevicii au condamnat la moarte câţiva rebeli ruşi francmasoni, această încadrare a fost schimbată în secret cu condamnarea în lagărele de muncă. (Oleg Platonov – Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei între 1731- 1996, Moscova, 1996, p. 284). Mulţi occidentali, şi în primul rând francezii care erau lideri comunişti, au păstrat secretă apartenenţa lor la francmasonerie. Francmasonii francezi (şi în special membrii Marelui Orient al Franţei) au oferit ajutorul lor cordial comuniştilor sovietici. Pe de altă poarte, francmasonul Richard N. Coudenhove-Kalergi, a dorit să pună bazele unei organizaţii anti-masonice. Este inutil să mai spunem că aceasta nu s-a înfiinţat niciodată. Socialiştii erau majoritari în lojile occidentale.
Francmasonii bolşevici aveau nevoie de sacrificii umane în ritualurile pe care le făceau. Din dispoziţia lui Lenin, aceştia au sacrificat oameni către demonul Molok, aşa după cum relatează fostul lider Georges Solomon, care a părăsit tabăra bolşevicilor (Georges Solomon – Printre cârmuitorii roşii, Stockholm, 1930, p. 56).

Cum realizau comuniştii masoni sacrificiile lor ritualice către Molok? La cartierul general al securităţii – Ceka din Kiev în 1920 exista o cameră care avea un bazin, altă dată plin cu caraşi aurii. Acest bazin era umplut cu sângele rezultat din sacrificiile umane. De-a lungul pereţilor erau amplasate cârlige de care erau atârnate corpurile umane. Pe umerii ofiţerilor erau scrijeliţi epoleţi, iar pe piepturile creştinilor cruci. Unii erau jupuiţi, iar carcasele lor lăsate atârnate în cârlige. Pe o masă era un vas cu alcool în care se afla capul tăiat al unui om. Capul aparţinuse unui grevist, un bărbat frumos trecut de 30 de ani. (Aleksei Shiropayev – Închisoarea neamului, Moscova, 2001, p. 75).
Revoluţionarii francmasoni
Atunci când în primăvara anului 1920, experimentatul conspirator Alexander Guchkov a realizat faptul că bolşevicii nu aveau nici cea mai mică intenţie de a împărţi puterea cu francmasonii din Rusia, el a început să comploteze împotriva Rusiei, în timp ce se afla la Berlin. (Oleg Platonov –Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei în secolul 20, Volumul 1, Moscova, 1997, p. 580). Totuşi, acest lucru a fost inutil, de vreme ce francmasonii continuau să susţină regimul de la Moscova. Dorind să-i ajute pe bolşevici, francmasoneria internaţională a construit faţada falsă a comunismului.
În 1932, Marele Orient s-a întrunit în convenţia extraordinară de la Paris, unde preşedintele Gason Bergier a afirmat: „Ni s-a raportat personal de către fratele Radek din Marele Orient din Rusia, faptul că guvernul sovietic intenţionează să menţină o legătură strânsă cu francmasoneria mondială, şi ni se solicită totodată să îi influenţăm pe fraţii americani să facă tot ceea ce le stă în putinţă pentru a determina guvernul Roosvelt să recunoască puterea sovietică. Reprezintă o datorie morală pentru noi aceea de a-i susţine pe fraţii ruşi, şi împreună cu ei să continuăm lupta împotriva duşmanului comun.” (Oleg Platonov – Istoria secretă a francmasoneriei, Volumul 2, Moscova, 2000, p. 113). O lună mai târziu, la începutul anului 1933, Statele Unite au recunoscut puterea sovietică. Pentru guvernul sovietic următorul pas a fost legalizarea activităţii lojilor masonice pe teritoriul ţării. Li s-a permis să acţioneze liber. Karl Radek (pe numele real Chaim Sobelsohn), care deja era membru al Marelui Orient al Franţei înainte ca bolşevicii să pună mâna pe putere, a fost numit mare maestru al Marii Loje Sovietice Steaua Nordului.
Liderii diverselor mişcări revoluţionare au fost totdeauna francmasoni: Giuseppe Mazzini, Giuseppe Garibaldi, Aurelio Saffi, Agostino Bertani, Simon Bolivar (eliberatorul Americii de Sud), Francisco de Miranda (un general care a fondat loja Lautaro din Venezuela), Francisco I. Madero, Venustiano Carranza (general care a condus „revoluţia” din Mexic în perioada 1913-1914), Alvaro Obregon, Plutarco Elias Calles, Jose Marti, Salvador Allende, Fidel Castro etc.

Generalul Simon Bolivar (1783-1830) a devenit francmason în Europa. El a fost membru al lojii Craft în Cadiz, Spania, fiind totodată şi membru al lojii Nouă Surori (Marele Orient) din Paris, din anul 1807. Benjamin Franklin a fost de asemenea membru al aceleiaşi loji, şi pentru o perioadă a fost chiar Mare Maestru al ei. La Paris, Bolivar a devenit membru al Cavalerilor Templieri. El a fost cel care a instigat „revoluţiile” din Venezuela, Ecuador şi Peru şi în cele din urmă a fondat Bolivia. În anul 1824, el a fondat loja Libertatea Nr. 2 în Peru. Bolivar era cel care procura perucile lui George Washington, pe care acesta le trimitea la Lafayette, pentru a fi pudrate (Manly P. Hall –America îşi pecetluieşte destinul, California, 1998, p. 102).
Masonii conduc lumea din diferite posturi cheie
Francisco Madero era fiul unui mare latifundiar din Mexic. El a studiat ştiinţele economice în Franţa, unde a devenit şi francmason. Pe data de 5 octombrie 1910, el a iniţiat o revoltă împotriva regimului. În anul 1911, el a urmărit înlăturarea dictatorului Porfirio Diaz, ajutat fiind de Statele Unite. El a devenit apoi preşedinte al Mexicului. Madero a fost apoi înlăturat şi ucis de către generalul Victoriano Huerta în februarie 1913.

Milionarii masoni au fost cei care au condus revoluţia din Mexic în perioada 1910 - 917. Atunci când revoltele au luat sfârşit, Plutarco Elias Calles, francmason de gradul 33, şi-a asigurat accesul indirect la putere. În anul 1924, el a deveni preşedintele Mexicului, asigurându-se din acelaşi an că Mexicul recunoaşte puterea sovietică de la Moscova. Averea lui Calles era estimată la circa 80 milioane de pesos, în ciuda faptului că el se născuse într-o familie săracă.
Tovarăşul său Aron Saez (a cărui avere era estimată la 40 milioane de pesos) era un alt francmason extremist care a luat parte la aşa-zisa revoluţie, care nu a avut deloc urmări pozitive, având în vedere că 20.000 de catolici au fost omorâţi (Louis Marshalko – Cuceritorii lumii, Londra, 1958, p. 54). În timpul celor patru ani de mandat ai lui Calles ca preşedinte, toate proprietăţile ce aparţineau bisericii au fost confiscate, iar preoţilor li s-a interzis predarea religiei în şcoli. Începând cu anul 1928, Calles a devenit eminenţa cenuşie din spatele preşedinţilor: Portes Gil, Pascual Rubio şi Abelardo Rodriguez.

Francmason a fost şi Jose Marti (1853-1895), cel care în 1892 a fondat Partidului Revoluţionar Cubanez, şi care a condus insurecţia împotriva Spaniei în anul 1895.

Chiar şi liderul comunist Mao Zedong a aparţinut Marelui Orient (John Daniel – Sacojiul şi Bestia - Istoria războiului dintre francmasoneria franceză şi cea engleză, Volumul III, Tyler, p. 33-35). El s-a asigurat mai întâi ca unor fraţi masoni de rang înalt să li se furnizeze în mod constant narcotice din China.
Loja Nordică Nr. 570 din China a fost fondată în Shanghai în anul 1849. Mai târziu, ramura chineză a francmasoneriei a devenit extrem de puternică. La data de 18 martie 1949 a fost fondată o nouă mare lojă în templul masonic din Shanghai, ocazie cu care s-a distribuit un mare număr de invitaţii către reprezentanţii altor loji. După proclamarea Republicii Populare Chineze, majoritatea lojilor şi-au continuat activitatea ca şi cum nimic nu s-ar fi petrecut. Oricum, majoritatea dintre ele s-au mutat în Hong Kong, din motive de siguranţă. În 1962, ministrul de interne chinez şi-a exprimat dorinţa ca lojile să fie înregistrate ca fiind alte organizaţii. Francmasonilor nu li se permitea publicarea listelor cu membrii lor, şi se prefera ca ei să se mute în Hong Kong sau Taiwan. Potrivit unor surse din interiorul masoneriei, membrii lojilor nu au fost persecutaţi în timpul regimului comunist din China. Aceasta s-a datorat faptului că francmasonii erau activi la cel mai înalt nivel al guvernului (ca şi consilieri, printre altele).
Fidel Castro – asasin, terorist, francmason
Fidel Castro Ruz s-a născut în anul 1926, fiul unui bogat proprietar de pământuri, în vecinătatea lui Santiago de Cuba. Tatăl lui Fidel Castro, Angel Castro, a devenit milionar lucrând pentru firma lui Rockefeller, United Fruit Company. În timp ce era student la Universitatea din Havana, Castro era un huligan de notorietate (Paul Johnson – Timpurile moderne, New York, 1983). Fidel Castro s-a alăturat UIR, o organizaţie antifascistă şi anticatolică. El s-a asociat totodată comuniştilor, prietenii săi erau toţi comunişti. În acea perioadă Fidel Castro a devenit agent KGB.

În timpul studenţiei, împreună cu Ortiz l-a omorât pe Manolo Castro-Campos pe data de 22 februarie 1948. El a fost de asemenea implicat în uciderea unui ofiţer de poliţie pe nume Fernandez, precum şi în cazul de asasinare a lui Lionel Gomez.
Castro a fost implicat în invazia Confetti Hey din Republica Dominicană de pe data de 20 septembrie 1947, o rebeliune pusă la cale de un grup de studenţi terorişti, iar cu acea ocazie el a fost înarmat cu o mitralieră (Hugh Thomas, Cuba sau vânarea libertăţii, 1998, pp. 814-916).
Jurnalistul Gerardo Reyes a scris în articolul său: „Scotland Yard îl investighează pe Castro pentru asasinat” (El Nuevo Herald, 10 aprilie 2001). Fidel Castro a fost considerat de către detectivii de la Scotland Yard, care anchetau cazul în iulie 1948, ca fiind unul dintre suspecţii în uciderea liderului columbian liberal Jorge Eliecer Gaitin, potrivit anchetatorului american Paul Wolf. Castro a avut o întâlnire cu candidatul la preşedinţie Gaitan. Pe data de 9 aprilie 1947, la ora 11 dimineaţa, Castro şi asociatul său Del Pino s-au întâlnit în cafeneaua Colombia din Bogota cu asasinul lui Gaitan, un lider al studenţilor în vârstă de 22 de ani, francmasonul Juan Roa Sierra. Aceasta doar cu câteva ore înainte ca Sierra să îl împuşte pe politician pe una dintre străzile centrale din Bogota. Asasinatul a degenerat într-o revoltă în urma căreia au murit 5.000 de oameni. Agenţii CIA William A. Wieland şi Robottom au supravegheat aceste evenimente.
Ambasadorul Cubei la Washington, Octavio Belt, a fost prezent la Bogota, şi însărcinat cu asigurarea unui plan care să asigure întoarcerea lui Castro şi a celorlalţi terorişti comunişti în Cuba.

Castro şi-a luat licenţa în drept în anul 1949 la Havana, lucrând mai târziu ca avocat. În acea perioadă a devenit francmason. El era lipsit de orice principii şi se auto-denumea „revoluţionar”. El s-a inspirat după modelul dictatorului spaniol Primo de Rivera. Atât timp cât economia ţării a fost înfloritoare, i-a fost imposibil să introducă comunismul în Cuba. Împreună cu Batista, Castro a plănuit detaliile în acţiunea de preluare a puterii de către Batista, în perioada 1948 – 1950, uneori chiar în vila Cookyness a lui Batista. Batista a fost denumit „agent de simbioză” deoarece singura motivaţie ca el să ajungă la putere a fost aceea de a-l ajuta pe Castro şi comunismul să ajungă la putere. Castro a fost instruit în ce priveşte comunismul la ambasada sovietică din Havana, din anul 1948 până în 1949. Lovitura de stat a lui Batista de pe 10 martie 1952 a fost exact ca repetarea unui serial TV de proastă calitate.
Jocurile puterii în Cuba
Pe data de 26 iulie 1953 Castro a condus o răscoală armată împotriva dictatorului Fulgencio Batista în Santiago de Cuba, ceea ce i-a adus o condamnare oficială de 15 ani închisoare. În anul 1955 pedeapsa a fost amnistiată. Castro s-a mutat în Mexic.

Exilat în Mexic, acesta a primit un ajutor şi mai mare din partea comuniştilor. Veteranii brigăzilor roşii din Spania l-au instruit pe Castro în timp ce acesta se afla în Mexic. Presa mexicană a acuzat brigăzile roşii că ar fi o grupare de terorişti comunişti. Ei erau protejaţi de preşedintele socialist Lazaro Cardenas, precum şi de anumiţi bancheri londonezi. Cardenas le-a procurat de asemenea şi arme, ferme la ţară şi locuinţe sigure unde să poată trăi şi să se antreneze. Benjamin Vega a publicat interviurile lui Castro în publicaţia Alerta, un ziar condus de către Vasconcelos şi Batista. Pe data de 2 decembrie 1956, el s-a întors din Tuxpan împreună cu 82 de terorişti care au aterizat lângă Belic-Niquero, Oriente, din Cuba cu intenţia de a lupta împotriva lui Batista, având şi sprijinul CIA.
Autorităţile cubaneze au monitorizat aterizarea, însă nu au luat nicio măsură, deoarece Fidel Castro avea înţelegerile lui secrete cu Batista. Cartierul general permanent al lui Castro era la Hacienda Sevilla, cea mai mare fermă din Cuba, aflată în Munţii Sierra Maestra, la est de vârful Turquino. Compania petrolieră a lui Rockefeller a fost cea care deţinuse anterior Hacienda Sevilla. Americanii puteau asigura aprovizionarea lui Castro din Guantanamo Bay. Marina Statelor Unite a fost implicată în transportarea proviziilor pentru Fidel Castro prin Caimanera-Guantanamo în anul 1957.

Pentru a-l determina pe Batista să nu folosească forţele aeriene pentru cea mai mare operaţiune militară numită „Planul H”, Castro s-a folosit de strategia de a-l implica pe fratele său Raul în răpirea a 50 de cetăţeni americani aflaţi în zonă. Fără a fi autorizat, pe data de 18 iulie 1958, consulul american a negociat cu rebelii eliberarea ostaticilor. El a fost cel care l-a determinat pe Batista să promită că nu va mai folosi forţele aeriene, propunere pe care acesta a acceptat-o bucuros.
William A. Wieland, cel care conducea Biroul Departamentului de Stat din Caraibe, i-a spus lui Earl Smith, cel care deţinea funcţia de ambasador în Havana în anul 1957: „Ţi se desemnează Cuba, pentru a controla căderea lui Batista. Decizia a fost luată: Batista trebuie să plece.” (Earl Smith – Etajul patru, New York, 1962). Smith nu era francmason, el dorea să-i avertizeze pe americani în legătură cu Fidel Castro, însă a fost oprit. Departamentul de Stat lua decizii pe la spatele lui Smith. Pe data de 17 decembrie 1958, într-o întâlnire la nivel înalt a ofiţerilor de armată care nu au luat parte la conspiraţie, Batista a făcut public faptul că ambasadorul Earl Smith i-a spus lui Batista că trebuie să plece de la putere. Veştile s-au răspândit repede către toţi comandanţii de garnizoană. Rebelii nu ocupaseră nici măcar o singură garnizoană sau oraş important până în acel moment.
Castro a întemniţat 100.000 de oponenţi ai regimului
În Havana, CIA era foarte încântată de venirea lui Castro la putere („Ameninţarea comunistă a SUA trecea prin Caraibe: A avut loc audierea Subcomisiei pentru Securitate în cadrul Senatului SUA”, Washington, DC, 1959-62). Avocatul lui Castro era Herbert Matthews de la The New York Times, care l-a descris pe Castro ca fiind T. E. Lawrence al Caraibilor. În iulie 1959, maiorul Pedro Diaz Lanz, din forţele aeriene cubaneze, a străbătut Statele Unite, dezvăluind faptul că Fidel Castro era comunist. Acest lucru a fost însă ţinut sub tăcere de mass-media. Departamentul de Stat acoperea în mod intenţionat legăturile comuniste pe care Castro le avea, faptul că susţinătorii lui erau instruiţi în Uniunea Sovietică, precum şi faptul că el era un revoluţionar comunist.

Brusc, toate vânzările de arme către Cuba au fost oprite de către Casa Albă, iar o încărcătură de arme a fost interceptată în portul New York. (Paul Johnson – Timpurile moderne, New York, 1983). Statele Unite au înarmat doar pe una dintre părţi, pe „revoluţionarii” lui Castro. Economia cubaneză se deteriora, în timp ce sprijinul acordat lui Castro era tot mai mare. Înainte de declararea embargoul asupra armelor, lui Castro i s-au alăturat aproape 300 de terorişti. Batista a plecat în exil pe insula Madeira (în Portugalia) şi a murit în Spania la începutul anilor '70.
După preluarea puterii de către comunişti, la data de 8 ianuarie 1959, francmasonul Fidel Castro a închis toate cele 339 de loji masonice din Cuba, care numărau aproximativ 35.000 de membri, cu excepţia Marelui Orient, lojă care l-a iniţiat chiar pe el în tinereţe. Mai târziu, el a permis redeschiderea în Cuba a tuturor lojilor, astfel încât, în 1998, în Cuba existau 314 loji, cu un număr total de 24.000 de membri.

După preluarea puterii, Castro a întemniţat 100.000 de oponenţi ai regimului. Spre sfârşitul anului 1961 el a proclamat comunismul. A declarat pe data de 2 decembrie 1961: „Sunt comunist din adolescenţă.” După căderea comunismului în Uniunea Sovietică, Castro a făcut cunoscută opinia sa potrivit căreia este mai bine să te scufunzi ca Atlantida decât să aboleşti socialismul. Robert Hill, ambasadorul Statelor Unite în Mexic, a afirmat fiind sub jurământ în timpul unei audieri în Senat: „Fidel Castro a fost ajutat să ajungă la putere de către personalităţi din cadrul Departamentului de Stat şi din staff-ul New York Times.” Aceste personalităţi sunt Robert McNamara, Theodore C. Sorenson, Arthur M. Schlesinger, Jr. Roy Rubottom, McGeorge Bundy, J. William Fulbright, Herbert Mattews, şi Roger Hilsman.

William A. Wieland a afirmat a afirmat că serviciile secrete militare şi autorităţile au cunoscut dinainte planurile lui Castro de a proclama comunismul. Cu toate acestea, presa americană l-a descris pe Castro ca fiind un patriot şi un lider plin de bunăvoinţă. Câţiva observatori au fost de părere că operaţiunea Golful Porcilor din data de 17 aprilie 1961, care a fost iniţiată cu intenţia de a-l îndepărta pe Castro, a fost în mod intenţionat un eşec.
Comunismul în Cuba şi Nicaragua – instaurat cu ajutorul Statelor Unite
Earl E. Smith, fostul ambasador al Statelor Unite în Cuba a declarat: „Castro nu ar fi putut prelua puterea fără ajutorul Statelor Unite. Instituţiile de stat ale Statelor Unite, precum şi presa americană au jucat un rol important în aducerea la putere a lui Castro... Departamentul de Stat a intervenit în mod frecvent pentru a ajuta la căderea lui Batista, făcând posibilă astfel trecerea guvernului cubanez în mâna lui Castro.” (Scrisoare către redacţie, The New York Times, 26 septembrie 1979, p. A 24). Istoricul Jean Boyer a afirmat faptul că banii pentru susţinerea lui Castro nu au venit de la Moscova, ci din Statele Unite. Preşedintele Eisenhower a fost cel care l-a ajutat să pună mâna pe putere. Castro a exploatat ajutorul extern pentru a deveni bogat. El a avut cel puţin 32 de case în Cuba, dintre care 3 în Havana. Pentru paza lui personală şi a bunurilor sale au fost plătiţi 9.700 de bodyguarzi. El a avut cel puţin 14 copii cu diferite femei (Georgie Ann Geyer – Prinţul guerilei: Povestea nespusă a lui Fidel Castro, Boston, 1991). Averea personală a lui Castro era estimată la aproape un bilion de dolari, fiind de patru ori mai bogat decât Regina Elisabeta a II-a.
Statele Unite au oprit totodată orice ajutor acordat aripii de dreapta, preşedintelui Nicaraguei, Anastasio Somoza, direcţionând în secret ajutorul către Frontul Marxist Sandinist, pe care l-au ajutat să preia puterea. Statele Unite au pretins faptul că Anastasio Somoza a instaurat teroarea în Nicaragua şi au cerut totodată eliberarea deţinuţilor politici care nu au fost găsiţi vinovaţi. Casa Albă a început o campanie frenetică de îndepărtare a Preşedintelui Somoza. Atunci când Frontul Sandinist a ajuns la putere s-a descoperit că în închisorile din Nicaragua se aflau doar 59 de deţinuţi comunişti terorişti, care erau consideraţi de către americani drept deţinuţi politici. După preluarea puterii de către sandinişti, la data de 17 iulie 1979 lumii guvernate de către francmasoni nu i-a mai păsat de zecile de mii de prizonieri politici sau de faptul că 150.000 de nicaraguani au părăsit ţara pentru a scăpa de teroarea comunismului. În memoriile sale, Somoza a declarat mai târziu faptul că Nicaragua a fost victima unei conspiraţii internaţionale.
FMI (Fondul Monetar Internaţional) a blocat toate creditele acordate guvernului Somoza. Statele Unite s-au asigurat că celelalte ţări membre ale înţelegerii mutuale asupra proiectului centralei electrice se vor retrage. Piaţa de cafea din Nicaragua a devenit o ţară închisă pentru toată lumea. Exportul de carne către Statele Unite a încetat. Statele Unite au închis apoi şi piaţa de ulei pentru Nicaragua. Sandiniştii au fost siguri atunci că victoria le aparţine (ibid, p. 259). Statele Unite au încetat să mai trimită provizii militare la Managua, în timp ce sume uriaşe de dolari plecau din Nicaragua, împiedicând astfel guvernul să cumpere arme din altă parte. În cele din urmă, Statele Unite au închis şi piaţa de arme pentru Nicaragua. Lipsită de muniţie, armata nicaraguană a devenit incapabilă să mai lupte împotriva comuniştilor.
Imediat, Statele Unite au ajutat cu 75.000 de dolari noul regim marxist, trimiţându-le apoi şi medicamente şi alimente în valoare de trei milioane de dolari. Congresul Statelor Unite a retras 8 milioane de dolari din fondul de ajutorare al statului, trimiţând aceşti bani guvernului comunist din Nicaragua. Aceşti bani fuseseră iniţial destinaţi altor ţări. (Jack Cox, Anastasio Somoza –Nicaragua trădată, Boston, 1980, p. 288). Înainte ca Preşedintele Jimmy Carter să ordone ajutarea Nicaraguei, liderii sandinişti au declarat: „Noi suntem marxişti!” Aparent, Carter a fost de acord cu aceasta.

În Statele Unite era cunoscut faptul că liderii comunişti Tomas Borge şi Moises Hassan erau prieteni apropiaţi ai dictatorului Fidel Castro, iar Borge, ministrul de interne era un criminal notoriu, care a aranjat execuţia lui Bravo, liderului din opoziţie. Humberto Ortega a fost comunist, şi-a făcut studiile la Moscova. După această lovitură de stat, Preşedintele Somoza nu a mai fost binevenit în Statele Unite.

joi, 1 noiembrie 2012

De ce cipul din actele de identitate va conţine numărul 666?

Monahul Ioan – 666




Încă din primele veacuri ale creştinismului, în vremea marilor prigoane, creştinilor li se impunea de către puterea păgână îndeplinirea unor acte rituale sau însuşirea unor gesturi simbolice prin care se consacra ataşamentul omului în cauză faţă de stăpânirea respectivă şi bineînţeles lepădarea lui Hristos. Mărturisirea era o chestiune de viaţă şi de moarte. În cele mai multe cazuri, pentru a fi lăsaţi să trăiască creştinii erau obligaţi să recunoască printr-o semnătură sau doar verbal pe zei şi pe împărat ca adevăraţi dumnezei. Cei mai mulţi alegeau moartea.
De atunci până astăzi istoria ne-a adus înainte mulţime de creştini care au preferat să moară decât numai să dea de înţeles că nu ar crede cu toată inima în Dumnezeu. Au fost torturaţi şi omorâţi în chinuri groaznice numai pentru că au refuzat şi cea mai mică colaborare cu cei care erau duşmanii lui Hristos. Diavolul nu şi-a schimbat deloc strategia prin care încearcă să subjuge conştiinţele, să-l ducă pe creştin la pierderea harului.
Să ne amintim de vremea comunismului când regimul prin acordarea carnetului de membru de partid comunist urmărea influenţarea, subjugarea minţii şi a sufletului membrilor săi, îi făcea să creadă că totul e bine, că aşa trebuie făcut şi că ceilalţi care nu acceptă şi nu se supun sunt duşmani şi trebuie nimiciţi. Dar, în realitate, săracii, cei care primeau aceste carnete fie pentru că nu puteau să mărturisească până la capăt pe Dumnezeu, fie pentru anumite avantaje materiale sau adesea chiar pentru a putea face mai mult rău celorlalţi, prin această recunoaştere a regimului, prin solidarizarea cu un partid care dintru început luptase împotriva lui Hristos îşi deschideau sufletul pentru a deveni vasele lucrării diavolului, necredincioase, atee, subjugătoare, dictatoriale şi perverse; mulţi ajungeau să se transforme în torţionari (chinuitori) ai semenilor, urmărind să-i reeduce şi pe ceilalţi, să-i manipuleze, să-i controleze şi să-i stăpânească, impunându-le un mod de viaţă lipsit de Dumnezeu.
Stema comuniştilor care se găsea pe toate carnetele de membru, pe steaguri, pe instituţii etc. nu era altceva decât un cunoscut simbol al lui satana. Acest lucru nu ar trebui să ne mire căci întregul sistem dictatorial comunist s-a desfăşurat după un plan diabolic ai cărui promotori politici, după cum ştim, au fost Lenin şi Stalin. Treptat, în spatele faţadei de aspiraţii de bine pentru popoare, s-a descoperit genocidul spiritual şi uman înfăptuit în numele comunismului, un dezastru istoric fără precedent. Aşa se urmăreşte şi cu noul sistem de identificare ce atentează pe faţă la libertatea, nu doar a unui popor sau a mai multora, ci a întregii omeniri, pregătind un dictator ce nu va mai fi nici Hitler, nici Stalin, nici Ceauşescu…. ci cel arătat de aproape două mii de ani de Sfânta Scriptură – antihrist.
Cine a acceptat conştient sistemul comunist, în concepţia şi acţiunile sale, s-a făcut părtaş şi membru al acestei dictaturi şi s-a făcut vinovat împreună cu ei de toate relele făcute. Pentru că unii ca aceştia şi-au însuşit cugetarea lor, deci şi vina lor.
A venit vremea ca cel rău să nu mai lucreze în ascuns deoarece a dobândit o mare putere asupra omenirii prin răspândirea fără precedent a păcatelor. De aceea vedem astăzi că ni se impune pe faţă primirea, prin noile acte de identitate cu cip, a noilor carnete de partid. Iar faptul că numărul 666 este pus în locul stelei în cinci colţuri, înseamnă că de data aceasta pe faţă suntem încadraţi într-un nou partid care nu este al altuia decât al antihristului.
Noi nu trebuie să uităm că avem în noi pecetea Sfintei Treimi încă de la Botez (“pecetea darului Duhului Sfânt”), căci suntem botezaţi în numele Acesteia, şi avem totodată şi pecetea Domnului nostru Iisus Hristos, Sfânta Cruce, cu care am fost pecetluiţi pe veşnicie şi cu care pururea ne însemnăm. De altă pecete nu trebuie să ştim şi nici alta nu trebuie să primim.
De ce cipul din actele de identitate va conţine numărul 666?
Ni se spune că cipul biometric al paşapoartelor nu conţine numărul 666, dar noi ca şi creştini luminaţi de harul Duhului Sfânt ne putem pune câteva întrebări înainte de a face pasul acceptării acestui paşaport:
Cine ne poate asigura că paşapoartele cu cip nu conţin numărul 666, în condiţiile în care codul de bare EAN 13 a cărui citire se bazează pe recunoaşterea celor trei bare de control semnificând fiecare dintre ele cifra 6 se află prezent pe toate obiectele produse în Europa şi America?
Cine ne poate asigura că numărul 666 nu este ascuns în codificările înregistrate în softul cipului biometric?
Dacă presupunem că astăzi acest număr nu este prezent în cipul biometric pentru a nu stârni reacţiile creştinilor, cine ne asigură că aceeaşi batjocoritori ai lui Hristos care mânjesc totul cu numărul ce-l semnifică pe antihrist nu-l vor introduce peste puţină vreme în cip, atâta timp cât ei au accesul liber la memoria acestuia?
În primul rând ar trebui să observăm că primirea acestui cip în care se află ascunse datele principale privind identitatea noastră ca fiinţă socială şi biologică este în esenţă un lucru al întunericului, căci ne este ascuns vederii; îl vom avea asupra noastră, ne vom identifica cu el, deşi nu vom şti exact ce ne ascunde, ce legământ, ce fărădelege împotriva lui Hristos poartă într-însul. Ni s-ar putea cere să avem încredere în conducătorii europeni care ne impun aceste acte. Dar oare putem avea încredere în cei care pe faţă astăzi legalizează toate blestemăţiile, care pun numărul lui 666, disimulat (ascuns) într-un cod ce bare pe tot ce întâlnesc în cale?
Acum se neagă faptul că în actele de identitate cu cip ar fi prezent numărul fiarei, dar peste puţin, când oamenii vor primi şi se vor obişnui cu ele se va da totul pe faţă intenţionat pentru a-i asigura pe creştini, de lepădarea lor faţă de Hristos.
Cipul va fi implantat sub piele pe mâna dreaptă şi pe frunte
Dacă se va trece peste această etapă a actelor de identitate cu cip, nu peste multă vreme se va da o lege asemănătore în care se va impune implantul cipului ce conţine numărul 666 sub piele, pe frunte şi pe mâna dreaptă. Deja acest lucru se experimentează în multe dintre statele lumii. Atunci, în chip desăvârşit se va instaura controlul lui antihrist asupra fiinţei umane. Nu mai ştiu slujitorii acestuia ce să mai facă pentru a grăbi venirea celei mai îngrozitoare dictaturi din istoria omenirii.
De ce nu au pus alt număr, de exemplu: 777, 111, 888 sau altele? De ce tocmai acest număr care îl arată Sfânta Scriptură ca fiind numărul lui antihrist şi al diavolului? De ce nu pot şi nu vor să schimbe acest număr?
De ce pe mâna dreaptă sau pe frunte şi nu în alt loc?
Răspunsurile la aceste întrebări sunt clare.
1. Nu vor să schimbe numărul 666 nici din codul barat, nici din cipuri, pentru că la baza acestui plan stă tocmai acest număr, pe care se construieşte toată dictatura lui antihrist şi care, codificat, numele lui îl arată. Ca să aibă putere şi valoare planul dictatorial, mondial, dacă nu va mai avea acest număr la bază, ar trebui să aibă direct numele antihrist.
Ori, cum ar putea fi aceasta? Ne amintim de tiranii împăraţi romani, dictatori care îşi impuneau chipurile lor pe monede şi la gâtul ostaşilor, înfierându-i (pecetluindu-i) pe spate, pe piept şi pe mâna dreaptă cu semnul stăpânirii lor.
Iarăşi, cum ar fi fost cu putinţă să nu apară stema comunistă în actele de identitate şi peste tot în ţările de sub dictatura lor? Nu ar fi fost cu putinţă să apară, în loc de stemă, numele dictatorului încă de la început, căci s-ar fi dat pe faţă scopul perfid (viclean) care ar fi vădit intenţiile lor.
Aşa se lucrează şi-n dictatura lui antihrist. Nu se dă pe faţă încă de la început persoana şi intenţia, ci în numele lui, codificat, se lucrează totul, începând de la controlul fiecărei persoane în parte.
Cine ar accepta un act pe care să apară numele lui antihrist sau al satanei? Ar trebui să avem experienţă, noi care am trecut prin dictatori şi dictatură!
2. Nu pot fi puse cipurile decât pe mâna dreaptă şi pe frunte pentru că se intenţionează ca raţiunea omului să fie posedată şi manipulată, iar mâna dreaptă, cu care omul se însemnează cu pecetea lui Hristos – Sfânta Cruce, să-i fie blestemată, având pe ea pecetea diavolului.

Dacă noi nu ne vom pocăi, dacă nu ne vom îndrepta copiii spre Biserică un război se va abate asupra noastra

Toiagul lui Dumnezeu sau mână întinsă de sus spre sufletul omului de azi?


Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de monahia Fotini, 13 octombrie, 2012

Blagosloviţi, Părinte! Se pare că suntem în preajma unui nou pericol istoric. Turcia e în război cu Siria, America ameninţă Iranul, Rusia ameninţă Statele Unite pentru implicarea în mijlocul conflictelor din Orientul Mijlociu. Oamenii de rând, însă, sunt nepăsători şi fără luare aminte şi, ca pe vremea lui Noe, preferă să se gândească mai degrabă la petreceri şi distracţii lumeşti decât să creadă că un posibil război se poate abate asupra lor…

Dragii mei, eu nu spun că acum sau mai târziu începe sau nu războiul, pentru că, de altfel, creştinul trebuie să fie mereu pregătit pentru sfârşitul său. Dar atunci când Dumnezeu arată semne clare prin care ne anunţă cumva să ne pregătească, iar noi nu le luăm în seamă, înseamnă că am ajuns la o nebunie a patimilor în care nu mai distingem ce e bine de ce e rău. Orbirea patimilor în care e cuprinsă această generaţie este aşa de mare încât nici dacă văd bombardamente sub nasul lor, nici atunci nu pot lua aminte la ei înşişi, ca să se pocăiască. Pentru că Domnul a închis ochii lor ca să nu vadă şi urechile lor ca să nu audă. Aceasta datorită obişnuinţei lor în patimi. Îmi aduc aminte şi pe vremea mea, în timpul celui de al doilea război mondial, noi eram în linia întâi şi luptam faţă-n faţă cu inamicul înfruntând moartea, iar în spatele nostru la un kilometru se petrecea şi se chefuia într-o nebunie; ţăranul murea cu sticla de țuică sub pat. Era parcă o nebunie, ofiţeri împreună cu fermieri, armata, ostaşii, toţi o ţineau într-o chefuială şi puţini se gândeau la sufletele lor, cum să se pocăiască măcar în al 11-lea ceas. Acum gândesc la fel: preferă să mai chefuiască şi să se mai distrează încă o dată decât să cugete la moarte. Aşa, după cuvântul Scripturii, fiecare în ce patimă e prins de aceea e stăpânit. Şi chiar de vom vedea foc peste noi, tot nu vom avea puterea de a ne pocăi. Fiecare în ce a rămas, aceea cugetă: unul la sticla cu băutură, altul la friptura de pe plită, altul la coroana lui, iar alţii nici măcar nu au capacitatea să se mai gândească, la o aşa împietrire sufletească ajungând. Fiecare este stăpânit de patimile lui, iar cel care nu s-a luptat cu ele din timp, acela nu va găsi ajutor dumnezeiesc în vreme de prigoană.

De aceea, Dumnezeu ne dă semne ca să venim în noi înşine şi să ne pocăim. Să mergem la duhovnici să ne spovedim, să fim împărtăşiţi cu trupul şi sângele lui Hristos care să ne dea puterea de a căuta viaţa cea veşnică. Aşa ca atunci, aşa e şi acum: în faţă mirosea a puşcă, în spate a crâşmă. Am ajuns la o aşa stare de lucru încât toate aceste nebunii nu le mai poţi opri. Mânia lui Dumnezeu va veni asupra noastră spre a ne aduce la pocăinţă.

Nu credeţi că este periculoasă poziţia României atâta timp cât suntem aliaţii Statelor Unite şi îi avem în coastă pe ruşi?

Asupra României se abate exact același pericol ca în secolul precedent. Vecinii noştri vor să ne sfâşie în bucăţi: Ungaria să ia Ardealul, Rusia Moldova, iar Bulgaria Cadrilaterul. Dumnezeu va îngădui această urgie dacă noi nu ne vom pocăi, dacă nu ne vom îndrepta copiii spre Biserică. Înainte când mergea mama cu fiii ei într-un oraş căuta mai întâi biserica, să intre, să se închine, acum caută mai întâi cinematograful, nu mai au nevoie de biserică. Această vie numită, România, pe care Dumnezeu ne-a dat-o din moşi strămoşi spre a o curăţa de uscăturile patimilor şi a o înălța spre înviere, poate să ne-o ia şi să o dea altor lucrători, dacă noi ne vom lenevi şi nu vom dovedi că putem fi lucrătorii cei buni care să aducă roada cea bună. Istoria ne-o construim cu mâinile noastre. Avem conducători la cârma țării după cum ne sunt şi sufletele noastre, după educaţia necreştină pe care am primit-o din familiile noastre.

Dar nu lucrează Dumnezeu în istorie?

Sigur că da, tocmai că El trimite asupra noastră prigoană şi războaie ca pedeapsă pentru fărădelegi. Şi dacă aceştia de azi nu se vor mântui măcar cei care vor rămâne şi copiii lor vor înţelege din fapte mânia lui Dumnezeu şi se vor întoarce cu pocăinţă spre El. Dumnezeu va îngădui să fim sărăciţi, să fim daţi pe mâna altor popoare, pentru că noi nu am ştiut să cultivăm via acestui neam şi va lua via şi o va da altor lucrători care vor aduce roadă.

Ce ne mai poate trezi din nepăsarea în care ne aflăm?

Numai toiagul dreptului mai poate să trezească conștiințele oamenilor. Ori un păstor luminat, ori un învăţător drept al adevărului mai poate striga din mijlocul mulţimii. Să sperăm că vom mai avea preoţi cu crucea în mână, tineri jertfitori care să înfrunte cu curaj vrăjmăşia demonică ce se abate asupra ţării noastre. Dacă şi aceştia vor lipsi, atunci toiagul lui Dumnezeu va fi singurul îndreptar al naţiunilor, care se vor sfâşia între ele pentru că L-au uitat pe Dumnezeu. Toiagul lui Dumnezeu sunt şi bolile, necazurile, sărăcia în care trăim cu toţii şi care sunt ca o mână întinsă de sus spre sufletul omului de azi. Am ajuns ca numai prin boli, necazuri şi războaie să ne mai gândim la Dumnezeu.

Credeţi că statele unite în organizaţiile acestea internaționale, cum sunt ONU, NATO vor cu adevărat pacea popoarelor?

Măi, astea sunt poveşti pentru prostit mulţimea. Numai cei care mai citesc gazete mai pot crede aceste gogomănii. Ei fac acest război în numele păcii, ca tot ei să pară salvatorii lumii şi ca după război tot ei să îşi culeagă roadele şi laurii, să îşi împartă teritoriile cum vor ei. Dar să ştiţi că şi pe aceste mari puteri le va smeri Dumnezeu. Le va da o palmă când nu se vor aştepta şi vor pierde. Ce a ajuns Italia cu Mussolini? Ce a ajuns Germania cu Hitler? Pe toți i-a dezmembrat Dumnezeu şi i-a lăsat smeriţi. Dumnezeu vrea să îi aducă şi pe aceştia la pocăinţă, nu doar popoarele creştine… Va rândui Domnul ca astfel să se întoarcă mulţi dintre păgâni la Ortodoxie.

Nu este împotriva lui Dumnezeu să ne aliem cu puterile păgâne? Este permis ca un stat ortodox, cum e România, să susţină Turcia, putere islamică cu care ne-am luptat atâtea secole?

Războiul nu vine niciodată de la creştini, tot timpul vine de la păgâni… Un conducător, fiu al Bisericii, nu se aliază niciodată cu păgânii, sau împotriva unor state ortodoxe. Îl vedeţi pe Ştefan cel Mare, pe Mihai Viteazul sau pe Constantin Brâncoveanu aliindu-se cu turcii? Asta înseamnă să îţi vinzi credinţa şi neamul. Nu că ceilalţi ar fi mai ortodocşi. Pentru că ruşii, vă mai povesteam eu, din războiul trecut, tocmai de Paşti ne atacau sau de sărbătorile mai importante, chiar dacă era o convenţie între noi să nu atacăm în perioada sărbătorilor. Dar atunci Rusia era sub stăpânire atee, bolşevică. Acum însă totul este dirijat din umbră şi se urmăreşte de fapt un război împotriva statelor ortodoxe, de aceea marile puteri susţin Turcia şi statele musulmane. Religia musulmană este mult mai pe placul omului modern de azi, pentru că încurajează patimile şi viciile. Pe de altă parte este puterea rasei galbene. Pericol este şi dintr-o parte şi din alta, iar la nivel înalt ele sunt mână în mână, spre instaurarea guvernului mondial şi punerea în aplicare a planului satanic. Însă mucenicia creştinilor va veni de la rasa galbenă.

Părinte, în cazul unui război, credeţi că e bine să se întoarcă românii din străinătate acasă?

Măi, eu le zic la toţi să se ducă să facă un ban şi apoi să revină aici să construiască ceva. Omul harnic tot timpul va găsi ceva de lucru. Dar ce va fi aici va fi peste tot, nu contează unde îi prinde războiul sau urgia; important e să fie împreună cu familiile lor în casa Domnului, Biserica – aceasta este casa şi patria creştinului. Dar vedeţi că majoritatea celor care pleacă în străinătate uită de Dumnezeu, îşi pierd credința, se dedau plăcerilor îmbietoare ale Occidentului. Doar cei care mai stau pe lângă o biserică şi care au preoţi buni, aceia îşi mai păstrează credinţa şi sufletul curat. Dar, sărmanii, nici aici nu au ce să facă. Să aștepte ajutorul statului? Ce să facă statul? Statul nu mai există. Acesta este sistemul dictatorial… haosul.

Totuşi sunt creştini care încearcă să supravieţuiască duhovniceşte şi în aceste condiţii grele, de prigoană a vieţii creştine. Este totuşi greu să te menţii când nu ai un duhovnic bun în apropiere sau alt ajutor. Ce îi sfătuiţi pe aceştia să facă, astfel încât să nu piardă scânteia credinţei?

Astăzi, când timpul trece parcă atât de repede şi oamenii le fac pe toate în grabă, încât nici Ceaslovul nu mai apucă să îl deschidă de obosiţi ce sunt, cea mai bună armă împotriva vrăjmaşului este rugăciunea lui Iisus, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Această rugăciune a fost şi este zidul de apărare al Bisericii, zidul de apărare al creştinilor. Pentru că fiecare creştin este o biserică, fiecare familie este o biserică, fiecare şcoală poate fi o mică biserică… Această rugăciune are puterea să adune mintea foarte repede, să te interiorizezi şi să strigi din adâncul inimii către Dumnezeu. Rugăciunea lui Iisus nu trebuie să o facă doar monahii, această rugăciune sunt datori să o facă toți creştinii. Pe ea s-a sprijinit secole la rând viaţa Bisericii, pentru că stârpeşte patimile, care sunt în inima noastră, căci acolo își au rădăcina. Înainte viața creștinilor nu era departe de cea a monahilor, şi Sfântul Vasile cel Mare este cel care a adus monahismul până în cetate, spre a fi de ajutor creştinilor în trebuinţele trupeşti şi sufleteşti. De aceea, creştinii, oriunde s-ar afla, fie că sunt acasă, fie că sunt la lucru, că merg cu tramvaiul, călătoresc cu avionul, gătesc, repară, oriunde şi orice ar face, să rostească cu mintea lor această rugăciune a lui Iisus. Şi în funcție de silinţa fiecăruia Dumnezeu vă coborî harul Său cel sfânt în inimile noastre.

De ce nu se mai citesc cărţile duhovniceşti, acum când se tipăresc din ce în ce mai multe cărţi?

Dumnezeu o să ne ceară socoteală pentru că nu am citit. Nu avem dreptul să spunem că nu am ştiut atunci când suntem în necaz şi ne depărtăm de Dumnezeu; nu există nu am ştiut, ci nu am vrut să ştiu. Pentru că sunt atâtea cărţi ale Sfinţilor Părinţi în care poţi găsi sfaturi pentru orice problemă ai avea. Ne plângem că nu mai avem povăţuitori şi duhovnici iscusiţi, dar nu îi vedem că ei trăiesc prin cărţile, pe care noi nu le citim. O să vină vremea când nici Sfânta Scriptură nu o vom mai avea şi vom tânji după un cuvânt din Scriptură şi nu îl vom găsi. Luaţi şi citiţi vieţile sfinţilor şi învățăturile Sfinţilor Părinţi, că va veni vremea când nu le veţi mai găsi. Mamele să citească fiilor lor câte un capitol din Sfânta Scriptură în fiecare zi. Să nu ne lipsească Scriptura, că în ea găsim viaţa veşnică.


Ce îi sfătuiţi pe creştini să facă atunci când va veni prigoana?

În vreme de prigoană creştinii să se adune în jurul preoţilor. Acolo e biserica unde este un antimis şi un preot ortodox care să slujească Sfânta Liturghie. Avem pildă în prigoana din secolul trecut cum plecau preoţii prin sate şi prin munţi cu câte un antimis în spate şi vase de slujit. Liturghia şi Sfintele Taine vor da putere creştinilor să înfrunte foamea şi să fie păziţi de orice vătămare sub acoperământul Maicii Domnului. Apoi să zică rugăciunea lui Iisus şi a Născătoarei de Dumnezeu sau Apărătoare Doamnă. În închisoare aceste scurte rugăciuni ne-au izbăvit şi am putut supravieţui regimului comunist fără să cedăm în faţa fiarei roşii.

Însă acestea sunt pentru creştinii mai căldicei, pentru că cei râvnitori pururea sunt pregătiţi; nu aşteaptă vreme de prigoană sau război ca să se îngrijească de sufletele lor. Pentru creştinul adevărat nu contează când vine războiul sau prigoana. Creștinul adevărat este mereu gata şi pregătit să Îl întâmpine pe Mirele cel ceresc cu candela sufletului aprinsă. Creştinul adevărat nu stă să pândească cu frică când vine războiul sau când va pica bomba deasupra capului lui. Ci el caută cum să jertfească mai mult aproapelui şi lui Dumnezeu. Adevăratul creştin caută Împărăţia cerurilor înlăuntrul său şi nu se teme de nimic în lumea aceasta trecătoare. Pentru el necazul este bucurie şi crucea Înviere.

Să ne rugăm însă să nu fie fuga noastră nici iarna, nici sâmbăta, pentru că am trăit eu însumi aceste cuvinte înfricoşătoare ale Scripturii. Eram în iarna războiului din ’44 şi zăpada era aşa de mare încât ajungea până peste acoperișurile caselor. Trecând noi într-una din zile pe lângă Moţca, vedem cum o femeie își aruncă copilul din căruţă, peste nămeţi. Eu, înfricoșat întreb acea femeie, care călătorea dinspre Bucovina, de ce face un astfel de lucru. Şi ea îmi răspunde, sărmana, plină de durere şi deznădejde, că era deja a treia zi de când înghețase. Am văzut cu ochii mei împlinindu-se cuvântul Scripturii şi într-adevăr atunci când te prinde urgia în toiul unei astfel de ierni, mor pe capete prunci şi oameni nevinovaţi, nu doar cei păcătoşi. Pentru că, în general, în războaie gloanţele trec pe lângă creştinii evlavioşi şi îi lovesc pe hulitori. Dar viaţa noastră este doar în mâna lui Dumnezeu şi numai El ştie sfârşitul omului. De aceea să nu ne înspăimânte când auzim de războaie şi urgii, că toate acestea trebuie să vină, după cum spune Mântuitorul. Să ne înspăimânte că sufletele noastre nu sunt pregătite să Îl întâmpine pe Hristos.

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu care se roagă pentru neamul românesc şi pentru sângele martirilor vărsat în temniţele comuniste, Dumnezeu să ne întărească să putem răbda vremurile care vin şi să ne zidim sufletele noastre şi neamul nostru românesc.

interviu apărut în revista ATITUDINI, nr. 25